de cand am plecat, de cand am ajuns aici, visez mii de vieti, infinite sfarsituri, iubire, razboi, arta, crima, decizii stranii si pasiuni ale unor fiinte care poate ca nici nu exista, inca... camioane colorate inarmate si soldati fara mila, copii ascunzandu'se in spitale din secolul trecut sau alergand in slow motion prin poieni de acum miliarde de ani... prieteni si cunoscuti amestecandu'se in toata tragi-comedia asta atat de greu de suportat si de inteles... lectii ca niste ghicitori direct de la zei. zbor cu pasarile si inot in lacul adanc, ma pierd in intuneric prin padure si ma agat de o raza de soare ca sa scap de iepurele despre ale carui intentii inca nu sunt convins. si totul e la fel de real ca aceasta clipa. in fiecare noapte, fara exceptie, continuu, imens de intens. nu stiu cum sau daca toate astea se vor mai termina candva. chiar daca se intampla sa mor, ma trezesc; de fiecare data, in alta parte. unde poate ca iadul e paradis si invers. si atunci, totul, din nou, de la capat... fara sfarsit. daca s'ar putea, eu as vrea sa nu dorm niciodata. nu'mi place sa ma opresc. pentru mine, noaptea, intotdeauna e mai greu. dar mult mai frumos.