RA

in infinitatea lui de neperceput pentru mintile muritorilor, universul e impodobit cu stele. si le arata indragostitii dintotdeauna, dandu'le nume si semnificatii. sunt frumoase. astronomii incearca sa le citeasca drumul, astrologii incearca sa le citeasca gandul. stelele ne spun cat e ceasul si cand e noapte. unele dintre stele pot straluci insotind destine, altele canta despre sfarsit. cateodata aceleasi. viata insasi, florile, fluturii, tu, totul exista numai datorita stelelor. fara lumina si caldura lor nu ar fi nimic, nici macar dragoste. undeva, nici macar nu stiu unde, in infinit, una dintre stele se numeste SOARE. unii spun ca stiu cand si cum s'a nascut soarele. eu nu'i cred. si nu cred ca stiu nici cum a nascut soarele la randul lui viata asa cum o stim noi. o stea care ne ajuta cu lumina, caldura si energie. steaua fara de care nu ar exista posibilitatea cultivarii hranei sau a intretinerii vietii. nu ne da mai multa caldura sau mai putina decat avem nevoie. cu energia ei putem alimenta necesarul de electricitate al intregii planete pamant. datorita acestei stele avem anotimpuri cu zapada, ploi si dogoare. astfel plantele cresc cu apa, lumina si caldura, apar fructe, legume, lanuri de grau pentru paine, animalele se hranesc fiind hrana pentru alte animale la randul lor. e o stea care ne ajuta mai mult decat orice si, mai mult decat orice, da sens existentei noastre la fiecare pas constient. civilizatii stiute si nestiute au inteles rolul soarelui si i'au dedicat monumente carora cei de azi le'au patruns sensul sau nu. trecutul si viitorul "sunt scrise in stele". toate raspunsurile la toate intrebarile filosofiei. soarele nostru este legatura cu lumi de care nu stim, lumi care graviteaza in jurul altor stele din infinitul pe care, asa cum suntem noi acum, nu il putem descifra. ce altceva iti poate spune mai frumos povestea inceputului si a sfarsitului decat metafora apusului si a rasaritului in vesnicia ei?

FERICITII

vibram odata cu planeta asta. exista in noi atata chimie si electricitate, apa, rezultatul evolutiei unei celule in sute de milioane de ani. "infinitul" este un cuvant folosit cu usurinta, insa adevarata intelegere a lui, reala perceptie asupra spatiului si a timpului in raport cu efemeritatea pe care o cunoastem, ar trebui sa ne cutremure. pentru ca vietile noastre par atat de scurte, si credem ca numai acum e aici si trebuie sa rezolvam totul, cat mai repede, sa crestem, sa ne inmultim la randul nostru si sa ne integram serios in societate, sa avem serviciu, masina, casa, familie, sa respectam "legea", sa fim buni cetateni. si toate astea din cauza impresiei ca in cateva zeci de ani apari si dispari, de nicaieri spre nicaieri. secunde minute ore zile saptamani luni ani secole milenii....cam aici s'a oprit timpul ca maxima dimensiune pentru constiinta colectiva. spatiul inseamna doar niste stele pe cer pentru celula evoluata gresit. planeta asta care e un organism si respira si a nascut plante si animale din ea insasi, e acum bolnava. dintre toti copiii ei si ai Soarelui, omul a evoluat diferit, iar acum sunt doua specii de oameni. unii care folosesc arme chimice si biologice, care distrug culturi si civilizatii, care tiparesc bani transformandu'si semenii in sclavi. si sunt multi acestia, pentru ca e vorba de toti cei care planuiesc si provoaca aceste plagi civilizatiei, cat si despre cei care ii sustin si isi asigura traiul de pe urma acceptarii si a tacerii. de'aia e planeta bolnava, pentru ca astia sunt cei mai multi. exista insa si o alta specie, tot bipeda, dar cu alta privire parca, alt mod de a percepe comunicarea si sentimentele, alt mod de a intelege rolul sau intr'un organism splendid si complex asa cum e planeta cu care respiram in acelasi timp, pe exact aceeasi frecventa. indivizii acestei specii vor salva Pamantul. ei vor asigura echilibru. se cauta, se intalnesc, evolueaza impreuna, independent de aparentul "stapan", lumea materiala. daca "imparatia cerurilor" e Universul, a lor va fi. curand.