Când o să ți se termine timpul pe Pământ și o să trebuiască să pleci acasă, o să iei cu tine înapoi numai câteva amintiri; pe cele care nu dor. Și asta nu neapărat pentru că așa vrei, ci pentru că așa funcționează. De fiecare dată când te întorci de undeva, se păstrează în memorie exclusiv clipele care te-au bucurat și care ți-au îmblânzit inima. E ca un cadou pe care îl primești la plecare. Tot ce va rămâne în urma trecerii tale pe aici va fi un ghem de momente frumoase, unice și aproape inexplicabile într-o lume atât de încurcată. E un mecanism de-o vârstă cu timpul, prin care se salvează și se conservă doar ceea ce merită perpetuat. Frânturi de peisaje surprinse în viteză cu coada ochiului, focul trosnind iarna în soba unei cabane, o noapte pe o plajă sub lună, un râs ca un ecou de dincolo de zilele fierbinți ale verii, apa rece a unui izvor de munte, frunzele pădurii toamna, privirea unui câine fericit cu noua lui minge, mirosul pomilor înfloriți… Astea nu se pierd niciodată, chiar dacă lumea în care s-au întâmplat nu e veșnică.