Lumina prin voalurile mari de matase din dreptul ferestrelor

Mi-e dor de niste locuri pe care nu sunt sigur daca le-am vizitat cu adevarat vreodata sau daca le-am visat de fapt. Ma sfasie lipsa unor oameni pe care nu mi-i amintesc bine, dar ale caror cuvinte inca imi rasuna in prezent; inca le simt caldura si parfumul.

Parca pluteam. Parca eram personaje intr-o poveste, o poveste fara eroi sau zmei sau balauri cu sapte capete, fara intriga si punct culminant, fara deznodamant. Ca si cum am fi fost purtati dintr-un loc in altul de o briza blanda, odata cu parfumul florilor de camp; odata cu lumina aceea calda, ca si cum inceputul si sfarsitul n-ar exista. Un loc in afara timpului, in afara durerii.

Am impresia ca retraiesc pana si felul in care trecea lumina prin voalurile mari de matase din dreptul ferestrelor, doar ca sunt franturi atat de mici de imagini incat nu le pot pune cap la cap. Revad in minte papirusuri care pastrau dovada adevaratei noastre origini.

S-a pierdut totul. Am ramas doar cativa si avem senzatia ca suntem nebuni daca ajungem sa credem ca nu ni se pare. Mii de ani de care nu va afla nimeni, lumea de dinaintea lumii asteia. Uneori, langa unii oameni, am o apasare usoara in piept, ca o nostalgie care ma face sa zambesc; un fior care imi smulge de fiecare data un oftat adanc.

Intre timp, vulturii zboara in cerc deasupra noastra asteptand sa murim iar noi nici macar nu incercam sa oprim sangele care curge din rani. Ca printr-o ceata il privim tacuti cum se duce in pamant, odata cu vietile care nici macar nu ne-au apartinut. Se face frig si se intuneca. N-am invins nici de data asta.

Nu am de ce sa ma tem

Cand a murit prima data ceva ce cunosteam,
De durere m-am ascuns intr-o pestera.
Cand a venit moartea a doua oara aproape,
A fost la un coleg de scoala.
A venit si cand eram la liceu de cateva ori
Si de-atunci nu s-a mai oprit.
Familie, prieteni, pasari, animale, paduri, n-a ales.
De fiecare data, de durere, ma intorc in pestera.
E ceva acolo care ma impaca.
Nu cineva, ceva.
Invizibil ochilor mei,
Imposibil de perceput cu vreun simt concret.
Nu o energie, ci un fel de a intelege.
Insa foarte prezent, si numai acolo.
E ca si cum locul acela ma ajuta sa stiu fara sa fiu suparat.
Ma linisteste compunand in mintea mea imagini si sunete,
Producand in inima mea vibratii.
Nu vrea sa ma sperie sau sa ma raneasca,
Dar nici nu ma minte.
Ma lasa sa vad celulele cum se divid,
Spiralele vii care cresc in tot ce traieste.
Mereu mi-e greu sa parasesc pestera si sa ma intorc aici,
Dar de fiecare data plec de acolo convins
Ca nu am de ce sa ma tem,
Nici pentru mine si nici pentru ce iubesc.

Esti un om liber

Pana la urma, ce-o sa se intample, o sa se intample oricum; dincolo de dorintele si de iluziile noastre, dincolo de asteptarile si de nevoile noastre inventate. Toata istoria n-o sa mai insemne nimic, nu o sa aiba cine sa si-o mai aminteasca. N-o sa mai existam in gandurile nimanui si toate imperiile noastre vor fi inghitite de ape noi, de pamant nou, vor fi inundate de lava proaspata, vor fi pulverizate la impactul cu o forta pe care acum nici macar nu o banuim.

Se vor imprastia prin tot universul secretele pe care le-am ascuns ca si cum ar fi fost vreodata numai ale noastre. Lacrimile planse de noi vor fi ploaia care o sa ploua pe un alt continent, de pe alta planeta, din alta galaxie. Zambetele noastre vor fi portaluri catre altceva iar privirile din seara aceea se vor fi preschimbat in gauri negre, in cimitire pentru tot.

Nu te mai grabi, niciodata, nicaieri. Nu te mai supara, niciodata, si nu te mai simti niciodata singur. Sa nu-ti mai para rau si sa nu te doara despartirile. Intr-o zi, nimic din tot ce vezi si niciunul dintre oamenii dragi nu vor mai fi, pur si simplu. La fel de simplu, odata cu ei, te vei risipi inapoi de unde-ai venit. Mirosul florilor de cires, al campului abia cosit, cainele dand din coada bucuros, rasul ei si raza de soare din secunda aia, zumzetul prietenilor la 4 dimineata, valurile, respiratia calda pe piept si pisica torcand... Toate senzatiile care te-au insotit in drumul tau sunt numai ale tale si numai acum. Toate semnele pe care le-ai recunoscut au fost numai pentru tine. Toate mesajele codate, pe care le-ai descifrat si nu ti-a venit sa crezi, erau destinate exclusiv tie. De aceea n-au avut niciodata valoare pentru altii, de aceea nu s-au regasit ceilalti in ceea ce ti se intampla.

Impacarea nu e totuna cu resemnarea, nostalgia nu e totuna cu tristetea. Tine minte: nimic nu conteaza cu adevarat, pentru ca nimic nu este pentru totdeauna, si tocmai de aceea esti liber.

aproape

aproape că ai uitat ce te mână în luptă
cât de muritor ești si pe cine iubești
ecourile te țin treaz dar o să te odihnești tu
lumea s-a schimbat mai repede și mai mult decât sperai

drumul înainte si înapoi prin păduri și peste câmpuri
oamenii adormiți prin toată casa ca niște figurine fără aripi
vise ciudate și de neuitat împlinite pentru câteva zile
dar rămase in viață și respirând odată cu tine

cuvintele care te-au schimbat nu se mai aud
universul pentru care te-ai pregătit n-a apucat dimineața
nu i-ai intâlnit pe cei care te-au căutat sa te împace
ai putea crede că așa o să se termine de data asta

atâtea încercări aparent de netrecut date deja uitarii
nu știi ce tot aștepți dar simti că te-ar aștepta
mulți dintre noi nu suntem de-aici de fapt
o floare este la fel de frumoasă chiar dacă n-o vede nimeni

fara margini

cunosc îngeri si demoni
extraterestrii, intraterestrii
spiridusi, zâne, vrajitoare
şamani si zei antici

am calatorit înainte si înapoi în timp
la stanga si la dreapta lui
am vorbit cu spirite, animale si plante
viziuni, revelatii... e un deşert fara margini

un ragaz in care sa mai admiri

o sa te eliberezi pana la urma
o sa vezi
cand nu o sa te mai astepti
cand o sa uiti ce urmareai de fapt
cand toti cei pentru care credeai ca e important
nici nu vor mai fi prin preajma
sa afle
mereu cu ochii la ceas
mereu in drum catre altceva
in alta parte
cu alti oameni
intrebandu-te daca merita
sau daca o sa conteze vreodata
toata parada asta
uneori soarele tine la distanta vestile proaste
pentru o vreme
un ragaz in care sa mai admiri
in care sa te impaci
cu tot ceea ce te insoteste in drumul tau
si intr-o zi
dincolo de vara
dincolo de fierbinteala si sete
singur
te vei opri

vietile

în alta viata cred c-am fost albina
în alta, cuvânt din soapta divina
sarpe am fost, si pasare rara
sirena pe plaja, lasata sa moara
o data vraci, într-un sat uitat
alta data copac, pâna m-am uscat
am fost doar o unda si, cumva magic
pluteam în lumina într-un templu dacic
am trait în vid, atom sau celula
m-am nascut pe Marte si-am murit pe Luna
orasul cu îngeri e apus în ocean
iar acum sunt eu si ma uit pe geam