POATE...

dorintele noastre reale sunt intotdeauna patetice pentru ceilalti. e bine sa nu le afle. nimeni nu va intelege vreodata de ce te stingi visand, cu muzica asta ciudata in fundal. cele mai ascunse ganduri, cele mai tainice priviri si cele mai soptite cuvinte sunt sortite unei crude prabusiri in lipsire de sens daca nu se implinesc. de cele mai multe ori acceptam infrangeri zambind amar, stiind ca daca am fi vrut, daca am fi intins mana, daca am fi zambit macar, am fi salvat totul. ne macina sentimente fugite din romane interbelice, un romantism psihotic, o posibila crima, o atingere de care ei nu stiu, o asumare a secretului, a chinului de a nu te regasi. nu eu pe tine. tu pe tine. in mine. e mare lucru sa ai viziunea sfarsitului, dramatica acceptare a finalului singuratatii la care te'ai condamnat. pretul nemuririi e durere. esti o infatisare de gheata pentru ochii lor intunecati, netulburati de speranta vreunei lumini. si cand te gandesti ca ne imaginam totul, ca suntem cei din oglinda... trebuie sa sangerez ca sa stii ca sunt viu. fericirea inseamna exces, inseamna autoflagelare constienta si voluntara. supriza unor fluturi in stomac ti'o va da numai chinul cu care te'ai imprietenit atat de bine, inca de cand ai invatat ca mori. nu?

OCHELARI DE SOARE

de fiecare daca cand cedez, simt nevoia sa ma ridic si mai sus. niciodata caderea nu e altceva decat un avant spre inalt. depresia ca anticamera a extazului. primavara asta parca a mai fost. acelasi miros, aceeasi lumina, aceiasi oameni pe aceleasi strazi. cand te uiti mai atent, iti dai seama ca sunt doar cateva vitrine luminate mai colorat. cartierele de blocuri au ramas la fel de cenusii, la fel de departe de penibile mode trecatoare cu care ne identificam pe rand, mai mult sau mai putin. terenul de basket si marea arata la fel, chiar daca bancile, corporatiile si liderii politici auto impusi incearca sa ne distruga. nu au cum sa impiedice o fata de 14 ani sa se sarute in parc cu un baiat de la liceu. n'au cum sa ne ia muzica. nu se schimba nimic. si inainte erau razboaie, era inchizitia, erau cruciade, napoleon, hitler, caesar, stalin, bush, iliescu... nici unul dintre astia n-a putut sa ia zambetul de pe fata celor dispretuiti la vremea lor, dar care, efectiv, au dus lumea mai departe: pictori betivi, scriitori saraci, muzicieni drogati, regizori schizofrenici... civilizatii vin si se duc, ca si cum n'ar fi fost. odata cu ele, oameni. de diferite forme, culori, fiecare cu nebunia lui. nu cred ca ar trebui sa ne sperie vreun sfarsit de lume, au fost atatea anuntate si neintamplate. sentimentele, singurele constante. singurele in care trebuie sa ne incredem. adevarata lege de urmat, instinctul. restul e manipulare. tot ceea ce incearca sa ne invete inca de mici in familie, apoi in scoli, in societate, numai minciuni care ne supun. asumarea adevarului inseamna eliberarea prin instinct. trebuie sa ne preocupe cautarea luminii in lumea in care intunericul e la indemana tuturor. lumina exista si se dezvaluie celor care zambesc. neaparat sa ai ochelarii de soare la tine, destinul iti poate rezerva o surpriza oricand :)

M

Lumea e intr'o continua si accelerata schimbare. In clipa de fata se regaseste pravalindu'se in mare viteza spre haos. Legile au devenit nule. Se aplica altele, nescrise, stiute insa dintotdeauna. Ne raportam la niste parametrii brutali, decadenti, pastelati... Primavara tonelor de cocaina, a armelor furate, a spargerilor si jafurilor, a tarfelor vedete tv. Nici o problema! Rezistam! Cred sincer ca noi, locuitorii acestei tari, ar trebui sa fim mult mai respectati. Pentru ca rezistam printre intrusii care intamplator au aceeasi cetatenie cu noi. O rasa ciudata care incearca sa ne distruga cultura si sa ne asimileze in mocirla smecheriei si a prostului gust. Nu se va intampla! Sunt convins ca va fi ok, ca vor fi mereu oameni marfa care vor duce totul mai departe, ca pana la urma, infiltrati in toate sistemele si uniti in mentalitate, oamenii aceia, putini astazi, vor invinge. Trebuie sa vezi muzica si sa auzi cea mai frumoasa imagine pe care o poti visa. Suntem pasageri nuli. Un univers insa, fiecare in parte. De nicaieri spre nicaieri, fara nici un scop. Aproape romantic :)