moartea ia numai ce lasi in urma
trecutul insusi
daca ai totul cu tine mereu
esti nemuritor
nu'ti poate lua nimic
insa e grea vesnicia
ca inseamna sa nu te doara infinitul
sau sa il iubesti cu tot ce inseamna el
intre moarte si vesnicie e un taram
acesta
aici
momentul alegerii
sub greutatea unei intrebari
de ce?
si nu e nici o umbra in atata lumina
pentru ca nu se poate proiecta pe nimic
e o holograma in vid
o parere
de rau poate
visul cuiva
implinit sau nu
poate ca nici nu mai conteaza
poate a uitat de el undeva
intr'o amintire
careia nu'i mai da drumul
si nici nu stie de ce
a naruit lumi posibile in nebunia destinului
a creat pustiu in paradis
si lumi de basm in inima iadului
a fugit de momentul alegerii
s'a ascuns ca intr'o joaca
zambind cu lacrimi in ochi
in fiecare nou vis
insa de data asta nu mai e la fel
distanta dintre vesnicie si moarte
e mai mica decat oricand
momentul alegerii
impovarat de povestea fara sfarsit
ademenit de ultima suflare
scufundat intr'o nefiinta cat o clipa
oricand as merge oriunde m'ar atrage oricine ar incerca
se intampla oricum
acum insa e altfel
e in alta parte
alta data
un vals de adio cu toate papusile din decor
izbucnind in lacrimi
razand
invaluit de amintirea cea mai draga
invaluit in dor
materializand gandul in forma unui cabaret
dand viata mortii in fiecare seara
la fiecare reprezentatie
pentru aceiasi spectatori
mereu altii
si tobe si focuri mari si samani
portretizand nimicul in arta
devenind intru sacrificiu
sfarsitul momentului
alegerea n'a fost facuta
paradoxul s'a nascut
inceputul sfarsitului vesniciei
raul din inima raului
riul din mijlocul desertului
vantul care poarta nisipul
din urma pasilor nostri
ruine de temple ale zeilor uitarii
creezi imaginand
crezi crezand
esti fiind
dintotdeauna pentru totdeauna
de ce?
am uitat de unde a inceput totul
de aceea evit sfarsitul
inca
si cu toate astea
iubesc paradoxul clipei vesnice
care trece
peste mine
peste noi toti
si nici macar nu stim de cand
nici macar gandul nostru nu ajunge pana acolo
de'aia nu stie nimeni
nu apartinem de nicaieri si nu ne apartine nimic
decorul e putred
sta sa cada
fat frumos a ratacit drumul inapoi
pierdut prin cele sapte tari
dincolo de sapte mari
in negura din care
din cand in cand
ploua soapte
noaptea
la luna plina
atunci cabaretul isi inchide usile masive
nu intra nimeni
iar cei furisati inauntru
nu vor mai putea iesi
papusile prind viata
si valsului ii bate inima
rupe vraja
alunga blestemul
cortina cade ca o ghilotina in aplauzele infricosatoare
papusile in extaz
ovationand agonia
iar eu nu pot opri sangerarea
mai e o vesnicie pana ce zorii vor redeschide usile
momentul alegerii e intotdeauna unul aparent nepotrivit
si nu asteapta consecintele
acestea il prind intr'un tarziu din urma
calatorind prin timp
nascand constiinta
de ce?
e doar un vis care si'a pierdut mintile
si incearca sa se implineasca
pe visator in zori il va parasi viata
lasandu'l sa creada ca a fost alegerea lui
o crima cu sange rece
se va trezi
in cabaretul lui
pregatind o noua reprezentatie
uitand tot ce'si aminteste
amintindu'si sa uite
punctul nu va mai sari pe ecranul aparatului
va desena numai o linie
va insemna un sunet neintrerupt
sa'l scoateti din priza
ma face sa rad
izbucnesc in lacrimi si adun cioburile de oglinda
refac cenusa ceea ce a fost inainte de foc
prefac vesnicia in clipa si o omor
raman singur si ma duc dupa ea in pasi de vals
se ascunde dupa cortina
pe neasteptate una dintre papusi scoate un pistol
si trage in reflector
nu o recunosc dar imi amintesc parfumul
urmatorul glont m'a nimerit in calcai
urmatorul in stomac
ultimele patru au fost din ce in ce mai precise
genunchi
cot
umar
ochi
vesnicia speriata a fugit pe usa din spate
v'am zis ca de data asta e altfel
20 august 2011, Ploiesti