Intr’o lume in care totul se deruleaza cu o viteza din ce in ce mai ametitoare, intr’un peisaj colorat, haotic si violent, omul simte nevoia sa apartina totusi de ceva. Nu neaparat de cineva. Apar diverse concepte, religii, miscari, pe care tinerii le accepta si imbratiseaza, in care se regasesc, se formeaza ca indivizi, devin parte integranta a unui sistem mult mai mare si mai complex, pe care in general ajung sa il urasca. Este practic povestea societatii umane inca de la inceputuri. Secolul XX, al vitezei, a adus mai multe descoperiri, reusite ingineresti si tehnice impresionante, decat orice alta perioada istorica pe care sa o stim. S’a ajuns in spatiu, comunicam usor, ne vedem visurile cu ochii. Caracterul se schimba, nimic nu mai e la fel, ne descoperim sensibilitati noi, la alti stimuli. Suntem mai puternici, sau poate mai slabi. In orice caz, vrem sa parem mai puternici, invincibili daca se poate. Si chiar asa simtim, numai ca trebuie dovedit. Revenim astfel la sistemul impotriva caruie ne revoltam, impreuna cu cei care credem ca ne seamana, ca sunt ca noi. Ne identificam reciproc prin atitudine, mesaj, imbracaminte, frecventarea acelorasi cluburi, dezvaluirea unor pasiuni comune.
De cativa ani auzim un cuvant care suna violent, sexy, plin de putere si hotarare, un cuvant care defineste nu atat o miscare cat un stil de viata:HARDCORE. Desigur ca si’l asuma si muzicienii, si actritele porno, actorii, vedetele tv, insa nu trebuie sa ne lasam pacaliti. Hardcore inseamna sa te nasti jos si sa ajungi sus prin propriile puteri, sa nu’ti fie frica sa lupti, sa nu’ti fie frica sa recunosti cand gresesti, sa iti asumi si sa iti urmaresti destinul. Implinirea sau nu a visului intr’un final nu e atat de importanta, insa atitudinea pe care o ai in incercarea ta e definitorie pentru tine ca individ. Hardcore inseamna trairea la extrem, inseamna chiar probleme cu legea, inseamna in mare parte curaj. Nu putem fi siguri ca acest concept a luat fiinta la New York asa cum poate foarte multi afirma, desi industria muzicala americana a promovat termenul raspandindu’l in intreaga lume. Trupe ca Agnostic Front sau Madball au facut parte din primul mare val hardcore, acesta reinventandu’se, muzical vorbind, in toti acesti ani. Pentru multi, hardcore inseamna azi trupe ca Hatebreed, Born From Pain sau Death Before Dishonor. Ceea ce este adevarat, numai ca nu trebuie sa uitam ca acest concept inseamna mai mult decat muzica. Din aceasta cauza tind sa cred ca Romania a avut o singura trupa cu adevarat hardcore si anume H8. Istoria acestei trupe se duce pana la inceputul anilor ’90, in Ploiesti. Momentan trupa se afla in Bucuresti pregatind lansarea unui nou material. In Romania s’a confundat consant termenul ‘hardcore’ cu muzica nu-metal, ‘hardcoristii’ fiind considerati ascultatorii de Korn, Limp Bizkit sau Deftones. Gresit. In 2008 se observa o oarecare improspatare a scenei, sunt cateva trupe care incearca un sound hardcore cat mai aproape de adevar, numai ca interesul publicului pentru acest stil este unul relativ redus raportandu’ne la masele de aplaudaci prezenti la concertele gratuite din piete.
HARDCORE este un cuvant interesant, cu o aura speciala, multora le’ar placea sa il aiba in adn. Doar ca hardcore presupune sa iti asumi propriile conceptii si sa lupti pentru ele, nu sa stai in fata unui calculator si sa te injuri cu lumea pe forumuri, iar cand esti insultat fata in fata de unul pe care il dispretuiesti sa intorci capul asa cum fac majoritatea presupusilor hardcoristi pe care ii cunosc. Hardcore nu inseamna nici ‘straight edge’, nici violenta fara rost, nici incultura crasa sau glume proaste. E ceva cat se poate de serios, de sincer si de direct. A avea curaj sa fi sincer cu tine si cu ceilalti in acelasi timp. Asta inseamna hardcore. De aceea cred ca Jenna Jameson e mai hardcore decat multi tatuati care se afiseaza frustrati, dar cu capul sus, considerandu’se superiori.