4.31 am
2006-08-03
nemărginită întinderea de linişte
fără de contur
e totul atât de frumos
poeţi morţi împrăştiaţi aiurea
şi flori de câmp
ştreangul
sau lama
sau sublima plutire de pe cel mai înalt pod
întinsele păşuni ale raiului
nu le vom privi măcar
nicicând
îngerii nu ne vor mângâia trecerea
pierduţi suntem
în marea de sânge şi lacrimi
flăcări ne mântuiesc
iar noi suntem zei
învinşi
tărâmul acesta e noaptea
fără de sfârşit
care ne-a pândit tot timpul
aşteptând
răbdătoare
clipa