n o sa mai fie niciodata la fel

cauta in tine o urma de ceva orice
o radacina chiar si aproape uscata ar fi suficient
o amintire sau o viziune care sa te readuca la viata
macar in noaptea asta
in vis esti viu
macar cateva minute cat sa poti vorbi din nou cu oamenii
ca si cum nimic nu s ar fi intamplat
macar cat sa te poata fulgera un gand din acela cu care sa salvezi lumea
pentru a cata oara?
si toate drumurile duc aici
in locul unde te intalnesti de fiecare data cu tine cel din trecut
cu tine cel din viitor si cu toti ceilalti tu
din universuri paralele si vieti cu alti oameni in alte locuri
nu aveti niciodata ce sa va spuneti
va purtati ca niste straini

moartea are un fel ciudat de a ne aminti cum vrem sa traim
capatul drumului e doar capatul drumului tau
ce o sa se intample cu toata dragostea asta cand n o sa mai fim aici s o numim?
unde se duc toate cuvintele si toata suflarea asta iscata din nimic?
unde ramane tot ce am invatat?
oricand se poate intapla orice inauntrul sau in afara noastra
independent de micile noastre frici su dorinte
dincolo de toate planurile pe care le impodobim cu tot ce avem mai bun
ne punem aripi dar n o sa fie niciodata acelasi lucru
n o sa mai fie niciodata la fel
ce mai ramane din tot ce am simtit?
mirosul ploii si al cafelei intr o dimineata
luna plina cu vrajile ei si toate stelele cu toate povestile
o sa mi le amintesc?
poate asta e pretul
uitarea
corabia asta n are barca de salvare
nu are carma
nu are ancora
vantul nebun ii umfla velele fara incetare
dar e rezistenta la furtuni
fara indoiala ca intr o zi se va izbi de stanci
dar pana atunci dansam cu valurile
ca si cum am fi in siguranta
ca si cum am fi singuri
ca si cum ar conta

copilul pe care l vezi alergand prin padure esti tu
el nu stie
sa nu i spui
e cea mai buna sansa a ta sa te ierti
sa vezi ca nu a fost vina ta
nu trebuie sa pleci pana nu te impaci cu tot ce te doare
e singurul fel in care iti poti pastra o parte din amintiri
dincolo de fiecare viata in parte
e important sa nu te plangi de ceea ce ti s ar putea face dor

ce se intampla cu toate senzatiile acelea minunate
pe care le simtim cateodata?
ce se intampla cu bucuria si lumina care iti inunda sufletul
atunci cand vezi lumea asta ca cea mai frumasa creatie posibila?
sunt doar fenomene electrice si chmice?
sunt imaginate ca o holograma si induse ca o unda?
atat? un program? o eroare, poate?
cum te impaci cu gandul ca tot ce iubesti moare?
cum ingropi impacat tot ce ti a zambit si ti a mangaiat clipele?
cum uiti sau ierti toate crimele oribile la care ai fost de fata?
cum uiti sau ierti fetele ucigasilor?
cum mergi mai departe ca si cum toate astea n ar fi fost?

tanarul pe care l vezi alergand prin padure esti tu
el stie
si te asteapta sa ii spui ceva
e cea mai buna sansa a ta sa te salvezi
sa nu l sperii
sa nu l intristezi
sa nu l amagesti
el abia te asteapta
are inima deschisa si mintea tulbure
sa i spui atat cat stii
nimic mai mult
o sa fie de ajuns
anii se duc si nu se intorc
de aia e bine sa te duci odata cu ei
sa nu ramai in urma lor
te ai prabusi sub greutatea a tot ceea ce puteai sa insemni
sa nu o iei inainte
nu e nimic acolo inca
te-ai inspaimanta daca ai stii ce poti sa devii

astept sa treaca o masina
ma uit si in dreapta
traversez
salut un trecator pe care l cunosc
merg mai departe pe langa cladiri
care obisnuiau sa insemne ceva
balcoane de pe care cade tencuiala
un batran ascunzandu se in spatele perdelelor
amintindu si
de tine
tu esti batranul acela
si tu stii
ai vrea sa ti spuna ceva
dar nu te mai recunoaste
nici macar nu stie cine e
sau unde se afla
ii fac semn
dar nu mi raspunde
poate nu vrea
poate nu m a vazut
n o sa stiu niciodata

am impietrit

totul a inceput cu apusul de vineri
si a continuat cu rasaritul de sambata
urmat de apusul de sambata
impreuna cu rasaritul de duminica
iar apusul de duminica a incheiat totul

dimineata
nimeni pe strazi
merg spre casa
ma vad cum trec in graba prin fata geamurilor unei vitrine
dar ma opresc brusc dupa ce trec de ea
fac stanga'mprejur si ma'ntorc in dreptul geamurilor
ma uit din nou la mine si
imi dau seama ca am in spate ghiozdanul
pe care'l purtam cand eram la scoala
nu mai am barba si arat ca un copil
sunt tot eu
in drum spre casa
e seara si sunt in alt oras
oameni trec dintr o parte'n alta
am impietrit
oare s-au intamplat cu adevarat toti anii de pana acum
si e doar o ratacire in care cred ca vin de la scoala?
sau chiar am 10 ani
si tocmai am vazut ce urmeaza pentru mine?

de cate ori imi aduc aminte
ca viata asta se poate termina oricand
ma simt mai liber

oamenii ii omoara pe cei care le dau speranta

cineva stie.
a vazut inceputul.

suntem compusi din atomi si molecule,
piele, carne, oase, creier, inima, ochi, sistem nervos...
oamenii sustin ca stiu varsta universului
si a planetei ciudate pe care ne aflam.

electricitate si vibratii,
energii de neinteles,
puteri de neconceput,
care au generat fiinta,
cu constiinta,
care incearca sa isi cunoasca inceputul.

trebuie sa fi fost ceva.
acel ceva, asta e intrebarea, de unde e?
cine l a facut sa se intample?
si pe acel cineva, cine l a creat?
iar pe creatorul lui, cine l a facut?
si tot asa.
nu cred ca asa cum suntem noi acum,
putem percepe adevarul.

oamenii ii omoara pe cei care le dau speranta,
ii consuma si ii arunca,
ii devoreaza si apoi rad de ei,
fara remuscari.

oamenii sunt cruzi.
urmaresc executiile ca niste judecatori supremi,
ai unei insante dincolo de divin,
din varful catedralelor lor omenesti.

as vrea sa ma intorc aici peste o mie de ani
sa vad daca am facut diferenta.
sper sa nu ne infranga astia.
sper sa reusim.

p.s.

am aflat cum se termina totul:
vor exploda toate stelele
si gaurile negre vor consuma toata materia din univers,
dupa care se vor uni intr-o singura gaura neagra.
intre timp,
noi suntem prizonieri ai secolului care trebuia sa fie o lectie.

geometrie

acolo de unde venim noi guverneaza alte principii
nu ne nastem unul impotriva celuilalt
nu adunam comori

n ai cum sa ma vezi
sunt un gand in deriva
in larg
si nu sunt al tau

cateodata nu intelegem de ce am ajuns aici
dar ne amintim si intregim constiinta
acolo unde mergem noi am mai fost

n ai cum sa ma tii in brate
sunt umbra a ceea ce putea fi
si nu s a intamplat
si nu stii

trecem prin oglinzi triunghiulare
ne ascundem prin temple si piramide
pana la ultima viata

nici macar o urma sa nu lasi

uita ma intre cartile pe care le ai abandonat
acopera ma cu un voal care sa miroasa a vara
si nu ma mai atinge niciodata
sa se puna praful si nici o adiere sa nu l tulbure
poate doar o raza de lumina
cand nu sunt nori seara
si trece auriu soarele prin fereastra
pentru cateva clipe

ingroapa adanc orice dovada
sa nu ma mai gaseasca nimeni vreodata
sa nu se afle secretul
sa nu ma poata readuce la viata
arde tot ce am scris
arunca cenusa in vant sa se risipeasca peste lume
nici macar o urma sa nu lasi
in afara pasilor tai pe nisip atunci cand pleci

orice

ce te impaca cu gandul ca mori?
ce te face sa simti ca merita sa traiesti?
ce sinonime ai mai gasit ca sa-ti inabusi bucuria?
ca sa-ti amani zambetul?
ca sa mimezi ca esti absent?
cat o sa te mai minti ca ti s-a parut?
ca nu a contat?
ca nu esti tu de fapt?
cat speri sa mai mearga?
ce esti dispus sa mai sacrifici?
cand o sa crezi ca a fost de-ajuns?
cand o sa te opresti din nebunia asta?
cum ai de gand s-o faci?
cred ca fiecare dintre noi este un miracol in sine
si asta ar trebui sa fie suficient.

toate ceasurile au sunat in acelasi timp

ne simtim ca si cum am fi ultimii dintre ai nostri
nici macar nu stim daca au murit sau ne au lasat singuri
nu recunoastem pe nimeni si nimic
nu suntem familiari nimanui
nu apartinem niciunde

nu stim daca suntem pedepsiti sau binecuvantati
daca ar trebui sa acceleram sau sa franam putin
daca e drumul bun sau daca exista macar o alta cale
nu stim sa citim in calendare sau sa masuram vremea
nu avem busola si nici carma sau ancora

adunati va vorbele si rostiti le asa incat sa conteze
puneti capat anilor de ratacire n pustiu
alungati blestemul care aproape ca ne a infrant
ridicativa si scuturati din zbor praful din par si de pe haine
luminati va privirile si asterneti va zambet
clipa noastra a sosit

iarta orice nu ti da voie sa uiti
ingrijeste ti ranile si refa ti puterile
cauta vraciul si lasa l sa ti vindece setea
transforma tot ce te apasa in oxigen
afla din nou sufletul tau de care ai uitat in desert
te asteapta cu bratele deschise si ii este dor
de adevar si de implinire

toate ceasurile au sunat in acelasi timp
s au deschis cerurile si portile iadului
nu mai ai la ce sa te intorci si nici unde sa te ascunzi
ti se dezvaluie lumea asa cum este
va trebui sa traiesti tot ceea ce urmeaza cu mult curaj
vei pierde pe rand oamenii dragi si amintirile cu ei
iar la sfarsitul timpului te vei dizolva intr un vis la rasarit

fara pareri de rau
fara povesti care mint si inseala
fara intelesuri ascunse si ghicitori ale bufonilor
gata cu armele ascutite aruncate spre tine cand esti cu spatele
gata cu hotii de liniste si tulburatorii de pace
gandurile ti se cumintesc si se prefac in statui de piatra
si se aseaza in cerc