CLICK HERE FOR NO REASON

ne'am nascut intr'o societate de consum care ne creste ca sa fim cat mai productivi, ca pe puii de la kfc. cat mai utili si mai neinsemnati ca univers fiecare in parte. ni se pun la dispozitie tot felul de dispozitive de comunicare de care nu avem neaparata nevoie dar pe care ajungem sa le consideram indispensabile si pentru care platim enorm. ele pot fi, evident, foarte usor de urmarit. de ascultat. putem fi localizati cu ajutorul cip-ului din pasaport, pe care unii in america si l'au bagat deja, demonstrativ, benevol, sub piele. pe cati bani, de fapt? si cat de bou sa fi ca sa faci asta si cat de iresponsabil in mesajul tau? avem banii pe carduri, bani care nu exista. suntem educati sa ne imbracam frumos, sa invatam in sistemul asta idiot, sa lucram in banci private sau institutii ale statului. tunsi regulamentar, mirosind a cel mai bun parfum, cu cel mai scump ceas, cel mai elegant costum. costumul este cea mai odioasa uniforma. asa ni se prezinta omul realizat, implinit. uniformizare, spalare de creier la televizor cu stiri si reclame, si mai ales cu ajutorul internetului. astia chiar au castigat. globalizarea a reusit speculand mandria, orgoliul. insa nimic nu e vesnic, in niciuna dintre lumi. pentru ca miracole se intampla. si chiar daca acum e vorba numai de bani, masini, case, droguri, arme si tarfe, intr-o zi, cei putini care simt cu inima si rad si plang si sunt nepasatori la minciuna asta de evolutie, vor reusi sa convinga din nou omenirea ca de fapt e totul atat de simplu si de frumos incat mutilarea asta spirituala in masa trebuie sa inceteze. nu avem nevoie de institutia numita biserica, ci de preoti care inteleg ideea de divinitate si o exprima in spatii sacre, deschizand inimi. nu avem nevoie de sistem de invatamant, avem nevoie de invatatori care sa invete oamenii sa scrie, sa citeasca, sa inteleaga sensuri. nu avem nevoie de un stat corupt sau de guverne internationale, ci de lideri care sa iubeasca planeta si oamenii, guvernand spre binele lor. pamantul ne ofera suficiente surse alternative de energie ca sa incetam poluarea. omenirea trebuie imbracata mai simplu, mai colorat, mai optimist. suntem invatati sa gandim negativ, competitiv, sa reusim orice'ar fi, scopul scuza mijloacele. nu e asa. opreste'te o clipa si imagineaza'ti alt sistem de gandire. simplificat. orice ar insemna asta pentru tine. ca si cum ai scapa de niste haine prea groase si vechi pentru vremea asta insorita si noua. ca un alt inceput. ai mai fost aici. nu e atat de greu. stii ca orice drum lung incepe cu primul pas. ai fost jos si ai plans, ai fost fericit, ai vazut oameni si locuri, stii ce iubesti, ce nu e bun pentru tine, stii ce alegi sa uiti... exista alti munti si alte mari in preajma carora vei simti dorul. si asta e bine. ca ai unde sa te intorci. nu conteaza ce ne spun audientele tv ca ne intereseaza, nu conteaza reclamele care ne spun cata nevoie avem de orice, nu conteaza modelele pe care ni le dau de urmat, filmele in care ne invata ce e succesul. ai nevoie exact de ceea ce'ti lipseste. liniste in viata ta, siguranta, prietenie, bucurii sincere. in deshert se pastreaza cel mai bine scrierile vechi, pergamentele prin care civilizatia a supravietuit. mari imperii au venit si au plecat ca si cum n'ar fi fost, de unele - poate cele mai importante - probabil ca nici nu stim... insa exista niste legi naturale, firesti, care ne'ar putea conduce catre lumina. ea, lumina, nu e departe deloc. dimpotriva, e chiar la indemana. nu trebuie decat sa iti smulgi zgarda si sa te scuturi de toata rugina secolului vitezei. nu spun sa distrugem ceva sau sa incetam sa evoluam, dar sa folosim ceea ce avem deja intr'un mod pozitiv, sa inventam gradini suspendate, biblioteci virtuale, muzee cu holograme... orice, numai nu arme, droguri chimice si copii spalati pe creier, votanti cuminti, in costumase, cu masinutze si cesuletze si fetitze perverse din plastic. stiti ce ma bucura enorm? ca vad tinerii in parcuri, la iarba verde, cu barcile pe lac, cu ochelari de soare sau fara, si imi dau seama ca tocmai ignoranta la care ne'a condamnat sistemul s'a intors impotriva'i si il va distruge pana la urma. e un fel de vesnic razboi rece intre cei liberi si cei care incearca din rautate si mai ales prostie sa inventeze corporatii si imperii. cei care se vor stapani de sclavi, in istorie, pierd mereu. nimic nu ma face sa cred ca de data asta vor invinge. e atat de multa frumusete pe pamant incat oricat de urati ar fi ei, va fi bine. generatia care credea in "CLICK HERE TO WIN" a disparut deja. sau cel putin e din ce in ce mai greu de pacalit. un pic de anarhie, de haos, o supradoza de libertate si fericire pura, neingradita, nedirectionata de moda, de media, un exces de liber arbitru. ideea e ca traim prea putin ca sa ne spuna cineva cum s'o facem. e luni dimineata. cu un simplu CLICK lumea e a ta :)

LUMEA E A TA

lui Mihai, basistul nebun, de ziua lui :)

stii zilele alea cand te trezesti si stii ca ai ceva foarte important de facut, dimineata, si iti dai seama ca e ora doua dupa-amiaza si tu te indrepti in cu totul alta parte? exact o astfel de zi. iei autobuzul, ajungi prin centru, te faci ca ai treaba, de fapt chiar faci ceva important, care probabil nu va conta niciodata pentru nimeni, sau poate ca vei schimba destine prin ceea ce ai facut, dar nu te gandesti prea mult la asta. iti pui ochelarii de soare si te indrepti spre metrou. in pamant e alta lume. ciudata, diferita. toti se studiaza, mai direct sau mai pe furis, se analizeaza in geamul trenului ca in oglinda, vorbesc mai tare sau mai incet, asculta muzica...in fine. iesi de la metrou, treci de niste tigani care vand flori si strica peisajul, intri intr'un parc imens, te intalnesti cu un prieten vechi si iti pierzi mintile dupa cateva opriri pe niste banci, la soare. alei, discutii, povesti despre oameni de care va amintiti cu placere sau nu, despre suflet, despre nebunie, arta... apoi o luati la pas printr'un cartier, spre metrou. surpriza: portile de la intrarea in vile arata altfel, masinile sunt din reviste, oamenii din plastic, cainii lor sunt din filme si copiii din piatra. florile din pomii lor nu miros a primavara ci a birou. aici e diferit totul intr'un fel care te deranjeaza. te irita. te umple de sila. bineinteles, politia patruleaza, camerele vegheaza, totul e bine supravegheat, iar voi sunteti suspecti in spatiul lor paradisiac. simpla traversare a unui bulevard va readuce in lumea reala. de partea cealalta masinile sunt luate in rate, blocurile mai gri, o cersetoare de 14 ani iti cere maruntis de pe prima banca intalnita in cale. undeva la o casa el se opreste si iti spune ca acolo sta. stii ca urmeaza sa mergi singur mai departe. va luati la revedere, a fost marfa, o sa va revedeti. si pleci. ar trebui sa intri din nou la metrou, esti fix in partea cealalta a orasului decat unde ar trebui. cu toate astea iti zici ca mai bine mergi pe jos. pana acasa. desi stii ca e un drum lung si plin de praf, iti place prea mult soarele asta de amiaza. de aici incolo totul se schimba. dintr'odata amintesti fiecare intamplare petrecuta in fiecare loc pe langa care treci...fiecare zambet, sau parere de rau, fiecare cuvant soptit noaptea langa lac, erai inca la liceu...te opresti si te intrebi daca nu cumva vorbesti singur, zambesti si realizezi inutilitatea miracolului numit viata.

si ce betii, cu cati prieteni in mansarda vilei asteia de pe dreapta, de la numarul 77... si parcul circului in care ai filmat ceva odata, toboganul, multi baieti cu pietre si bate care se bat cu politia, tu printre ei, la un meci, lacul asta... suna telefonul.vorbesti, zambesti, te asezi pe niste scari, privesti linistit lumea ta, apoi te hotarasti, impacat, sa iti continui drumul.

incerci sa te comporti normal, sa nu pari ciudat, iesi din parc, te ratacesti pe niste strazi stranii, te intorci in parc, o masina de politie iti schimba cursul si te trezesti pe o alee laturalnica, iesind din parc, ai scapat. un mare bulevard, linie de tramvai... mai mergi totusi cateva statii pe jos. contactul vizual cu oamenii iti trezeste sentimente confuze care se amesteca in sirenele ambulantelor si in imaginea steagului negru arborat la un spital. nu mai poti. iei tramvaiul cateva statii. o noua aventura. e plin. nu faci bilet, normal. te enervezi la primele cuvinte pe care le auzi. oamenii saraci, ratati, sclavi, fricosi... o imagine din era comunista, care te sfasie. te tii strans de bara cu ochii pe geam, tigani cersind, saracie, miros, aglomeratie...cu totul altfel decat in cartierul francez. cobori. mai ai o singura strada pana acasa. dureaza o vesnicie. cat sa rememorezi traseul ciudat pe care l'ai parcurs. apoi liftul, cheia in usa si direct in pat, la tv. tot gandindu'te la viata ta, la telefonul pe care il astepti pentru un job, la faptul ca vei face maine la prima ora ceea ce trebuia sa faci azi, schimband canalele, lasi pe un post si dupa 10 minute te intrebi: "de unde fac astia rost de atatea blonde la emisiunea asta, "te pui cu blondele"? adica cine sunt ele, ce fac in rest, cu ce se ocupa, cat si'or lua pentru prostia asta hidoasa de emisiune?" a doua zi, la ora doua, esti in acelasi punct. e vineri. si te gandesti ca nu are nici un rost sa iti bati capul. weekendul asta e exact ce ai nevoie. te relaxezi, te pui pe picioare, si de luni, lumea e a ta.

SHESDEAD

cand realizezi cat de mult a trecut, aproape ca nu iti mai poti imagina inca o viata. atatea nopti printre atatia oameni, in locuri de care nu mai stii unde le'ai lasat... priviri si soapte care te invaluie, lasandu'te sa uiti cat a fost real si cat ai visat de fapt, memoria ta atat de dispusa sa piarda... portul inghetat, noaptea prin gari, ratacit in zapada, ratacit intr'un camp de maci, in albastrul acela, in auriu... inca mai simti. te intrebi daca nu cumva esti singur. cum ai putea fi? tu n'ai fost niciodata singur. doar ai trecut prin oglinda si inapoi de atatea ori... si nisipul ala lipit de talpi, si padurea in care ti'ai vandut sufletul, si cantecul care te'a pierdut, sunt toate cu tine si sunt destinul tau. parfumul verii in care ai devenit tu... iti amintesti? despre asta a fost vorba tot timpul. nimic mai mult. si acum? oare ce urmeaza? chiar de'ar fi sa'ti pierzi pasii in praful aceluiasi drum, a meritat. pana si luminile au fost perfecte de fiecare data. apusul va fi mereu sfasietor, fiecare ploaie si fiecare sarut. iar drumul cel lung e inca departe de a se fi sfarsit. cu viteza din ce in ce mai mare, zambind...

POATE...

dorintele noastre reale sunt intotdeauna patetice pentru ceilalti. e bine sa nu le afle. nimeni nu va intelege vreodata de ce te stingi visand, cu muzica asta ciudata in fundal. cele mai ascunse ganduri, cele mai tainice priviri si cele mai soptite cuvinte sunt sortite unei crude prabusiri in lipsire de sens daca nu se implinesc. de cele mai multe ori acceptam infrangeri zambind amar, stiind ca daca am fi vrut, daca am fi intins mana, daca am fi zambit macar, am fi salvat totul. ne macina sentimente fugite din romane interbelice, un romantism psihotic, o posibila crima, o atingere de care ei nu stiu, o asumare a secretului, a chinului de a nu te regasi. nu eu pe tine. tu pe tine. in mine. e mare lucru sa ai viziunea sfarsitului, dramatica acceptare a finalului singuratatii la care te'ai condamnat. pretul nemuririi e durere. esti o infatisare de gheata pentru ochii lor intunecati, netulburati de speranta vreunei lumini. si cand te gandesti ca ne imaginam totul, ca suntem cei din oglinda... trebuie sa sangerez ca sa stii ca sunt viu. fericirea inseamna exces, inseamna autoflagelare constienta si voluntara. supriza unor fluturi in stomac ti'o va da numai chinul cu care te'ai imprietenit atat de bine, inca de cand ai invatat ca mori. nu?

OCHELARI DE SOARE

de fiecare daca cand cedez, simt nevoia sa ma ridic si mai sus. niciodata caderea nu e altceva decat un avant spre inalt. depresia ca anticamera a extazului. primavara asta parca a mai fost. acelasi miros, aceeasi lumina, aceiasi oameni pe aceleasi strazi. cand te uiti mai atent, iti dai seama ca sunt doar cateva vitrine luminate mai colorat. cartierele de blocuri au ramas la fel de cenusii, la fel de departe de penibile mode trecatoare cu care ne identificam pe rand, mai mult sau mai putin. terenul de basket si marea arata la fel, chiar daca bancile, corporatiile si liderii politici auto impusi incearca sa ne distruga. nu au cum sa impiedice o fata de 14 ani sa se sarute in parc cu un baiat de la liceu. n'au cum sa ne ia muzica. nu se schimba nimic. si inainte erau razboaie, era inchizitia, erau cruciade, napoleon, hitler, caesar, stalin, bush, iliescu... nici unul dintre astia n-a putut sa ia zambetul de pe fata celor dispretuiti la vremea lor, dar care, efectiv, au dus lumea mai departe: pictori betivi, scriitori saraci, muzicieni drogati, regizori schizofrenici... civilizatii vin si se duc, ca si cum n'ar fi fost. odata cu ele, oameni. de diferite forme, culori, fiecare cu nebunia lui. nu cred ca ar trebui sa ne sperie vreun sfarsit de lume, au fost atatea anuntate si neintamplate. sentimentele, singurele constante. singurele in care trebuie sa ne incredem. adevarata lege de urmat, instinctul. restul e manipulare. tot ceea ce incearca sa ne invete inca de mici in familie, apoi in scoli, in societate, numai minciuni care ne supun. asumarea adevarului inseamna eliberarea prin instinct. trebuie sa ne preocupe cautarea luminii in lumea in care intunericul e la indemana tuturor. lumina exista si se dezvaluie celor care zambesc. neaparat sa ai ochelarii de soare la tine, destinul iti poate rezerva o surpriza oricand :)

M

Lumea e intr'o continua si accelerata schimbare. In clipa de fata se regaseste pravalindu'se in mare viteza spre haos. Legile au devenit nule. Se aplica altele, nescrise, stiute insa dintotdeauna. Ne raportam la niste parametrii brutali, decadenti, pastelati... Primavara tonelor de cocaina, a armelor furate, a spargerilor si jafurilor, a tarfelor vedete tv. Nici o problema! Rezistam! Cred sincer ca noi, locuitorii acestei tari, ar trebui sa fim mult mai respectati. Pentru ca rezistam printre intrusii care intamplator au aceeasi cetatenie cu noi. O rasa ciudata care incearca sa ne distruga cultura si sa ne asimileze in mocirla smecheriei si a prostului gust. Nu se va intampla! Sunt convins ca va fi ok, ca vor fi mereu oameni marfa care vor duce totul mai departe, ca pana la urma, infiltrati in toate sistemele si uniti in mentalitate, oamenii aceia, putini astazi, vor invinge. Trebuie sa vezi muzica si sa auzi cea mai frumoasa imagine pe care o poti visa. Suntem pasageri nuli. Un univers insa, fiecare in parte. De nicaieri spre nicaieri, fara nici un scop. Aproape romantic :)

FREE WILL

au disparut zeci de arme dintr'un depozit militar, au loc asasinate in plina strada, o tona de cocaina e descoperita in port... nu mai pot. as vrea sa aud povestile extraordinare ale oamenilor care au ales spiritul, traind paralel cu lumea materiala. cei care scriu romane, care picteaza sau fac filme incredibile, teatru, poezii. as vrea sa vad emisiuni despre cei care danseaza, deseneaza metrouri, canta hip hop in coltul blocului sau rock in subsoluri reci. as vrea sa citesc reviste despre cei care fac poze frumoase sau isi publica primele ganduri stangaci asezate pe randuri pline de sens brut, sincer. m'am saturat de toata nebunia asta cu vedete de doi bani, politicieni abjecti, tarfe si playboy imbecili care umplu televizoarele, stiri sinistre care nu rezolva niciodata nimic, violenta, prostie si infatuare. incercarea lor de a sfida lumea mea e inabusita de valul creat in urma revelatiei comune a unei generatii care s'a cutremurat cand a inteles ce are de facut si si'a asumat cu mult curaj toata nebunia asta, zambind. renunt la a mai lua in serios orice forma sociala sau autoritate. declar nula educatia dobandita in scoala sau in sanul familiei. refuz invataturile indoctrinatilor nostri inaintasi, declar demonii furiei si fricii invinsi. cred ca asta era libertatea la care visam si nu o puteam gasi, nestiind sa o definesc. oricat de inutil ar parea totul cateodata, oricat de nepatruns e misterul prezentei noaste in timp si spatiu, merita. ai aleile tale noaptea, prajitura ta preferata, felinarul din capatul strazii, zambetul cald al iubitei, prietenii alaturi de care curge timpul tau, pisica, locurile in care te regasesti... ce treaba sa mai ai cu societatea asta stupida? cand realizezi ca viata ta e un film, ai castigat.