declin

cu fiecare zi imi pasa mai putin...
cum ma imbrac,
cum ma port,
cum vorbesc,
cum supravietuiesc.
nu trece saptamana
fara sa ma indepartez.
alte acorduri
pentru pasii aceluiasi cortegiu.
valsand printre grenade in zbor,
ghidat de iluzia unei lumini dintr'o vara,
plutesc...
vizualizez fiecare gand
atat de intens incat
il simt aievea.
demult nu mai stiu cu adevarat
unde sunt,
de ce,
cine sunt ei...
zambesc uneori curios
intrebandu'ma ce urmeaza.
in lumea de fum
imi aduc aminte de mine
ca de un strain.
ca si cum ne'am fi intalnit
intamplator,
candva,
nici nu'mi amintesc unde...
despre ce...vorbeam...?
trebuie sa ajung undeva la sapte jumate.
si ce frig e...
cheile, tigarile, telefonu'...
unde'o fi bricheta aia?

urmatoarea viata

nu'i asa ca simti nevoia sa suferi?
nu'i asa ca trebuie sa te doara
ca sa te simti viu?
cand sangerezi,
zambesti in oglinda
invaluit de semi'ntuneric, nu?
stiu, stiu...

am auzit clopoteii sarpelui
si am adormit.
cumva, m'am trezit aici...

punct

stranie revelatia momentului
in care descoperi pozitia ta exacta
ca punct in linia propriei vieti.
o serie de consecinte
ale unei serii de actiuni
la intamplare.

neincrederea in sine
e consecinta neputintei imaginate
in preajma celor pe care
ii numim prieteni.
izolarea nu e decat
urmatorul pas firesc.
apoi iertarea.
si'atat.

singura amintire

mi'am dat seama
ca suntem pentru a fi raniti
si pentru a rani
ma dor mai tare ranile
pe care le'am provocat
decat cele care mi'au fost provocate
oricat am suferi
ne impacam cu gandul ca intr'o zi
totul se va termina
si vom lua cu noi in pamant
toate lacrimile si visurile neimplinite
imi simt inima grea
sufletul impovarat
de atatea regrete si soapte inabusite
sunt unul dintre cei pe care ii urasc
o victima a monstrului pe care l'am creeat
mi'am alungat pacea
alegand sa imi urmez nebunia
visul trebuie sa se implineasca
cu orice pret
mi'e teama sa nu uit care e visul
coplesit de propria nebunie
ce urmeaza
cum se va termina oare
simplu
brusc
nici macar nu stiu de ce am alungat ingerii
erau fara de vina
nu imi amintesc nimic
din cosmarul asta
nesfarsit inca
doar ca era vara
si scara spre rai parea aievea

ecce hommo

primii doi nascuti
morti

cel de'al treilea va schimba destinele
sau le va implini
in mainile lui se afla cheile portii celei mai mari

raul din noi
odata eliberat
va arde din temelii
credintele
si ne va scoate in afara cetatii
in mijlocul pustiului
fara de amintiri

biciuiti vom fi fara mila
si cu grele pietre colturoase vom fi loviti
pentru ca ne'am crezut zei
vom sfarsi spanzurati in desert
cu ochii deschisi
din care vor ciuguli corbii
mari
negri

razboaie cu nume de sfinti
ingeri la dezalcoolizare
copiii fugind nebuni in alte lumi
paralele
pustii
de fum

canta'ne ceva in ceasul asta tarziu
ca sa uitam de sfarsit
si de inimile noastre
ne vom alege izbavirea
sub ochii senini ai diavolului
impacati cu clipa
canta

ceva nou

stiu ca esti aici.
te vad de fiecare data.
azi esti imbracat altfel.
e sarbatoare?
presupun ca da.
ma simt si eu altfel azi.

e intr'adevar o zi deosebita.

tu poti sa si vorbesti?
credeam ca te pot doar vedea.

da, ai dreptate.
dar azi...

ce e asa deosebit la ziua asta?

azi pleci.

da? cum adica? unde?

inceteaza cu teatrul asta stupid
si termina de curatat rahatu' ala de revolver.
ma iei pe mine cu "unde?" si "ce e cu ziua asta?"
vaaai...si azi mai si vorbesc!?
ai stiut tot timpul ca asa o sa se termine.
eu sunt aici pentru ca esti prea las
sa fi singur in ultimele tale clipe de glorie.
am fost acolo de fiecare data cand fugeai
ca sa nu iti infrunti greselile,
de fiecare data cand o faceai pe filosoful
sau iti ucideai demonii in cuvinte.
as zice sa termini odata ce ai de gand sa faci.
as sugera chiar sa nu pierzi vreo clipa.
trebuie sa ajung la un ceai.

nu stiam ca a fost un chin pentru tine
sa fi langa mine.
credeam chiar ca suntem prieteni.

prieteni pe dracu.
eu trebuia sa'ti ascult nebunia
iar tu nu m'ai intrebat niciodata nimic
pana azi:
"e sarbatoare?"
si atunci ti'am raspuns.
de'aia m'ai auzit abia acum.
pentru ca esti egoist.
pe mine nu ma intereseaza.
eu nici nu exist.
dar tu de'aia esti singur.

am terminat de curatat.
uite...
glontul...

cat dramatism...
aproape ca m'as emotiona
daca nu as stii ca tu de fapt
nu simti nimic.
te'ai gandit atat de mult la clipa asta incat
totul iti pare si chiar iti este firesc.
pentru tine nu e decat
implinirea destinului tau prafuit.
pentru nimeni altcineva insa
nu inseamna mai mult decat un zgomot surd
intr'o garsoniera care urmeaza sa fie inchiriata
vreunei studente din provincie.
asa ca da'i drumu',
ti'am zis, trebuie sa ajung la un ceai.

am avut dreptate tot timpul.
esuez nebun impuscandu'ma.

a, nu, te rog nu incepe...
daca o sa'mi torni acum un discurs
despre cat ai suferit tu,
si cat de ranit esti, cat de resemnat,
si cate regrete te invaluie...

a, nu...
constatam doar.
nu pot sa am si eu cateva cuvinte interesante la sfarsit?

ma rog, oricum nu te aude nimeni.
si asta alta tampenie:
sa spui ceva frumos la sfarsit.
pentru ce?
te faci cenusa si nu stie nimeni ce'ai zis.
a...vrei cu martori...ca sa isi aminteasca...
sa fie impresionant...
ghinion!
esti singur.
nu vrei sa terminam cu prostiile?
am detensiona putin atmosfera.

sper sa ma arda.
i'am zis de mai multe ori.

esti ridicol.
daca o sa'si aminteasca, poate ca o sa te arda.
daca nu, o sa te ingroape la vreo margine de cimitir
linga cavoul vreunei familii "popescu".
aaa...
nu cred ca iti suna telefonul...

sa raspund?

cine e?

nu stiu numarul.

raspunde, ma faci curios.

alo...
da...
nu...nu cred...stau in casa.
nu, nu azi.
a, da, sunt bine...
de la vremea asta, sunt mai asa...mm...
stii cum sunt eu cand ploua asa...
da ma, sigur, ramane pe alta data.
vorbim...te pup,pa.

cine era?

o fata.

ah, asa...pai?
eu zic sa n'o mai lungim.
acum chiar ar trebui sa plec si...
stii cum e...n'as vrea sa intarzii...

ah, da. imi amintesc. ceaiul!

da, da! ceaiul.exact!

o sa ne mai intalnim?
in alt loc?
mai ciudat ca asta?

nu prea cred.
dar nu se stie niciodata.
poate e chiar sfarsitul.
aaa...ce mai e si asta?
iar iti suna telefonul?

nu. e alarma.
l'am pus sa sune la ora cinci.
e timpul pentru ceai.

ai vazut ca am ajuns la fix?
punctual ca de obicei.
ce faci cu revolveru' ala?
pune ceaiul mai bine.
ce ai mai facut azi?

mai nimic, am incercat ceva nou...
stai sa'ti zic...

rece

oricum intr'o zi
o sa fie prea tarziu
si'o sa ne intalnim pe strada
si atatia ani vor fi trecut
incat
nici nu ne vom opri
ne vom uita peste umar
sperand ca si celalalt
se va intoarce sa priveasca
apoi vom intoarce capul in graba
cu un fel de teama
cu un fel de regret
cu un fel de repros inabusit in inima
cu o lacrima stearsa in graba
cu un nod in gat
cu un zambet amar
si cu ochii tristi inchisi
oricum
e prea tarziu
si
la ce bun
si
si ne vom intoarce din nou sa ne privim
dar ne vom fi departat intr'atat
incat ne vom fi pierdut prin multime
la fel de singuri
doar un oftat
cu ochii pierduti in asfalt
si merg mai departe
rece

orb

daca pentru o clipa
totul ar deveni alb
am aprinde lumanari
sub norii cei mai negri
si am sta fara de teama
in fata furtunii celei mai mari
in corabii feniciene
sau in barci de papirus
focul sacru e in templul din desert
pasarea alba vesteste finalul clipei
pleoapele se inchid
peste albul ochilor deschisi

muza

vine dintr'un abis
si e violent de catifelata
are culoarea sangelui
si picura pe un voal negru
adulmecat de lupi
e invaluita de flacari
si are aripi mari albe
de inger
dar nu e
poate ca nici macar nu e
vine pe un car din aur
tras de doisprezece cai de piatra
in urma'i nu ramane nimeni
nimic
ca si cum n'ar fi fost
nimeni
nimic
poate ca nici macar nu e

uitare si praf

pana la urma
prietenii de'o clipa
sunt tot ce ai
vodka sau jointul din mana in mana
norii priviti din masina in viteza
noptile pierdute aiurea
visul zborului de pe bloc
cafeaua din dimineata aceea
raiul in care nu ramai pentru totdeauna
aleile pustii din parcuri de cartier
aprinde'ti o tigara
si incearca sa nu uiti
niciodata
macar tu
oricum
odata cu tine
vor fi disparut ca si cum n'ar fi fost
ca si cum n'ai fi fost

un gol imens

si totusi cateodata imi pare rau.
poate ca am ranit...
poate ca am facut lacrimi sa curga...
poate ca am fugit cand trebuia sa raman...
timpul nu vindeca nici o rana.
imi amintesc totul.
fiecare clipa,
fiecare emotie,
fiecare miros si zambet,
fiecare privire.
cateodata,
noaptea,
sau in zilele mohorate,
ma invaluie o melancolie fara sfarsit
pe care o inabus in fum.
intr'o zi,
spre seara,
se va termina.