i remember the end

august 2008

a pair of blue butterflies
takin' you home tonight
the storm has its own music
and the streets are shining in the moonlight
two girls are runnin'
laughin'
in the rain
magic moments
that you'll never forget
this world was left alone
dark secrets turned into nightmares
tears of joy
strange feelings combined
i wonder if i'm here just for e second
if i'm really here
layin' down on this couch
i found all the answers
and i burnt'em all
to smell the smoke of my life

these days
a new generation is sinkin'
stars are fallin' down
and all the angels are playin' a sad song
about hunted animals
murdered unborn babies
violet flowers for an unhappened wedding
i was wrong
everything ends
all of our plans
all of our hopes
all the love
black and white memories
missed by no one
misunderstood
all the beginnings failed
a whole generation is makin' a one last wave
in the big ancient sea
maybe this last chance will save us all

in this world i have nothing
my kingdom is somewhere else
not even a smile is real
not even a rape
not even love
just pictures in the deepest corner of your mind
nothing to change
nobody to care about
we're all alone
lost into this infinity of choices

in time
we forget about everything
strange faces lookin' familiar
from other lives maybe

such a strange thing
how we never die

he's here

the stars gave birth to a new god
and his words will bring back the wisdom of the ancients
the evil will run away from here
for another thousand of years

beautiful stairway to a new light
take me to the end of this world of evil
guide me into consciousness
and free me in this new universe of love

PREZENT

"...cand ma uit inapoi, vad cum am marcat drumul. toate semnele pe care le'am lasat pe tablite de lut, picturi rupestre, temple stranii, basoreliefuri, carti antice, poze, muzica, ritualuri, poezie, filme... cumva, la un moment dat, orbiti de o falsa lumina, ne'am ratacit intr'o lume care parca nu era a noastra. insa in adancul fiintei simteam, intuiam, incercam sa regasim drumul. si'atunci am inceput sa incercam sa ne intoarcem. multi au pierit in cautarea drumului pierdut. dar intr'o zi, nu demult, cativa au zarit, departe, atat de departe incat nici nu indrazneau sa spere, un fluture. au urmat ceea ce nu era mai mult decat o parere colorata sau poate doar o iluzie ca un fum, in ciuda fricii celorlalti de a merge dupa un gand. cand incepusera sa creada ca fluturele era un miraj, au gasit niste semne stranii ingropate in deshert, care vorbeau despre alte semne, uitate intr'o jungla, si in niste munti, si pe niste insule. au mers intr'acolo si, cu rasuflarea taiata, au vazut cum taramul din vis se desfasoara aievea inaintea lor. s'au intors sa le spuna si celorlalti ca au regasit ceea ce ramasese numai poveste. intai nu nu i'au crezut, li s'a facut teama de nebunia lor si i'au strivit cu pietre. dar ei s'au nascut din nou. miracolul a fost atat de mare incat a cuprins inimile celor pierduti, renascandu'i. le'a redat vdederea celor orbiti de falsa lumina si ochii lor au vazut adevaratul soare pentru prima data in noua lor viata. aici suntem acum..."

- Solescu!
- Solescuuu!
- Aa..Prezent!
- Iar visezi? Iar nu esti atent?
- Va rog sa ma scuzati doamna profesoara.

aminteste'ti

cand ti'ai pierdut inocenta,

chiar ai uitat de ea undeva, sau ti'a fost furata?

ce s'a intamplat mai exact acolo, atunci?

iti amintesti contextul?

imprejurarea?

cine mai era de fata?

e important.

A FI

oamenii nu se mai pot revolta. pentru ca ar insemna sa muste mana care ii hraneste. vezi cazul militienilor carora statul le taie din salariu. statul ii taie banii dar el te baga la puscarie daca dai in stat. nu e drept, pentru ca mana care il hraneste nu ii face un favor platindu'l ca te baga la gratii, ea beneficiaza de pe urma lui, si a incarcerarii tale, iar militianul se gudura ca un caine de paza hranit bine, imbracat in uniforma'i impunatoare. de'aia e ea, mana , atat de mare incat sa hraneasca atatia posibili nerecunoscatori care sa o muste. cand cineva te angajeaza, te cumpara cu totul. incerci atunci sa te dedublezi: sa fi unul la serviciu-pe bani, altul acasa sau cu prietenii-pe care nu il cumpara nimeni. iar tu nu esti 2, esti 1. si ajungi sa devii al doilea, falsul tu, care se trezeste in fiecare zi la aceeasi ora, sta in trafic sau inghesuit in metrou ca sa ajunga in locul care da sens existentei tale virtuale. de banii veniti de acolo depinde situatia ta in afara serviciului. de felul in care esti vazut si de posibilitatile de avansare esti preocupat cu siguranta si in afara serviciului. dar tu esti 1, nu 2, asa ca de fapt nu te dedublezi, te transformi. timpul tau pentru tine se risipeste in numele celui care te plateste. vor veni multi cu exemple ca nu e asa, ca el si cu seful lui se inteleg bine, ca isi ia suficienti bani, ca se distreaza cand nu munceste si ca asta e viata, nu sa fii un parazit. insa sunt putini cei care se inteleg cu sefii si isi iau banii la timp, iar in afara orelor de program nu sunt stresati. asta tine de sansa. si o sa vina iar unii sa spuna ca depinde de cat de bine esti pregatit si depinde de caracter. de cat de bine esti pregatit de cine si pentru ce? iar caracter, de care? de luptator? pentru cine? pentru banii tai? si pe langa ai tai pentru ai cui? cu ce pret? pentru ce cursa asta stupida de a fi cat mai performanti in favoarea angajatorului, care el stabileste cat iti da. ca la scoala, notele, de
catre profesori. aici ti se pare ca negociati, dar tu esti invatat ca nimeni nu e de neinlocuit, asa ca nu negociati de pe pozitii egale. tu esti la el, nu el la tine. ca niste camatari cu munca ta, ca niste casinouri care pierd numai in filme.



meseria e "bratara de aur", nu munca pentru altul. atentie la nuante. oamenii nu ar trebui sa poata avea atat de mult incat sa poata cumpara alti oameni. sclavagismul financiar modern pare suportabil atata timp cat suntem crescuti ca puii de la kfc,
deformati, stupizi, numai sa muncim, sa votam, doar pentru ca profitul sa fie cat mai mare. urias in comparatie cu firimiturile care cad de la masa stapanului facut stapan de cei cu suflete de sclavi. si toate astea au ajuns sa para cuvinte prea mari si prafuite in societatea moderna si care a avut atatea revelatii incat s'a plictisit si a ales sa'si consume pur si simplu indiferenta. traim intr'o lume de clone, urmasi modificati si imbolnaviti genetic de stiinta ajunsa in slujba
disperatilor care conduc guverne si tiparesc bani si fac reclame frumoase pentru noua specie redusa de la fiinta ganditoare la consumator monstruos, prost, urat, oribil si rau. violuri, crime, manipulare, filme care spala creiere, opulenta, rasism, razboaie mondiale, frica asezata in suflete cu ajutorul religiilor, al armatei si al televiziunii. intre sapte adevaruri o minciuna pare adevarata si ea. insa un singur mar stricat le va putrezi pe toate cele din jur, cu toate ca nu se face primavara cu o floare. de'aia cred ca oamenii nu se mai pot revolta. decat impotriva lor. si'abia atunci... pana se vor revolta si altii impotriva celui pe care singuri l'au creeat din frica, ducem acest razboi ca in filmele science-fiction cu specia de clone care consuma mai mult decat are nevoie, in inconstienta ei, care secatuieste cu ura planeta pentru a produce mai multe clone care s'o secatuiasca cu mai mare indarjire. o specie proasta si aparent puternica, obedienta aceleiasi specii mizerabile care a nascut'o. nu inteleg insa cum de nu si'au dat seama ca internetul e o arma care se va intoarce impotriva lor. e adevarat, cu internetul le'a reusit globalizarea, dar cand credeau ca au distrus sentimentul national in popoare, acestea si'au regasit folclorul, basmele, antichitatea. Si comunicand, comparand si combatand, au ajuns sa gaseasca numitorul comun din toate, adevarul. vindecarea. cum le'a scapat deci internetul? au subestimat omul, adevarul, gandul bun. deci: ori l'au facut ca sa manipuleze si nu au banuit efectul de bumerang, ori aia care l'au facut, buna treaba au facut. si daca de azi n'ar mai fi, a trezit deja oricum suficiente constiinte ca sa avem motive sa fim optimisti. nu mergem inainte sau inapoi, in sus sau in jos. timpul nu se masoara, materia e doar o parte din constiinta. respira. adanc. imagineaza'ti cea mai buna dintre toate lumile posibile si suprapune'o peste aceasta. cauta raspunsul, esenta, intelege cine esti, de ce esti aici, si urmeaza'ti destinul oricare ar fi el. acceptarea unei minciuni convenabile nu va face bine nimanui, nici macar celor care te mint. nu esti aici ca sa fii infrant sau ca sa invingi. constientizeaza'ti existenta, raporteaza'te la adevar si implineste sfera apoi bucura'te de perfectiunea ei, impreuna cu ea.

poze preluate de pe:

http://www.stumbleupon.com/su/2qL7wC/www.pixcetera.com/blog/2009/12/25/the-decade-in-pictures/

ANOTIMPURILE

si'ntr'o zi, dupa-amiaza, toamna asa, cand soarele va lumina portocaliu blocurile cenusii din cenusa in cenusa, nemaiavand nimic de pierdut sau de castigat, alaturi de toate amintirile, cercul se va inchide zambind. sarpele isi inghite coada si de aici inainte incepe vesnicia. nu mai conteaza ca ai uitat sa incui usa, ca ai lasat apa curgand, ca de fapt e intuneric la ora asta si iarna are gust de fier inghetat din care musti si'ti spargi dintii de diamant in mii de cioburi de oglinda si stropi de sange doar ca sa nu simti nimic...

toate astea doar ca sa nu mai simti niciodata nimic...

un strop de univers dintr'o lacrima care nu plange iti alunga ceatza desi tu te faci ca n'ai vazut, ca nu stii. alegi sa nu crezi. e prea mult? cat inseamna atunci prea putin? esti gata sa te dizolvi in nimic, sau te transformi in sfera de lumina si te intorci in totul din care ai venit?

deschizi ochii si, in viteza, prin geamul masinii cu ingeri, vezi un alt oras, alte vitrine colorate, alte valuri de timp coplesind trecatorii in trecerea lor trecatoare... vrajitoare, spirale de fum, serpi dansand cu pasari in dimensiuni de iluzie... materia isi modifica forma si esti in mijlocul campului, singur, zvarcolindu'te de durere in noroiul inghetzat, cu gura plina de sange, tinand in mana un pistol ruginit din tzeava caruia ai muscat cu sete, a mia oara, razand, plangand, racnind sa vina primavara pe un nor din care sa ninga flori de cires si sa zboare randunele si sa fie soare.

toate astea ca sa uiti vara aia.
toate astea doar ca sa nu mai simti nimic. niciodata.