Se afișează postările cu eticheta proza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proza. Afișați toate postările

3 aprilie 2022

(in lucru)

 

Era intunericul atat de intunecat incat nici nu puteai sa banuiesti vreun contur, nicio forma nu reflecta nicio lumina. Pasii tai nu scartaiau, dar in urma ta scartaiau niste pasi. Cand te opreai, se opreau si ei. Asa ca nu te-ai mai oprit, ca sa nu mai retraiesti linistea aia stranie si apasatoare dintre momentul in care te opreai si momentul in care alegeai sa mergi mai departe fara sa te uiti inapoi. Si-ai mers, si-ai mers, pana cand intunericul s-a mai risipit si ai ajuns intr-o intersectie necunoscuta, cu atat de multe directii in care ai fi putut sa te indrepti, incat ai ales sa privesti in sfarsit inapoi. Stiai ca de-acolo poti sa obtii singurul indiciu care sa te ajute sa afli in ce directie sa apuci din intersectia asta ciudata mai departe. Doar ca pasii cu care te obisnuisei nu se mai auzeau. Sa fi ramas atat de mult in urma? Sa fi renuntat? O clipa ti s-a parut ca percepi vag scartaitul lor si te-ai ridicat bucuros sa alergi catre ei. Dar nu scartaiau niste pasi, era doar tabla indicatorului din intersectie in bataia vantului. Abia atunci ai vazut prima data indicatorul, dar erai sigur ca totusi n-a fost acolo cand ai ajuns. Pe el erau scrise, cu o vopsea care abia se mai putea citi de cat timp trecuse peste ea, niste coordonate si niste date. N-ai putut sa nu te intrebi pentru o clipa cine le-a scris si daca te vor ajuta in vreun fel sa iti vezi de drum, doar ca intre timp ai inceput sa auzi din ce in ce mai clar pasii aceia apropiindu-se. Si acum parca nu mai erai atat de sigur daca ar fi bine sa-i astepti sau daca ar trebui sa descifrezi repede coordonatele si sa pleci cat inca mai poti. Si parca si intunericul incepea sa se adune iarasi, indicatorul sa se vada din ce in ce mai putin, la fel si drumurile catre alte locuri. Cu coada ochiului ai surprins o silueta care se apropia odata cu pasii, te-ai gandit ca poate e vremea sa intrebi de ce s-a tinut dupa tine, daca are ceva sa iti spuna sau daca stie ce inseamna cuvintele si cifrele de pe indicator. Cand au ajuns langa tine, pasii s-au oprit, intunericul acoperise de tot silueta si se lasase iar linistea aia pe care nu puteai s-o induri. Nu mai scartaia nici indicatorul, chiar... indicatorul... disparuse odata cu drumurile. Si atunci, in momentul acela, dintr-odata, ai inceput sa distingi cu ochii inchisi o energie. Familiara cumva, o simteai cum ti se ghemuia in suflet ca o spirala, ca niste pasi de care te ascundeai, de care fugeai, dar care sperai sa te gaseasca. Parca iti parea rau ca n-ai lasat-o sa te ajunga din urma pana acum si sa te copleseasca.

22 noiembrie 2019

Lumina prin voalurile mari de matase din dreptul ferestrelor

Mi-e dor de niste locuri pe care nu sunt sigur daca le-am vizitat cu adevarat vreodata sau daca le-am visat de fapt. Ma sfasie lipsa unor oameni pe care nu mi-i amintesc bine, dar ale caror cuvinte inca imi rasuna in prezent; inca le simt caldura si parfumul.

Parca pluteam. Parca eram personaje intr-o poveste, o poveste fara eroi sau zmei sau balauri cu sapte capete, fara intriga si punct culminant, fara deznodamant. Ca si cum am fi fost purtati dintr-un loc in altul de o briza blanda, odata cu parfumul florilor de camp; odata cu lumina aceea calda, ca si cum inceputul si sfarsitul n-ar exista. Un loc in afara timpului, in afara durerii.

Am impresia ca retraiesc pana si felul in care trecea lumina prin voalurile mari de matase din dreptul ferestrelor, doar ca sunt franturi atat de mici de imagini incat nu le pot pune cap la cap. Revad in minte papirusuri care pastrau dovada adevaratei noastre origini.

S-a pierdut totul. Am ramas doar cativa si avem senzatia ca suntem nebuni daca ajungem sa credem ca nu ni se pare. Mii de ani de care nu va afla nimeni, lumea de dinaintea lumii asteia. Uneori, langa unii oameni, am o apasare usoara in piept, ca o nostalgie care ma face sa zambesc; un fior care imi smulge de fiecare data un oftat adanc.

Intre timp, vulturii zboara in cerc deasupra noastra asteptand sa murim iar noi nici macar nu incercam sa oprim sangele care curge din rani. Ca printr-o ceata il privim tacuti cum se duce in pamant, odata cu vietile care nici macar nu ne-au apartinut. Se face frig si se intuneca. N-am invins nici de data asta.

















21 decembrie 2018

Esti un om liber

Pana la urma, ce-o sa se intample, o sa se intample oricum; dincolo de dorintele si de iluziile noastre, dincolo de asteptarile si de nevoile noastre inventate. Toata istoria n-o sa mai insemne nimic, nu o sa aiba cine sa si-o mai aminteasca. N-o sa mai existam in gandurile nimanui si toate imperiile noastre vor fi inghitite de ape noi, de pamant nou, vor fi inundate de lava proaspata, vor fi pulverizate la impactul cu o forta pe care acum nici macar nu o banuim.

Se vor imprastia prin tot universul secretele pe care le-am ascuns ca si cum ar fi fost vreodata numai ale noastre. Lacrimile planse de noi vor fi ploaia care o sa ploua pe un alt continent, de pe alta planeta, din alta galaxie. Zambetele noastre vor fi portaluri catre altceva iar privirile din seara aceea se vor fi preschimbat in gauri negre, in cimitire pentru tot.

Nu te mai grabi, niciodata, nicaieri. Nu te mai supara, niciodata, si nu te mai simti niciodata singur. Sa nu-ti mai para rau si sa nu te doara despartirile. Intr-o zi, nimic din tot ce vezi si niciunul dintre oamenii dragi nu vor mai fi, pur si simplu. La fel de simplu, odata cu ei, te vei risipi inapoi de unde-ai venit. Mirosul florilor de cires, al campului abia cosit, cainele dand din coada bucuros, rasul ei si raza de soare din secunda aia, zumzetul prietenilor la 4 dimineata, valurile, respiratia calda pe piept si pisica torcand... Toate senzatiile care te-au insotit in drumul tau sunt numai ale tale si numai acum. Toate semnele pe care le-ai recunoscut au fost numai pentru tine. Toate mesajele codate, pe care le-ai descifrat si nu ti-a venit sa crezi, erau destinate exclusiv tie. De aceea n-au avut niciodata valoare pentru altii, de aceea nu s-au regasit ceilalti in ceea ce ti se intampla.

Impacarea nu e totuna cu resemnarea, nostalgia nu e totuna cu tristetea. Tine minte: nimic nu conteaza cu adevarat, pentru ca nimic nu este pentru totdeauna, si tocmai de aceea esti liber.

13 octombrie 2016

suveniruri si obiecte de altadata



Ieri am intrat intr-un magazin cu suveniruri si obiecte de altadata; din frigul si umezeala de afara, direct in mirosul de cafea, ceaiuri si carti vechi. Clopotelul anunta, vioi dar discret, ca s-a deschis si ca a fost inchisa usa. Nu stiu daca sa incep cu vinilurile sau cu fotografiile ingalbenite de timp; atatea insigne, decoratii, ceasuri si bijuterii, instrumente muzicale, jucarii, tablouri... Imi atrage atentia un seif imens, deschis, in care se vedeau niste hartii; documente, am presupus. M-am uitat in jur, nu era nimeni pe care sa intreb daca pot arunca o privire. M-am apropiat si am mai tras usa seifului asa incat sa vad mai clar ce scrie pe hartiile dinauntru. Zgomotul acela de fier pe fier al balamalelor neunse demult trebuie sa fi atras atentia domnului care a aparut de dupa niste rafturi cu ziare, multe ziare.

- Va salut. Eram curios, am vazut ca era deja deschis... zic eu incercand sa explic.
- Dar nu era deschis suficient, imi raspunde bland, zambind intelegator.

Nu stiu daca sa ma mai uit sau nu, sunt putin incurcat.

- E in regula, imi spune el. Puteti sa continuati linistit. Doriti o cafea? Acum am facut.

Ii raspund, zambind la randul meu, placut surprins de ospitalitatea lui:

- Bineinteles, miroase excelent. Multumesc.

Dispare din nou dupa rafturile cu multe ziare iar eu ma intorc la seiful masiv. Iau hartiile legate cu sfoara si care arata de parca au fost tiparite acum foarte multe secole, insa nu recunosc literele. Nu inteleg nimic din caligrafia aceasta impecabila, formata din semne ciudate, scrise cu o cerneala verde inchis.

- Nici nu stiam daca sa le las acolo sau nu, il aud. Nu stiu de unde au aparut, nu-mi amintesc sa le fi adus cineva sau sa le fi luat eu de undeva la un moment dat. De-aia nici nu sunt de vanzare.

Imi intinde cana cu cafea si continua:

- Am crezut ca e vreo gluma a unor studenti, dar parca si-au dat cam mult interesul. Am intrebat cativa prieteni profesori si arheologi, dar nu m-a lamurit nimeni. Pana la urma am zis sa le las, nu se stie niciodata de unde sare iepurele. Si iepurele sare, sare de n-are treaba. Poate le dai chiar dumneata de cap, cine stie?

Nu vad nimic familiar printre randuri, nicio cifra sau vreun desen care sa ma lumineze. Gandurile incep sa se precipite in mintea mea. O fi unicat? O fi parte din ceva mai amplu? Poate e valoros, poate nu ar trebui sa incapa pe mana oricui. Sa fie un mesaj? Niste coduri? Niste... legi? O poveste intr-o limba pierduta, sau inca necunoscuta? Poate o incantatie sau o piesa de teatru. Ar putea fi ceva despre viitor, explicarea teleportarii sau calatoria in timp. Poate cuvintele spun cum sa vindecam boli sau poate ca e o carte sfanta intr-un alfabet din alta dimensiune. Poate fi cheia care sa deschida o poarta de care nu stim daca o vrem deschisa sau inchisa pentru totdeauna.

- Poate fi orice, imi zice el ca si cum ar fi stiut ce gandesc, facandu-si o tigara.

- Ati incercat sa le prezentati autoritatilor?

- Cred ca vreunul dintre prietenii carora le-am aratat s-a laudat cu ele, ca au venit niste domni intr-o zi sa le vada. Dar fix in ziua aceea nu am dat de ele nicaieri. Le-am gasit la putin timp dupa ce au plecat, dar nu mi-au lasat nicio carte de vizita. Nu pareau de-ncredere, oricum.

- Poate o examinare atenta a hartiei ar lamuri macar varsta manuscrisului.

- Nu sunt sigur ca trebuie. Nu stiu ce putere are si ce se poate intampla.

- Probabil ca n-ar fi aparut daca n-ar fi trebuit.

- Asa e cu orice ispita.

M-am mai uitat o vreme prin hartiile acelea, le-am mirosit, m-am gandit inclusiv ca poate le tin gresit, le-am intors... nimic. Intre timp se intunecase si trebuia sa ajung la o intalnire. Am vrut sa platesc pentru cafea, dar nu m-a lasat. I-am zis c-o sa mai trec. A zambit iar bland. L-am salutat si m-am intors in orasul ud si rece lasand in urma incaperea cea primitoare si calduroasa, luminata slab.
Astazi am trecut din nou pe acolo, dar blocul vechi la parterul caruia era magazinul, fusese demolat. Am intrebat ce s-a intamplat si niste muncitori mi-au zis ca urmeaza sa se construiasca o cladire de birouri in loc.

4 iunie 2015

pe trecere

Printre noi erau tot felul de fiinte. Dansau, radeau, ne priveau curioase, iesind dintre luminile jucause si panzele colorate din camera, de pe holuri, ascunzandu-se apoi la loc intre ele. Celule care alcatuiau tesuturi cu suflet si capabile de intrebari, asta vedeam. Corpuri cu viata sau fara, impartasind aceleasi elemente chimice pana la un punct. Felul in care percepem este ceea ce ni se intampla noua si numai noua, fiecaruia in parte. Nimeni altcineva nu a privit prin ochii tai lumile in care te-ai ratacit si nu stie nimeni de chemarea pe care numai tu ai auzit-o. Tot ceea ce mi s-a intamplat a fost inteles diferit de vremurile pe care le-am traversat. Un puzzle perfect… Daca o singura persoana dintre cele pe care le-am intalnit ar fi lipsit, sau daca ar fi aparut un alt personaj din senin… Un singur pas inainte sau inapoi la un moment dat, a facut diferenta intre ceea ce este si ceea ce ar fi putut fi. O picatura intr-un ocean… aparent insignifianta…

Gandul calatoreste peste timp, spatiu si uitare, peste indiferenta si urat, peste armate si imperii sangeroase, peste gloria imaginata a nebunilor, si se implineste, dincolo de regrete si greseli. Unii ii zic destin, soarta, altii cred ca e matematica pura. Artistii picteaza sau canta despre miracolul pe care incearca sa-l explice, sa-l inteleaga, sa-l iubeasca sau dimpotriva. Religiile par a fi uitat ce scrie in cartile vechi pe care le adapostesc in catedrale, adancind teama si confuzia, nicidecum misterul. Dar cercul se inchide si fara ei, oricare dintre ei, buni sau rai, sa n-ai grija. E cercul tau, parte a sferei din care se compune si care te-a alcatuit asa cum esti, privindu-te in oglinda, inflorind si prinzand radacini pe unde-apuci.

Daca am fi intarziat putin sau daca am fi ajuns prea devreme, am fi fost altcineva, si tu si eu. Un singur cuvant, spus sau nu, a schimbat totul, pentru totdeauna, iremediabil. Sunt sigur ca ti-l amintesti.

29 septembrie 2011

in vis


de cand am plecat, de cand am ajuns aici, visez mii de vieti, infinite sfarsituri, iubire, razboi, arta, crima, decizii stranii si pasiuni ale unor fiinte care poate ca nici nu exista, inca... camioane colorate inarmate si soldati fara mila, copii ascunzandu'se in spitale din secolul trecut sau alergand in slow motion prin poieni de acum miliarde de ani... prieteni si cunoscuti amestecandu'se in toata tragi-comedia asta atat de greu de suportat si de inteles... lectii ca niste ghicitori direct de la zei. zbor cu pasarile si inot in lacul adanc, ma pierd in intuneric prin padure si ma agat de o raza de soare ca sa scap de iepurele despre ale carui intentii inca nu sunt convins. si totul e la fel de real ca aceasta clipa. in fiecare noapte, fara exceptie, continuu, imens de intens. nu stiu cum sau daca toate astea se vor mai termina candva. chiar daca se intampla sa mor, ma trezesc; de fiecare data, in alta parte. unde poate ca iadul e paradis si invers. si atunci, totul, din nou, de la capat... fara sfarsit. daca s'ar putea, eu as vrea sa nu dorm niciodata. nu'mi place sa ma opresc. pentru mine, noaptea, intotdeauna e mai greu. dar mult mai frumos.

25 iunie 2011

ultimul avertisment


nu exista lideri spirituali. acestia sunt doar niste teroristi care isi construiesc armate credule pe care le trimit la moarte in numele unor scopuri malefice. orice fiinta poate creea la randul ei, asa cum si ea a fost creata. este scopul insusi al existentei. creatia nu e in mainile unor lideri care mint ca stapanesc binele si raul. binele si raul sunt consecinte de fapt. creatia e la indemana tuturor organismelor vii. dintotdeauna si vesnic. iar cei care manipuleaza acest adevar reprezinta raul universal. suntem aici pentru a fi cu adevarat si pentru a perpetua miracolul primordial, nu pentru a fi sclavii orgoliilor nemasurate ale raului. cunoasterea e in fiecare fiinta si e de datoria fiecarui individ al oricarei specii sa isi inteleaga rolul in acest infinit inexplicabil de dimensiunea materiala. liderii te vor insela cu invataturi false subminandu'ti calitatea de creator si te vor mentine in ascultare cu porunci. suntem invatati ca lipsa liderilor conduce catre anarhie, dar e o minciuna. liderii nu fac decat sa te amageasca si sa te abata de la implinirea destinului. iti vor alimenta ego-ul si te vor programa sa te consideri superior. cu ce te ajuta superioritatea? ea nu face decat sa separe indivizii de intreg. sa desparta in loc sa uneasca. sa ne para rau pentru cei care se cred lideri spirituali si fura suflete, caci au cazut in minciuna si merg catre nimic. nu'i urmati. alegeti adevarul si viata. sunt in voi, le cunoasteti. nu'i ascultati pe cei care va spun altfel, caci sunt pierduti si va veti pierde odata cu ei. epoca intunecata care stapaneste in aceasta parte a universului va deveni uitare. zorii noii epoci se vad. acest nou rasarit mult asteptat nu poate fi oprit. nu alegeti moartea, dizolvarea in nefiinta. aveti puterea. toti. nu exista alesi. suntem parte a infinitului. iar infinitul e unul, ca nu pot fi doua. numai propria ta credinta nu te poate trada. cei care te fac sa renunti la adevarul din tine incercand sa iti impuna un altul, aparent mai convenabil, iti fura identitatea si dreptul la dimensiunea spirituala cea fara de margini. nu te lasa ispitit. iar cei care ispitesc, opriti'va cat inca va mai puteti salva. este poate ultimul avertisment. cei care se cred invincibili in numele raului ar trebui sa priveasca in timpul lor inventat si sa isi aminteasca: au fost infranti de fiecare data.

9 iunie 2011

Lumea asta nici macar nu exista...

Timpul from Videocore on Vimeo.


pe drum am fost tacuti. nu simteam nevoia sa zic nimic. nici ea. doar conducea.
ma rezem cu fatza de geam, ca un ultim gest, ca si cum, mai mult de atat nu mai eram in stare, ca o renuntare.
ea, privind inainte, ca si cum nu m'ar fi vazut, ca si cum ar fi singura in masina, ca si cum nu ar fi constienta de prezenta mea, a dat mai tare. nu mult. cat sa faca tacerea definitiva.

"..tre' sa cobori mii de scari..."

zambesc si completez fara sa'mi iau fatza de pe geam:

"...s'ajungi in cele mai albastre zari
deasupra celei mai intinse mari..."

nu'si ia ochii de la drum. ca si cum n'ar fi zis nimic, ca si cum n'as fi raspuns.
dupa inca vreo 50 de km ma trezesc vorbind:

"mie mi se pare ca pana nu inveti sa comunici cu Dumnezeu, sa ii zicem, nu poti comunica cu omul. s'ar putea, oricum, sa fie cam acelasi lucru..."

"zici?"

tacerea se asterne iar. mie mi se pare ca viatza aici e doar un test ca sa vada aia de ne'au facut daca putem duce totul mai departe. e greu, dar cine'l trece va fi fericit in cea mai frumoasa dintre lumi. cand inceputul nu mai pare singurul, cand sfarsitul e doar o trecere, ai castigat. esti infinit.

cand a tras pe dreapta, in timp ce fumam o tigara pe marginea drumului care parea sa nu se mai termine, o aud din nou, deloc surprins, ca si cum dialogul ar fi fost prezent tot timpul:

"si totusi, cumva e mai bine. per total asa, nu te mai ia chiar din casa armata sa te trimita sa te impusti cu unii ca tine in numele vreunei proprietati manjita cu vrajeala patriotica"

"pai da, ca incepe omul, care e om nu clona, sa inteleaga ca nu stia de fapt nimic. bajbaia in cautarea luminii care, recunoscatoare ca a fost stersa de praful de uitare in care se ingropase, in entuziasmul revenirii, ne'a coplesit si a creeat confuzie. cand simti miros de infinit abandonezi curiozitatea pentru inceputurile ivirii din, credeai tu, nimic. atunci cand teama de orice sfarsit se dizolva in "fara de margini" cand nimic nu mai e prea mult sau prea putin, ai depasit trupul si devii fiinta, una cu universul fara de care n'ai fi si care fara de tine n'ar fi la randu'i."

"exact. poti rupe lantul numai vindecandu'ti frica."

"esti stapanait ca un sclav de cei care te mint ca nu mai exista altceva in afara de "aici" si "acum" ."

"dar lasa ce stii. ce simti?"

"simt ca am cazut spre inalt si ca m'am ridicat spre adancuri"

"oamenilor le place sa creada ca adevarul e convenabil, dar s'ar putea sa nu fie chiar asa"

"pai si'atunci? care e scopul? de unde? incotro? cine? de ce? "

"pentru ca tu intrevezi ceva ce nu intelegi si alegi sa crezi ca ti s'a parut."

"eu as vrea sa mor, da' nu din alt motiv... doar sunt curios ce urmeaza..."

"pai si ce faci cand simti ca tre sa te duci? te duci? "

"o sa iau zambind tot ce vine spre mine. ce straniu si sublim mi se pare sa stii sfarsitul si sa nu te doara atata durere..."

zambim cu subanteles, aruncam tigarile si ne urcam inapoi in masina.

30 mai 2011

scara


stiu ca am sa urc scara si ca am sa plec.
a trebuit sa inteleg totul inainte de drumul cel lung. a trebuit sa invat sa imi amintesc totul, pe toti, pentru totdeauna. am renuntat la tot.

m'am impacat cu existenta a tot ce e fiinta si cu pustiul a tot ce e nimic. am inchis cercul inca o data. fara rai si iad altundeva decat in suflet sau ganduri proiectate de perceptii adevarate sau nebunesti a tot ceea ce este.

lansarea paradoxului va renaste pamantul si va schimba moartea in viata, infinitul va stapani peste timp si regi. muntele printre nori ne asteapta in fiecare anotimp sa ne spuna o poveste; de care am rade daca ne'ar spune'o cineva aici, in inima raului.

11 ianuarie 2011

PREZENT


"...cand ma uit inapoi, vad cum am marcat drumul. toate semnele pe care le'am lasat pe tablite de lut, picturi rupestre, temple stranii, basoreliefuri, carti antice, poze, muzica, ritualuri, poezie, filme... cumva, la un moment dat, orbiti de o falsa lumina, ne'am ratacit intr'o lume care parca nu era a noastra. insa in adancul fiintei simteam, intuiam, incercam sa regasim drumul. si'atunci am inceput sa incercam sa ne intoarcem. multi au pierit in cautarea drumului pierdut. dar intr'o zi, nu demult, cativa au zarit, departe, atat de departe incat nici nu indrazneau sa spere, un fluture. au urmat ceea ce nu era mai mult decat o parere colorata sau poate doar o iluzie ca un fum, in ciuda fricii celorlalti de a merge dupa un gand. cand incepusera sa creada ca fluturele era un miraj, au gasit niste semne stranii ingropate in deshert, care vorbeau despre alte semne, uitate intr'o jungla, si in niste munti, si pe niste insule. au mers intr'acolo si, cu rasuflarea taiata, au vazut cum taramul din vis se desfasoara aievea inaintea lor. s'au intors sa le spuna si celorlalti ca au regasit ceea ce ramasese numai poveste. intai nu nu i'au crezut, li s'a facut teama de nebunia lor si i'au strivit cu pietre. dar ei s'au nascut din nou. miracolul a fost atat de mare incat a cuprins inimile celor pierduti, renascandu'i. le'a redat vdederea celor orbiti de falsa lumina si ochii lor au vazut adevaratul soare pentru prima data in noua lor viata. aici suntem acum..."

- Solescu!
- Solescuuu!
- Aa..Prezent!
- Iar visezi? Iar nu esti atent?
- Va rog sa ma scuzati doamna profesoara.

A FI



oamenii nu se mai pot revolta. pentru ca ar insemna sa muste mana care ii hraneste. vezi cazul militienilor carora statul le taie din salariu. statul ii taie banii dar el te baga la puscarie daca dai in stat. nu e drept, pentru ca mana care il hraneste nu ii face un favor platindu'l ca te baga la gratii, ea beneficiaza de pe urma lui, si a incarcerarii tale, iar militianul se gudura ca un caine de paza hranit bine, imbracat in uniforma'i impunatoare. de'aia e ea, mana , atat de mare incat sa hraneasca atatia posibili nerecunoscatori care sa o muste. cand cineva te angajeaza, te cumpara cu totul. incerci atunci sa te dedublezi: sa fi unul la serviciu-pe bani, altul acasa sau cu prietenii-pe care nu il cumpara nimeni. iar tu nu esti 2, esti 1. si ajungi sa devii al doilea, falsul tu, care se trezeste in fiecare zi la aceeasi ora, sta in trafic sau inghesuit in metrou ca sa ajunga in locul care da sens existentei tale virtuale. de banii veniti de acolo depinde situatia ta in afara serviciului. de felul in care esti vazut si de posibilitatile de avansare esti preocupat cu siguranta si in afara serviciului. dar tu esti 1, nu 2, asa ca de fapt nu te dedublezi, te transformi. timpul tau pentru tine se risipeste in numele celui care te plateste. vor veni multi cu exemple ca nu e asa, ca el si cu seful lui se inteleg bine, ca isi ia suficienti bani, ca se distreaza cand nu munceste si ca asta e viata, nu sa fii un parazit. insa sunt putini cei care se inteleg cu sefii si isi iau banii la timp, iar in afara orelor de program nu sunt stresati. asta tine de sansa. si o sa vina iar unii sa spuna ca depinde de cat de bine esti pregatit si depinde de caracter. de cat de bine esti pregatit de cine si pentru ce? iar caracter, de care? de luptator? pentru cine? pentru banii tai? si pe langa ai tai pentru ai cui? cu ce pret? pentru ce cursa asta stupida de a fi cat mai performanti in favoarea angajatorului, care el stabileste cat iti da. ca la scoala, notele, de
catre profesori. aici ti se pare ca negociati, dar tu esti invatat ca nimeni nu e de neinlocuit, asa ca nu negociati de pe pozitii egale. tu esti la el, nu el la tine. ca niste camatari cu munca ta, ca niste casinouri care pierd numai in filme.



meseria e "bratara de aur", nu munca pentru altul. atentie la nuante. oamenii nu ar trebui sa poata avea atat de mult incat sa poata cumpara alti oameni. sclavagismul financiar modern pare suportabil atata timp cat suntem crescuti ca puii de la kfc,
deformati, stupizi, numai sa muncim, sa votam, doar pentru ca profitul sa fie cat mai mare. urias in comparatie cu firimiturile care cad de la masa stapanului facut stapan de cei cu suflete de sclavi. si toate astea au ajuns sa para cuvinte prea mari si prafuite in societatea moderna si care a avut atatea revelatii incat s'a plictisit si a ales sa'si consume pur si simplu indiferenta. traim intr'o lume de clone, urmasi modificati si imbolnaviti genetic de stiinta ajunsa in slujba
disperatilor care conduc guverne si tiparesc bani si fac reclame frumoase pentru noua specie redusa de la fiinta ganditoare la consumator monstruos, prost, urat, oribil si rau. violuri, crime, manipulare, filme care spala creiere, opulenta, rasism, razboaie mondiale, frica asezata in suflete cu ajutorul religiilor, al armatei si al televiziunii. intre sapte adevaruri o minciuna pare adevarata si ea. insa un singur mar stricat le va putrezi pe toate cele din jur, cu toate ca nu se face primavara cu o floare. de'aia cred ca oamenii nu se mai pot revolta. decat impotriva lor. si'abia atunci... pana se vor revolta si altii impotriva celui pe care singuri l'au creeat din frica, ducem acest razboi ca in filmele science-fiction cu specia de clone care consuma mai mult decat are nevoie, in inconstienta ei, care secatuieste cu ura planeta pentru a produce mai multe clone care s'o secatuiasca cu mai mare indarjire. o specie proasta si aparent puternica, obedienta aceleiasi specii mizerabile care a nascut'o. nu inteleg insa cum de nu si'au dat seama ca internetul e o arma care se va intoarce impotriva lor. e adevarat, cu internetul le'a reusit globalizarea, dar cand credeau ca au distrus sentimentul national in popoare, acestea si'au regasit folclorul, basmele, antichitatea. Si comunicand, comparand si combatand, au ajuns sa gaseasca numitorul comun din toate, adevarul. vindecarea. cum le'a scapat deci internetul? au subestimat omul, adevarul, gandul bun. deci: ori l'au facut ca sa manipuleze si nu au banuit efectul de bumerang, ori aia care l'au facut, buna treaba au facut. si daca de azi n'ar mai fi, a trezit deja oricum suficiente constiinte ca sa avem motive sa fim optimisti. nu mergem inainte sau inapoi, in sus sau in jos. timpul nu se masoara, materia e doar o parte din constiinta. respira. adanc. imagineaza'ti cea mai buna dintre toate lumile posibile si suprapune'o peste aceasta. cauta raspunsul, esenta, intelege cine esti, de ce esti aici, si urmeaza'ti destinul oricare ar fi el. acceptarea unei minciuni convenabile nu va face bine nimanui, nici macar celor care te mint. nu esti aici ca sa fii infrant sau ca sa invingi. constientizeaza'ti existenta, raporteaza'te la adevar si implineste sfera apoi bucura'te de perfectiunea ei, impreuna cu ea.



poze preluate de pe:

http://www.stumbleupon.com/su/2qL7wC/www.pixcetera.com/blog/2009/12/25/the-decade-in-pictures/

ANOTIMPURILE



si'ntr'o zi, dupa-amiaza, toamna asa, cand soarele va lumina portocaliu blocurile cenusii din cenusa in cenusa, nemaiavand nimic de pierdut sau de castigat, alaturi de toate amintirile, cercul se va inchide zambind. sarpele isi inghite coada si de aici inainte incepe vesnicia. nu mai conteaza ca ai uitat sa incui usa, ca ai lasat apa curgand, ca de fapt e intuneric la ora asta si iarna are gust de fier inghetat din care musti si'ti spargi dintii de diamant in mii de cioburi de oglinda si stropi de sange doar ca sa nu simti nimic...

toate astea doar ca sa nu mai simti niciodata nimic...

un strop de univers dintr'o lacrima care nu plange iti alunga ceatza desi tu te faci ca n'ai vazut, ca nu stii. alegi sa nu crezi. e prea mult? cat inseamna atunci prea putin? esti gata sa te dizolvi in nimic, sau te transformi in sfera de lumina si te intorci in totul din care ai venit?

deschizi ochii si, in viteza, prin geamul masinii cu ingeri, vezi un alt oras, alte vitrine colorate, alte valuri de timp coplesind trecatorii in trecerea lor trecatoare... vrajitoare, spirale de fum, serpi dansand cu pasari in dimensiuni de iluzie... materia isi modifica forma si esti in mijlocul campului, singur, zvarcolindu'te de durere in noroiul inghetzat, cu gura plina de sange, tinand in mana un pistol ruginit din tzeava caruia ai muscat cu sete, a mia oara, razand, plangand, racnind sa vina primavara pe un nor din care sa ninga flori de cires si sa zboare randunele si sa fie soare.

toate astea ca sa uiti vara aia.
toate astea doar ca sa nu mai simti nimic. niciodata.

10 mai 2010

FARA VIOLENTA

http://www.stumbleupon.com/su/1lkKAS/www.foreignpolicy.com/articles/2010/05/05/athens_riots_like_it_s_1968%253Fpage%253Dfull
recent, era sa uit tot ce invatasem in ultimii ani. eram pe malul lacului ior si ma uitam cum inoata un batranel, cum sta lumea la soare in slip, fete, doamne, copii, barbati, plin. si cum stateau ei asa sub vreo umbreluta sau salcie, iata ca apare un bgs pe bicicleta, un politist comunitar cu o burta de cred ca nu'si mai vazuse organu' de treij' de ani, cu mustata si chipiu, tot tacamul, si o femeie mai urata ca o mie de barbati, tot comunitara, cu un sacou mai mare cu patru numere si o fatza de frustrata nefututa, in pantaloni si pantofi de ingropaciune. si incep ei trei, reprezentantii autoritatii, sa se ia de lume. ca de ce stau acolo ca una alta ca sa plece. pfff... am luat foc. dar pana sa ma agit eu ca e planeta noastra si ca nu ne spun ei unde sa stam la soare si unde nu, vad ca oamenii de care se luasera ii ignorau maxim. fetele tot fara sutiene, un nene asculta un radio mic la ureche scarpinandu'se in cur... super ! si s'au tirat legalii ca niste sclavi ce erau. am mers in urma lor zicand tare, sa ma auda: "ce bine ca mai e un pic si mor prostii astia si ne ramane noua tot. pisha'm'as pe legile lor si pe prostii care ii slujesc!" nefututas si umflatus comunitaris aia, cica sunt platiti de noi sa ne serveasca si sa ne protejeze. de fapt oamenii functioneaza ca o firma de paza si protectie pentru aia de la putere, care au ajuns acolo cu japca, numarand voturi. si ei platiti tot de noi si de parintii si prietenii nostri. si dupa ce ca ne spun unde avem voie sa stam si unde nu, ne fura banii taind ei salarii si alocatii si pensii ca sa stea copiii lor de cacat in puf parfumat. in fine. ati vazut la greci? au murit si politisti, si angajati ai bancilor, in lupta de strada cu alti greci, care nu au mai suportat umilinta. cum sa se bata intre ei ? cum sa slujeasca politistii aia sau astia de aici un sitem care le taie din salarii si ii foloseste ca pe politie personala? cum sa se omoare cu fratii lor? cum sa dea amenzi si sa bage lume la puscarie in numele unui sistem care ii face roboti si le fura sansa la fericire lor si familiilor lor? cum sa lucrezi stresat intr'o banca, la acelasi birou infect zi de zi, uitand sa traiesti cu adevarat? cum sa vrei sa faci cariera si sa avansezi calcand pe cadavre si distrugand vieti, ademenind oamenii prin reclame ticluite, ispitind cu buna stiinta? cum sa fi un functionar infect opt ore pe zi si sa o arzi plictisit si cu banii taiati fix de aia pentru care faci bani si sa fi scarbos cu aia care te blesteama de dincolo de ghiseu? asta e viata? functionar? politist? sclav in banca? avocat? recuperator sau bataus pentru sistem? bancherii spun sa nu ne revoltam datorita vremurilor pe care le traim, ca mai mult avem de pierdut. pe bune? si ca mai bine am munci mai mult. ca suntem lenesi. da? asistatii social sunt de vina? ca sunt prea multi? eram furios pe cei dinainte ca nu au facut nimic. ii injuram. ca datorita lor am ajuns aici si ca nu au zis la timp ce trebuia zis si ca nu au miscat un deget. si iata cum am ajuns la inceput. aici era sa uit ce invatasem. eram gata sa ma alatur ideii de revolta violenta, frontala. noi si ei. odata pentru totdeauna. pe de'o parte ei: politicieni, biserica, sarbatorind impreuna ziua europei cu granite desenate cu sange, bancheri, detinatori de trusturi media, armata, politia. de cealalta parte, noi: cei cu al treilea ochi deschis. si'aici mi'am dat seama. ei exista pentru ca noi luptam cu ei. ca in '89 sau ca la mineriade. de fapt nu avem nevoie de nimic din ce ofera ei. nu reprezinta modele pentru noi. nu ne'au facut niciodata nici un bine. de cand e istoria n'au facut decat sa omoare profeti si sa ascunda adevarul. ne'au indepartat de adevarata noastra natura, de culoare, de muzica, de pasiune. orice razboi aduce profit tot lor, asa ca de ce sa murim pentru ei? politistilor din lumea intreaga, slujiti un stapan nebun. avid de o putere gresita si frustrat ca el nu se distreaza ca noi. si mai stiti ceva? nu o sa miscam un deget. bateti'va intre voi daca vreti. n'o sa luam parte la nenorocirile voastre de aici inainte. nu mai raspundem la provocari si la agitatori care vor sa ne incite ca sa arate lumii inca o data ce barbari suntem. cum au facut la chisinau recent. noi avem experiente de trait, oameni de cunoscut si de iubit, muzica de compus si cantat, tablouri de pictat, filosofie de aprofundat, copii de facut si de crescut in armonie. avem de dus o lume mai departe. ce crezi? ne'am dat seama. iar procesul e ireversibil. daca te'ai intoarce din viitor exact aici si acum, ce ai face? asta e discutia. nu tre' sa te iubesti, tre' sa te cunosti. si atunci o sa iubesti si iti vei gasi fericirea. linistea e o completare a sacrificiului facut cu zambetul pe buze. si nu e usor, ca d'aia se numeste sacrificiu. adevar va spun: bulangiii astia care si'au incercat'o dintotdeauna cu noi, sunt pe duca :) pur si simplu, de la sine, curand, veti vedea...

28 aprilie 2010

SARPELE CU OCHELARI



in ultimul timp parca cerul e mai albastru. si in ultimul timp soarele parca e mai galben. ca in abecedar, cand eram mici. cand eram mici... :) tot ceea ce credeam atunci, se confirma acum. imaginatia noastra de atunci elibera vise pe care cei mari nu le credeau pentru ca, sarmanii, invatasera la scoala si la biserica sa nu creada in cai verzi pe pereti. ci in preoti si autoritati. noi credem in cai verzi pe pereti si ei exista pentru ca noi i'am calarit de atatea ori... :) mereu mi s'a parut ca aud si vad muzici si peisaje din alte lumi. eram sigur, chiar daca pentru o perioada s'au straduit sa ma convinga ca ma insel. copacii infrunziti mai mult decat niciodata, de un verde intens, curcubee...atat de multe vara trecuta...tineti minte? si zapada de asta iarna, ca in povesti...

treceam azi prin fata unei banci si vedeam fetzele celor care lucrau inauntru.am avut aceeasi senzatie ca si ieri cand am trecut prin fatza tribunalului. ma gandeam: "nu v'ati saturat sa lucrati aici? sa furati munca altor oameni? sa va duceti traiul de pe urma nenorocirii altora? ce v'a facut atat de rai? sunteti atat de tristi, de singuri si de dispretuiti... cum puteti trai asa? slujind un stapan care va mai arunca resturi?" ma gandeam ce tare ar fi sa le scriu mesajul asta si sa'l gaseasca dimineata cand vin la serviciu, zi de zi, lipit pe usa. sa ii urmaresc unde stau si sa gaseasca asta si acasa, in cutia de scrisori. ma bucur cand aud de oameni ca demisioneaza si se apuca ei de ceva, pentru ei si pentru cei dragi lor. se apuca de ceva ce le place. si asta e bine pentru Pamant. chiar daca e un pic greu la inceput si te lovesti de multi cu fericirea blocata. nu trebuie sa uiti ca sunt din ce in ce mai multi ca tine, pe care te poti baza si care te asteapta sa se bazeze pe tine.

nu stiu daca e de la ochelarii de soare, dar din ce in ce mai multi oameni isi vad viata ca pe pelicula, intr'o lumina stranie dar familiara...lumina aia care ii impaca cu ei si cu ceilalti, lumina aia de cand erau mici si au adormit pe iarba, sub un copac cu frunze de un verde atat de intens si de firesc, printre care niste raze de soare patrundeau sa le gadile zambetul la vederea lui Peter Pan invaluit in culoare, imprastiind praf fermecat peste o lume magica. habar n'aveau pe vremea aia ce sunt banii. si o sa uite din nou :)

lumea asa cum o cunoastem noi se apropie de sfarsit. anotimpul cel lung si rece se termina. intram intr'o noua primavara a Pamantului. deconecteaza'te de la ei. intoarce'te la tine. la ai tai. la natura. simte din nou, deschide'ti cutia aia uitata cu toate amintirile. acolo esti. de acolo pleci mai departe. acolo se sfarseste apocalipsa ta. in curand, totul va fi altfel.

iar acum, doamnelor si domnilor, sezonul 2010! lasati miracolele sa se intample si credeti in ceea ce vine! timpul e ca un sarpe incolacit, asa ca luati'va ochelarii de soare cu lentile galbui ca sa stie ca nu va temeti :)

24 februarie 2010

RA


in infinitatea lui de neperceput pentru mintile muritorilor, universul e impodobit cu stele. si le arata indragostitii dintotdeauna, dandu'le nume si semnificatii. sunt frumoase. astronomii incearca sa le citeasca drumul, astrologii incearca sa le citeasca gandul. stelele ne spun cat e ceasul si cand e noapte. unele dintre stele pot straluci insotind destine, altele canta despre sfarsit. cateodata aceleasi. viata insasi, florile, fluturii, tu, totul exista numai datorita stelelor. fara lumina si caldura lor nu ar fi nimic, nici macar dragoste. undeva, nici macar nu stiu unde, in infinit, una dintre stele se numeste SOARE. unii spun ca stiu cand si cum s'a nascut soarele. eu nu'i cred. si nu cred ca stiu nici cum a nascut soarele la randul lui viata asa cum o stim noi. o stea care ne ajuta cu lumina, caldura si energie. steaua fara de care nu ar exista posibilitatea cultivarii hranei sau a intretinerii vietii. nu ne da mai multa caldura sau mai putina decat avem nevoie. cu energia ei putem alimenta necesarul de electricitate al intregii planete pamant. datorita acestei stele avem anotimpuri cu zapada, ploi si dogoare. astfel plantele cresc cu apa, lumina si caldura, apar fructe, legume, lanuri de grau pentru paine, animalele se hranesc fiind hrana pentru alte animale la randul lor. e o stea care ne ajuta mai mult decat orice si, mai mult decat orice, da sens existentei noastre la fiecare pas constient. civilizatii stiute si nestiute au inteles rolul soarelui si i'au dedicat monumente carora cei de azi le'au patruns sensul sau nu. trecutul si viitorul "sunt scrise in stele". toate raspunsurile la toate intrebarile filosofiei. soarele nostru este legatura cu lumi de care nu stim, lumi care graviteaza in jurul altor stele din infinitul pe care, asa cum suntem noi acum, nu il putem descifra. ce altceva iti poate spune mai frumos povestea inceputului si a sfarsitului decat metafora apusului si a rasaritului in vesnicia ei?

3 februarie 2010

FERICITII


vibram odata cu planeta asta. exista in noi atata chimie si electricitate, apa, rezultatul evolutiei unei celule in sute de milioane de ani. "infinitul" este un cuvant folosit cu usurinta, insa adevarata intelegere a lui, reala perceptie asupra spatiului si a timpului in raport cu efemeritatea pe care o cunoastem, ar trebui sa ne cutremure. pentru ca vietile noastre par atat de scurte, si credem ca numai acum e aici si trebuie sa rezolvam totul, cat mai repede, sa crestem, sa ne inmultim la randul nostru si sa ne integram serios in societate, sa avem serviciu, masina, casa, familie, sa respectam "legea", sa fim buni cetateni. si toate astea din cauza impresiei ca in cateva zeci de ani apari si dispari, de nicaieri spre nicaieri. secunde minute ore zile saptamani luni ani secole milenii....cam aici s'a oprit timpul ca maxima dimensiune pentru constiinta colectiva. spatiul inseamna doar niste stele pe cer pentru celula evoluata gresit. planeta asta care e un organism si respira si a nascut plante si animale din ea insasi, e acum bolnava. dintre toti copiii ei si ai Soarelui, omul a evoluat diferit, iar acum sunt doua specii de oameni. unii care folosesc arme chimice si biologice, care distrug culturi si civilizatii, care tiparesc bani transformandu'si semenii in sclavi. si sunt multi acestia, pentru ca e vorba de toti cei care planuiesc si provoaca aceste plagi civilizatiei, cat si despre cei care ii sustin si isi asigura traiul de pe urma acceptarii si a tacerii. de'aia e planeta bolnava, pentru ca astia sunt cei mai multi. exista insa si o alta specie, tot bipeda, dar cu alta privire parca, alt mod de a percepe comunicarea si sentimentele, alt mod de a intelege rolul sau intr'un organism splendid si complex asa cum e planeta cu care respiram in acelasi timp, pe exact aceeasi frecventa. indivizii acestei specii vor salva Pamantul. ei vor asigura echilibru. se cauta, se intalnesc, evolueaza impreuna, independent de aparentul "stapan", lumea materiala. daca "imparatia cerurilor" e Universul, a lor va fi. curand.

26 ianuarie 2010

MANIFEST



traim vremuri dubioase. dezinformare din toate partile, boli "scapate" din laboratoare, vaccinuri ucigase, tarfe si analfabeti in loc de vedete, droguri proaste si scumpe la orice colt, haite de nespalati care se tarasc prin mall-uri kitchoase cu familiile lor infecte, de plastic, lasand dare de jeg si nesimtire, batrani care atunci cand erau tineri si trebuiau sa vorbeasca au tacut iar acum sufera de lectii de viata... si ne gandim care e sursa relelor astea. ma rog, cei care se gandesc. si incepem sa o dam ca e, ca nu e conspiratie, ca guvernu', ca americanii... principiul "divide et impera" functioneaza de cand lumea. sau poate nu chiar de cand lumea. poate doar de cateva mii de ani, singura istorie care ni s'a servit pana acum. aceasta idee de a dezbina si de a stapani si'a demonstrat eficacitatea de fiecare data. ca exemplu apropiat, "securitatea" comunista a semanat frica intre vecini, frati, prieteni. "daca e securist si ma toarna?sa am grija ce spun..." iar mentaliatea a ramas inradacinata bine la un popor care inca vibreaza ca si'a futut botezatu zdreantza in padure la baneasa, popor care voteaza din greu, care sta la coada la vaccin. a venit iliescu si s'a pisat pe mortii din '89, a bagat minerii sa omoare studenti , le'a si multumit pentru asta, si'au dat politaii singuri foc la autobuze ca sa aiba motiv de macel si din nou a intrat frica in idealisti. pseudo-intelectualii au profitat si acum sug pula unui marinarel de se crede presedinte. iar el, ca un stapan bun, le arunca bani sa puna zvastici pe ponei roz la new york si ii plimba cu avionu'. patapievici, esti un gunoi. chiar esti. si tu liiceanule, filosofu' pulii, si dinescu dizidentu' pizdii. se inoculeaza o deznadejde totala pentru om, pentru arta, totul pare fara iesire, ca si cum ar trebui sa ne acceptam soarta damnata. unde ni se cultiva ideile astea? la televizor. unde ne uitam selectiv, ca noi nu suntem ca toata lumea. dar pana si aia la care ne uitam noi vorbesc tot despre iliescu si travestiti si crime si furturi de arme si capturi de cocaina si si si, si am innebunit! fiecare e superior, e mai bun decat celalalt, dar pana la urma ne spun acelasi lucru si intretin haosul asta si il conserva constienti si ii intereseaza numai audientele pentru ca de acolo isi iau banii, banii, banii, multumiti ca ii imbraca si'i incalta nush ce chiosc de fashion si ca ii recunoaste vanzatoarea la benzinarie si ca au o masina si ca "de bine de rau, o duc bine", au casa lor... ce sa faca? sunt ziaristi, tre' sa traiasca. eu nu as fi asa sigur ca trebuie.

guvernul mentine o stare negativa si creaza psihoze pe care le hiperbolizeaza cu ajutorul acestor oameni destepti, "ANAListi" (gen ciuvica, actualmente nimeni, un om a carui parere merita fix doua flegme) la care lumea se raporteaza ca la dumnezeu. ca doar in ei si in dumnezeu mai crede "lumea". o singura intrebare: de unde isi iau banii aia pe care ii credeti? spune'mi cine te plateste ca sa'ti spun cine esti. bineinteles ca politia este doar un instrument de opresiune care este impotriva si nu in slujba populatiei, bineinteles ca guvernul este un jepcar soios care ne ia banii neoferind nimic in schimb, bineinteles ca trusturile media sunt ale lor, bineinteles ca baga reclame la produse odioase care va imbolnavesc, bineinteles ca sistemul de invatamant este dezastruos si asta produce generatii de monstrii. cum scapam din lagarul asta global? pai trebuie doar sa deschidem ochii, sa intelegem ceea ce se intampla, cu toata opozitia basinosilor din guverne si din banci si de unde mortii lor or mai fi. pana la urma, exista speranta. exista oameni printre noi (deloc putini) care picteaza, canta, danseaza, joaca teatru, fac filme, escaladeaza munti de piatra si de ignorantza, salveaza vieti, duc cu greu mai departe intelepciunea mileniilor trecute. nu ii vad elogiati la ore de maxima audienta, premiati, incurajati, ajutati. pentru ca pana si aia care au posibilitatea sa dea asa ceva la radio sau tv in locul mizeriilor pe care ni le servesc constant, s'au vandut si le convine ca au cat sa isi plateasca rata la masina si sa mearga in poiana brasov sa manance, sa bea, "sa sa simta bine". ziaristii importanti ai romaniei sunt niste lachei, scursuri vandute lui vantu, un hot ordinar care a lasat mii de oameni cu ochii in lacrimi, lui voiculescu, alt securist care a beneficiat de pe urma sistemului care ducea filosofii la "canal". asa ca nu am incredere in nici unul dintre astia care lucreaza in trusturi. niste sclavi vanduti care nu vorbesc despre adevar pentru ca tre' sa faca audiente si sa isi ia banu', iar banu' si adevaru' nu fac casa buna in presa.

la noi tot ce a fost pana acum revolta a fost luat in ras. daca nu iti convine, esti "golan" sau "animal". trupele de muzica protestatara au fost marginalizate, numite sataniste, sau naziste, sau punkiste, oricum numai sa sune negativ. in schimb ne'a dat televiziunea romana iris si holograf, victor s-o caci u, voltaj, oameni interesanti si grei in mesaj, profunzi, care excita constiinte, care nu sunt degeaba. oameni care lupta, care si pe vremea lu' ceausescu au luptat de s'au rupt cu vodka prin hoteluri, an de an pe litoral. le'a convenit. si le convine si acum. ca inca merge. chiar bine de tot. se baga in seama unii pe altii in lumea lor artificiala si scarboasa, un perpetuu festival al berii cu manele, r'n'b, dance si pop si "rock" si mici si curve, mega-mediatizat, neaparat. cei care nu se conformeaza sunt ciudati, nu stiu sa se distreze, sunt niste drogati periculosi. nu sunt poeti, sau sculptori sau balerine, sunt niste elemente distructive care trebuie controlate. trebuie stigmatizati si facuti sa para polul negativ al societatii. asta face "statul": dezbina si stapaneste. ne intoarce unii impotriva celorlalti ca sa nu fim uniti, sa nu reprezentam o forta. ce credeti? rezistam :) incearca sa ne faca sa fim slabi, ne baga taxe peste taxe, muncim pentru scursurile alea proaste din parlament si pentru odraslele lor stupide, pentru militienii aia grasi de i'am fotografiat eu cum o ardeau cu cocalarii in piata unirii, razand cu cei pe care ar fi trebuit sa ii lege ca sa ne protejeze pe noi. si tot pe mine m'au luat sclavii aia de gabori la intrebari ca de ce le fac poze. nu am cedat si am facut poze pana s'au carat injurandu'ma. al treilea razboi mondial e psihologic. si suntem noi contra lor. noi astia care nu ne'am vandut. care nu ne imbracam la costum ca sa slujim un sef si pe seful lui intr'o banca sau intr'o institutie a statului. care cu toate ca nu castigam bani multi, facem ceva pozitiv, in care credem, indiferent de audiente. care citesc desi in scoala profesorii sunt la misto si ne mint. noi astia care nu credem in "frica de dumnezeu". cum sa iti fie frica de un dumnezeu care cica e numai iubire? lupta a inceput si chiar e vorba de viata si de moarte. stresul creat de ei prin obligativitatea taxelor este inimaginabil. cine mortii lui e basescu sau vanghelie sa ne spuna noua ce avem voie si ce nu? unde avem voie si unde nu? cine le da lor autoritate asupra vietii mele? zombies care i'au votat, un sfert din populatie? eu nu cred asta. si daca ai citit pana aici probabil ca nici tu.

salvarea inseamna sa caute fiecare in el insusi, sa inteleaga cine e, si sa urmeze drumul pe care simte ca trebuie sa il urmeze, sa nu viseze la ce i'au spus parintii sau profesorii ca ar trebui sa viseze. sa devina fiecare constient de existenta si de rolul sau si sa trecem odata mai departe. dincolo de cuvinte sunt faptele. violenta s'a dovedit a fi solutia cea mai proasta, de fiecare data, o folosesc numai dobitocii. Se pare ca Malraux ar fi zis :"secolul XXI va fi spiritual sau nu va fi deloc." as merge pe mana lui si as sugera ca metoda de lupta ofensiva spirituala. nu vorbesc de dumnezeul cu barba al preafericitului patriarh turnator, oricare o mai fi acum. nu vorbesc de popii care traiesc din banii babelor pe care le combina sa'si ia cat mai multe lumanari. vorbesc de spiritualitate pe bune, de om ca fiinta divina. iar ca omul sa devina lumina si intreg trebuie sa inteleaga toate scrierile vechi de mii de ani, metaforele din acele scrieri reprezinta esenta, cheia nemuririi intr'un timp si spatiu pe care trebuie sa admitem ca inca nu le percepem. "realitatea" noastra este departe de realitate. deocamdata suntem unii care muncesc pentru altii. asta trebuie sa se schimbe. adevaratele valori trebuie lasate sa apara si sa ne salveze, nu sufocate sub mormane de bani si indolentza. nu ma plateste nimeni sa injur pe nimeni. injur pe cine cred ca trebuie sa dispara. banii mei nu depind de audientele pe care le am la un post comercial, nu pot fi banuit de partizanat politic de nici o natura, nu lucrez pentru nu stiu ce corporatie. ii dispretuiesc pe cei care se balacesc trei sferturi din zi intr'o lume materiala iar seara vin si se amesteca printre cei ca noi ca sa'si ia portia de libertate, ba ne mai si spun cum sta treaba de fapt.

esti ceea ce esti. si se vede. o sa trezim constiinte iar istoria ii va pierde la gunoi pe toti astia care ne tulbura lumina, ca si pe stalin, hitler, bush, mao si alti disperati dupa control si putere. sperietorile lor numite jandarmi, camerele lor de supraveghere, ascultarea telefoanelor, violarea corespondentei, nu ne mai sperie. am mutat lupta in spiritual. acolo nu au nici o sansa.

1 decembrie 2009

EXTAZ











dintr'odata, liniste. momentul in care vantul insusi se va opri. adevarul dezvaluindu'se. inmarmuriti, vom privi in jur, unii la altii, fiecare la celalalt, pentru prima data. clipa renuntarii la tot ceea ce stiai ca insemni, certitudinile prabusindu'se in praf. cenusa tuturor amintirilor va inlacrima ochii omenirii. regretul de a fi inteles totul gresit, atata timp, ne va coplesi. apoi renasterea. ochii plansi vor accepta culoarea nefiresc de violet a cerului, inca un soare va luci vederii noastre, florile vor mirosi mai puternic, frunzele vor fi mai verzi ca niciodata, pasari din alta lume vor zbura peste aceleasi campuri aurii din abecedar, iar noi vom fi uitat la ce foloseam toate masinariile astea ciudate. trecutul ne va parea un vis comun inexplicabil si va ramane in istoria noii lumi asemeni unui basm. culori nebanuite si lumina stranie, sunete nemaiauzite pana atunci, sentimente si simturi de neconceput pana in clipa eliberarii de frica... vom avea alte dorinte, ne vom purta altfel, vom comunica diferit. ziua nu va mai fi zi, noaptea nu va mai fi deloc poate, timpul va avea alta dimensiune, spatiul alta forma, materia este o sfera de energie. altfel de hrana ne va trebui, vom renunta la bani, putere, manipulare. gandurile ni se vor limpezi si se vor indrepta catre noi lumi care exista si ne asteapta. extazul il vom simti in amurgul agoniei pe care o traim. va fi punctul culminant al civilizatiei pe planeta albastra.

19 iulie 2009

DESPRE FRICA


care este ultimul om pe care il vei distruge inainte sa iti infrangi orgoliul? care este primul om pe care il vei face fericit dupa ce vei fi pierdut razboiul cu tine? cat de aproape sau de departe esti in clipa asta de primul sau de ultimul? cei care te urasc/dispretuiesc/invidiaza si pe care ii consideri dusmanii tai, exista numai pentru ca tu permiti. ii cauti, ii accepti in preajma ta, ii creditezi cu mai mult decat inseamna, crezand ca ai nevoie de ei. puterea lor asupra ta e data de neincrederea ta in tine. simplul fapt ca te gandesti la ei si te intristezi sau te infurii e un semn al neimplinirii tale. toate astea se intampla pentru ca nu te cunosti cu adevarat. nici macar nu e vina ta. nu ai avut timp sa stii cine esti si ce vrei, ai fost abatut intotdeauna de la traseu. familia, scoala, biserica, statul, societatea, au ca unic scop sa te invete frica. sa stii ce ai voie si ce nu, fara explicatii. sau cu explicatii stupide. de dumnezeu trebuie sa'ti fie frica. si de politia vesnic inculta, absurda, corupta si tampita. de doamna grasa de la etajul 3 care pandeste la geam, de tiganul cu gunoiul, de palma grea a tatalui, de profesoara care te lasa corigent pe vara. toate obstacolele astea te tin departe de a explora ceea ce inseamna adevarata fericire pentru tine. frica indusa de serviciile secrete in comunism a rapit dreptul la fericire a generatii intregi. oricine putea fi turnator: vecin, ruda, coleg. in schimbul unor avantaje materiale spuneau mai ales ceea ce nu faceai si te bagau la puscarie. starea de saracie mentinuta constant pentru a alimenta frica. religiile, ca si bancile, supravietuiesc prin razboaie si sunt mai profitabile decat afacerile cu petrol. dumnezeul de care vorbesc ei e sus si ne vede pe toti. trebuie doar sa'i urmam caile, fara comentarii. altfel va abate asupra noastra boli si greutati. trebuie sa ne alimentam spiritualitatea cu bani la botez, inmormantare, nunta sau ce-o mai fi. cu cat cheltuim mai mult, cu atat dumnezeul-biserica e mai multumit. ti'e frica de seful tau sa nu te dea afara, ti'e frica sa nu creada colegii ca esti un ratat. de'aia ai o atitudine umila si totusi tragi tare, poate intr'o zi vei avea norocul sa ai o masina si o casa numai a ta, iti iei haine scumpe si telefonul cel mai nou, pentru ca asa te invata in reclame. din frica de a nu fi considerat sarac iesi la terase scumpe si lasi bacsis gras, avand grija sa vada toti de la masa. te duci in cluburi si visezi chimic ca iubesti, ca esti iubit si ca fericirea te invaluie coplesitor. te duci la scoli, faci facultati, iei de bun ceea ce te inavta batranii aia debusolati, victime la randul lor. te stresezi din pricina examenelor si a parerii altora in legatura cu rezultatele tale. ti'e frica de scandalul cu parintii care sunt dezamagiti si dezaproba caile tale asteptand sa te maturizezi, sa intri in randul lumii. statul te haituieste sa respecti legile lui amenintandu'te cu recuperatorii oficiali numiti politie sau jandarmi, adevaratii criminali sangerosi fiindu'le stapani sclavilor in uniforme.

STOP!

DESTUL!

nu tu ai vrut sa te nasti, dar daca miracolul tot a avut loc... iar miracolul asta nu ti'l poate explica nici mustaciosul cu chipiu albastru si ceafa de porc transpirat, nici preotii bogati si mincinosi, nici presedintele criminal/jucator/vandut, nici palma grea a tatalui, nici americanii, nici macar tarfele care ti'au spus ca te iubesc. nu ei stapanesc lumea vazuta sau nevazuta, spiritul nici atat. nu ei au facut cascadele si norii, uraganele, curcubeul si soarele. gandeste'te la ceea ce iti doreai cu adevarat inainte ca ei sa te invaluie in cea mai falsa dintre realitati. orice vis e aievea de fapt. ce rost are sa lupti inutil impotriva curentului cand acesta te poarta oricum catre oceanul de liniste? lasa totul in urma pentru o secunda, ca si cum ai vrea sa te eliberezi de viata si moartea pe care ti le'au trait altii pana acum. raiul si iadul sunt aici, cu tine. singurul dumnezeu de care ar trebui sa'ti fie teama si pe care ar trebui sa'l iubesti, esti tu. uita rautatea cu care ai fost invatat sa co-existi, arma fara de care credeai ca nu vei reusi. nu hrani monstrul colectiv cu inca o viata irosita in slujba fricii. esti liber sa deschizi ochii si sa alegi lumina. iti vei cunoaste si iti vei implini implacabilul destin cu zambetul pe buze. si'atunci? care este ultimul om pe care il vei distruge inainte sa iti infrangi orgoliul? tu. care este primul om pe care il vei face fericit dupa ce vei fi pierdut razboiul cu tine? tu. te intreb din nou: cat de aproape sau de departe esti in clipa asta de primul sau de ultimul?

4 iulie 2009

ZOOM OUT

da drumul la clip. merge? bun. vreau sa'ti zic ceva.



ma gandeam sa scriu un articol cu titlul "CE URASC", dar mi'am dat seama ca nu e vorba de ura, e SCARBA. scarba de ce? de parintii care nu spun copiilor ca totul e posibil, limitandu'le capacitatea de a visa si de a realiza dimensiunea infinita a existentei. de "nazistii" care nu stiu cand a murit hitler sau cine era "vulpea desertului". de comunistii care nu isi dau seama ca stalin era un criminal, chiar daca era che guevara rock star. de guvernul american care este o masina de ucis si de facut bani, de inrobit natiuni, niste poponari frustrati, obsedati de putere. mi'e scarba de sclavii vanduti de la radio guerrilla romania care s'au asociat cu mc donalds, coca cola si guvern pe afis la stufstock, mi'e sila si de ei si de cei care ii cred spirituali. mi'e scarba de politie, de prostii astia rai in uniforme penibile carora "nu li se scoala fara pistol". mi'e scarba de bisericile inecate in aur si minciuna. mi'e scarba de banci, care, cum zicea Violently Happy, "iti dau orice vrei si iti iau tot ce ai". mi'e scarba de tarfele cu aer inelectual si de intelectualii tarfe. mi'e scarba de toata manipularea televizata, de zvonuri si de oamenii care nu au o viata a lor dar incerca sa o traiasca pe a altora. mi'e scarba de dorinta asta imbecila de inavutire si control. mi'e scarba sa'mi fie scarba. suntem suma oamenilor pe care i'am intalnit? nici pe departe. sa ne fie frica? de astia? niciodata. ia intra pe google earth si uita'te unde esti acum. apoi da zoom out. intelegi? :)