aproape

aproape că ai uitat ce te mână în luptă
cât de muritor ești si pe cine iubești
ecourile te țin treaz dar o să te odihnești tu
lumea s-a schimbat mai repede și mai mult decât sperai

drumul înainte si înapoi prin păduri și peste câmpuri
oamenii adormiți prin toată casa ca niște figurine fără aripi
vise ciudate și de neuitat împlinite pentru câteva zile
dar rămase in viață și respirând odată cu tine

cuvintele care te-au schimbat nu se mai aud
universul pentru care te-ai pregătit n-a apucat dimineața
nu i-ai intâlnit pe cei care te-au căutat sa te împace
ai putea crede că așa o să se termine de data asta

atâtea încercări aparent de netrecut date deja uitarii
nu știi ce tot aștepți dar simti că te-ar aștepta
mulți dintre noi nu suntem de-aici de fapt
o floare este la fel de frumoasă chiar dacă n-o vede nimeni

fara margini

cunosc îngeri si demoni
extraterestrii, intraterestrii
spiridusi, zâne, vrajitoare
şamani si zei antici

am calatorit înainte si înapoi în timp
la stanga si la dreapta lui
am vorbit cu spirite, animale si plante
viziuni, revelatii... e un deşert fara margini

un ragaz in care sa mai admiri

o sa te eliberezi pana la urma
o sa vezi
cand nu o sa te mai astepti
cand o sa uiti ce urmareai de fapt
cand toti cei pentru care credeai ca e important
nici nu vor mai fi prin preajma
sa afle
mereu cu ochii la ceas
mereu in drum catre altceva
in alta parte
cu alti oameni
intrebandu-te daca merita
sau daca o sa conteze vreodata
toata parada asta
uneori soarele tine la distanta vestile proaste
pentru o vreme
un ragaz in care sa mai admiri
in care sa te impaci
cu tot ceea ce te insoteste in drumul tau
si intr-o zi
dincolo de vara
dincolo de fierbinteala si sete
singur
te vei opri

vietile

în alta viata cred c-am fost albina
în alta, cuvânt din soapta divina
sarpe am fost, si pasare rara
sirena pe plaja, lasata sa moara
o data vraci, într-un sat uitat
alta data copac, pâna m-am uscat
am fost doar o unda si, cumva magic
pluteam în lumina într-un templu dacic
am trait în vid, atom sau celula
m-am nascut pe Marte si-am murit pe Luna
orasul cu îngeri e apus în ocean
iar acum sunt eu si ma uit pe geam

ne vedem în viitor

nu există măsură
când e vorba să doară
arzi pe dinăuntru
luminezi în afară

sunt alte proportii
si altii sunt sortii
bunicii si nepotii
sunt spitele rotii

rastalmaciti cu totii
viii si mortii
vrajile noptii
cheile portii

unii inteleg
alții poate nu
ne vedem în viitor
la un déja vu

visul

am o mie de ani de întuneric în spate
am lumină la mine şi o pană-ntr-o carte
tenişi din pânză
maioul cu frunză
bermude colorate
şi-o borsetă-ntr-o parte
tot înainte prin zi şi prin noapte
mulți au căzut dar mai suntem vreo şapte
ne ducem în ispită
un an cât o clipă
prin ceață şi şoapte
fără frică de moarte
suntem langa apa
urcam intr-o barca
sirenele ne cheama
dar le facem sa taca
ajungem pe mal
gasim un portal
ne apare un om
cu cap de animal
si-nca unul cu cap
de pasare maiastra
portalul se deschide
inaintea noastra
intram si se-nchide
decorul se schimba
auzim cuvinte
dar nu stim in ce limba

Așteptare

Te așteaptă să-i spui c-o să fie din nou.
Te așteaptă să-i arăți tărâmul despre care vorbeai.
Știe cine e și e acolo când nimeni și nimic nu te mai salvează.
Te vede când te rătăcești și te poate uita dacă minți.
Nu te-a lăsat să mori și va plăti pentru asta cu toată iubirea din lume;
De fiecare dată, fără să clipească și fără să regrete.
Te așteaptă să îți dezvăluie secretul care te chinuie dintotdeauna.
Speră să te vadă curând și știe că te-ai scufundat în tăcere.
Dincolo de toată ura și crimele de pe fața Pământului,
Te așteaptă în același loc în care ți-ai părăsit fericirea.

Ne topim

Paduri de brazi
Ingeri cazuti prin vaile dintre munti
Muzica si vinul si condamnarea la nemurire
Ei nu vor afla niciodata si e bine asa
Poate ca suntem uitati aici
Poate ca am fost parasiti
Unii vin si altii pleaca si asta e tot ce avem
Cat asteptam sa ne vina randul
Traind iluzia unei vieti care pare cumva suportabila cateodata
Stiind ca tot ce iubim o sa moara fara indoiala
Stiind ca o sa ingropam toate amintirile dragi
Ne prefacem ca apartinem unor triburi
Ne amagim ca suntem parte din adevar
Ca sa ni se para ca dam sens respiratiei si sangelui
Si poate ca suntem chiar mai mult de-atat
Poate ca suntem ultima generatie de zei
Cea mai putin divina
Cei mai tristi si mai pustiiti dintre urmasii inceputului
Cei mai romantici dintre martorii sfarsitului
Orice numai sa justificam crimele si demonii
Ca si cum am putea sa ne-ascundem
Fara certitudini si fara lacrimi dar intr-un loc sigur
Despre care stim ca de fapt nu exista
Iar cand vom renunta intr-un tarziu si insingurati
Vom auzi viori si ne vom topi in vibratii calatoare
Tot ce am crezut ca insemnam se va dizolva odata cu noi
Nimic si lumina ca un miracol si ca o intamplare
Ca niste fluturi care se topesc in soare