Nimeni nu-si va aminti nimic din toate astea

 

La sfarsit nu mai conteaza

Pentru tine se termina

Si e bine asa

Ai stiut tot timpul ca se va intampla

Nici macar nu esti atat de mirat pe cat pari

Nici macar nu iti pare rau

Si nici macar nu ascunzi asta

Noi ceilalti o sa ne amintim o vreme

Si apoi o sa se termine si pentru noi

Si odata cu sfarsitul nostru

Sfarsitul oricarei amintiri despre tine

Asa ca n-are rost sa iei ceva prea in serios

Nici cuvinte

Nici priviri

Niciodata

Cateva amintiri sunt tot ce ai

Niciuna vesela pana la capat

Niciuna fara umbra imposibilitatii

de a o pastra pentru totdeauna

Si iata-ne aici

Povestind despre final

Despre ingerii diminetii

A mia oara gata de plecare

A mia oara cand totusi nu te duci

Nu inca

Nu inteleg ce mai cauti aici

Dar sunt sigur ca exista un motiv

Oricare ar fi

Nu uita niciodata ca la sfarsit chiar se termina

Si apoi se termina si pentru cei care au vazut

cum s-a terminat pentru tine

Asa ca n-are rost sa iei nimic prea in serios

Pentru ca din fericire

Nimeni nu-si va aminti nimic din toate astea

Ca si cum nici macar n-am fi trecut pe aici

In ciuda fiecarei vesnicii pe care ne-am imaginat-o

In ciuda fiecarei clipe in care am crezut ca ceva conteaza

Mai mult decat clipa aia

un cuvant dintr-o limba uitata

 

Merg pe un drum care n-a existat

Ma dizolv la fiecare pas in lumina care m-a fermecat

Eram copil si trecea printre frunze

Cand stateam intins in iarba printre gaze si muze

 

Mi-o amintesc de fiecare data cand cred ca nu mai pot

Si atunci ma adun ma ridic ma scutur si incep din nou tot

De la capat de o mie de ori cate o mie de ani

Parand mereu strain printre aceiasi platani

 

Am ascuns o tristete in fiecare bucurie

Si cate o harta in fiecare poezie

Lumea asta o sa treaca prin tot ce e de trecut

Fara odihna in prezentul pe care l-a avut

 

Si cand o sa raman singur fara sa mai recunosc nimic

O sa fie toamna o sa ploua si se va face-ntuneric

Tot ce am simtit a fost numai al meu si doar pentru mine

Sper sa am ochii deschisi ca sa o vad cand vine

 

E o lumina aurie ca o ceata care ma invaluie

Habar n-am unde sunt si nici nu mai trebuie

Aici nu e tristete si nici durere sau moarte

Sunt un cuvant dintr-o limba uitata si traiesc intr-o carte

 

Cateodata plec prin lume si ma ratacesc dar sunt adus inapoi

De armate de ingeri sau cum vreti sa le spuneti voi

Nu m-au lasat niciodata sa ma pierd si nici n-o sa ma lase

Au privirea blanda n-au inima dar au aripi frumoase

 

Am vazut stele care se sting si imperii prabusindu-se

Am auzit primele sunete si le-am iubit risipindu-se

M-au prins dimineti ramas singur langa marea cea mare

Am fost frunza batuta de vant in padure si am fost apa curgatoare

 

Am fost pe rand fiecare om in parte

Uneori aproape de tine si totusi mereu departe

A fost mai simplu sa nu stii si eu sa nu spun

Sa rasar pe ascuns si tot asa sa apun

 

Sa nu uiti orice-ar fi ochelarii de soare

Si sa nu alegi sa crezi ca ti se pare

Sa pasesti cu incredere si curaj o sa te astept in lumina

Cu zambetul pe buze fara clepsidra si fara nicio vina

miroase a vara a flori si a fara sfarsit

 

Cerul asta e mai senin decat oricare altul pe care l-am vazut vreodata

Adie doar un vant usor cat sa invarta o morisca langa un mal de apa

Se aud pasari din toata padurea miroase a vara a flori si a fara sfarsit

Sunt impacat ca o sa uit si sa mai plec si cine sunt si de unde-am venit

 

Niciodata singur niciodata intunecat niciodata infrant niciodata uitat

Plutind alaturi de zei si de zane care calatoresc intre un taram si celalalt

O stare ca o vibratie a tot ce exista si a tot ce a fost si a tot ce urmeaza

O unda care transforma in lumina  tot ce se distruge si tot ce se creeaza

 

Animale fantastice si intamplari de basm in valea dintre muntii care ne pazesc de oameni

Aici nu exista ceasuri garduri arme si despartiri aici e bucurie si e pace pe poteci si-n poieni

Un miracol bine ascuns in care n-o sa ne gaseasca oricat ne-ar uri ne-ar cauta si ne-ar vana

Oricat de departe ar crede ca au ajuns si oricate civilizatii vor construi totul o sa fie degeaba

Te asteapta viata ta netraita inca

 In singuratate auzi toate intrebarile

Te duci in toate pesterile sufletului

Te ratacesti in mintea ta dupa raspunsuri

Si iti invingi frica de moarte

 

Nu scapa nimeni de clipa confruntarii

Mai devreme sau mai tarziu

Intr un fel sau in altul descoperi cine esti

Sper sa te bucure ce o sa aflii

 

Fara zei si fara demoni

Fara cuvinte si fara oameni

Dincolo de orice iluzie

Te asteapta viata ta netraita inca

 

Dincolo de padurile prin care chiuiai cu prietenii

Dincolo de campurile nesfarsite cu grau din copilarie

Dincolo de toate apele cele mai mari

De muntii cei mai inalti si de tot cerul

 

Este inutil sa incerci sa rezisti

Nu a fost niciodata vorba despre asta

N o sa poti sa invingi nici timpul si nici uitarea

Cu cat accepti asta mai repede cu atat esti mai liber

 

 

 

 

 

 

cu coada ochiului

Când o să ți se termine timpul pe Pământ și o să trebuiască să pleci acasă, o să iei cu tine înapoi numai câteva amintiri; pe cele care nu dor. Și asta nu neapărat pentru că așa vrei, ci pentru că așa funcționează. De fiecare dată când te întorci de undeva, se păstrează în memorie exclusiv clipele care te-au bucurat și care ți-au îmblânzit inima. E ca un cadou pe care îl primești la plecare. Tot ce va rămâne în urma trecerii tale pe aici va fi un ghem de momente frumoase, unice și aproape inexplicabile într-o lume atât de încurcată. E un mecanism de-o vârstă cu timpul, prin care se salvează și se conservă doar ceea ce merită perpetuat. Frânturi de peisaje surprinse în viteză cu coada ochiului, focul trosnind iarna în soba unei cabane, o noapte pe o plajă sub lună, un râs ca un ecou de dincolo de zilele fierbinți ale verii, apa rece a unui izvor de munte, frunzele pădurii toamna, privirea unui câine fericit cu noua lui minge, mirosul pomilor înfloriți… Astea nu se pierd niciodată, chiar dacă lumea în care s-au întâmplat nu e veșnică.

MESAJ PENTRU CEI CARE NE VOR DESCOPERI PRINTRE RUINE

se intampla uneori sa ratacesti ani la rand prin pustiu

sau sa adormi cateva secole in gradina din care vara nu pleaca niciodata

se intampla sa uiti un mileniu intunecat pe drum si nimeni sa nu observe

si nimeni sa nu-l regaseasca vreodata aici sau in alta parte

ca si cum s-ar fi risipit impreuna cu povestile tuturor imperiilor

dizolvat de amintirile care au ars pe dinauntru tot ce mai ramasese viu

nimeni sa nu regrete

ne simtitm vinovati ca ne-au parasit zeii

dar se poate ca ei sa fi murit

pur si simplu

au fost parintii lumii noastre

creatori a tot ce am gasit cand am respirat intaia oara

dar poate ca nu erau nemuritori

poate ca vesnicia nici nu exista

iar ei n-au de unde sa se mai intoarca

s-ar putea sa fi ramas singuri si asta sa fie tot ce avem

nimeni sa nu regrete

nu a gasit nimeni vreo cale de scapare

si daca a gasit-o, nu s-a intors sa ne spuna

si chiar daca s-a intors cineva si ne-a spus, n-am crezut

si chiar daca am crezut, n-am miscat un deget

nimeni sa nu regrete

cateodata cred ca aud muzica in cer

cred ca simt ce-mi spune padurea sau ploaia sau vantul

cred ca inteleg albinele, serpii, lupii, soimii, delfinii

alte dati sunt orb si surd si mut si plang

nu mai vad rostul cuvintelor si orice gest imi pare in plus

lipsit de sens ma simt si uit bucuria si ma adancesc in durere

oricare va fi sfarsitul iluziilor pe care le hranim

mi-ar placea sa cred ca n-a fost degeaba

desi in clipele de intuneric sunt sigur ca totul e o intamplare

chiar si asa, in lipsa oricarei sanse de a da inapoi sau de a ma putea opri

nu regret nimic

o dupa amiaza de duminica pe un acoperis cu prieteni

vin alb si fum alb si o panza alba intinsa peste noi toti

ca o acceptare a noastra asa cum suntem

ca o impacare cu ceea ce n-a mai apucat sa se intample

iar cand seara a inundat orasul si cerul s-a asezat peste noi

am mers fiecare acasa

am aprins lumini si ne-am pierdut urma

zambind

fara regrete

asa am trait noi la inceputul celui de al treilea mileniu din calendar

atata educatie am prins din zborul curentelor care ne-au modelat

speram sa invingem raul cu dragoste

ne-am lepadat de toate invataturile mincinoase si am luat-o de la zero

am renuntat la lumea care ne-a nascut ca sa facem alta mai buna

niciun sacrificiu nu parea suficient asa ca le-am facut pe toate

fara regrete

momentul in care iti amintesti ca merita si ti se vindeca iar sufletul

Oricat de multi pasi si oricat de departe au ajuns 

Oricat de multa speranta si oricat de memorabile clipele 

Oricat de mult sacrificiu si oricat de mare miracolul 

Uneori pare degeaba 

Nu s-a mai salvat nimeni de atat de demult 

Incat nu mai cred ca se pot salva chiar daca le arati cum 

Si tu stii si traiesti asa stiind si daca n-ar fi trist cumva aproape ca ai putea sa zambesti 

si daca te gandesti mai bine chiar zambesti 

pana la urma cate griji merita sa iti faci si cat de mari 

avand in vedere ca nu stii cum ai ajuns sau cum o sa pleci de aici 

in care dintre universuri este locul acesta 

sau dupa care timp curge calendarul vremurilor tale 

dincolo de toate astea 

cand in sfarsit ai acceptat ca nu exista certitudine si ca nimic nu conteaza 

apare un semn pe care in prima faza il ignori dar de care stiai ca o sa apara si pe care il asteptai 

e momentul in care iti amintesti ca merita si ti se vindeca iar sufletul

am ales

Oriunde am merge si oricat ar fi de ajuns
Fie ce o fi
Ne aducem aminte ca am plecat dar nu mai stim unde si de ce
Nicaieri e doar un cuvant si nimeni si niciodata la fel

Am ales sa credem ca are rost
Totul
Indiferent daca este asa cum ne asteptam sau speram
sau nu

dincolo de ceea ce ni se parea bine sau rau sau degeaba
dincolo de indoieli si frici si orice neliniste
acolo a inceput adevarata calatorie
abia cand am ajuns acolo am folosit ceea ce am devenit
ca sa ne putem urca in trenul catre mai departe

si tot asa din gara n gara si din galaxie n galaxie
catre destinatia despre care nu stim nimic
impreuna cu cei pe care ii intalnim in drumul nostru
si despre care nu stim nimic

ne a hipnotizat intr un fel o lumina in padure
si de atunci stim sigur ceea ce banuiam demult in teama
numai ca acum teama e diferita
e ca un regret pe care il ai atunci cand afli cum stau lucrurile
si ca nu le poti schimba

intre timp au trecut mai mult de 10 ani si suntem tot noi
sunt mult mai mult de 10 ani de care nu stie nimeni
e ca si cum am fi plecat cateva zile
oricum nu s au intrebat
si asta nu e rau sau trist
e perfect
e exact asa cum trebuia sa se intample
sunt sigur ca daca am fi putut sa intervenim mai mult
am fi facut o si am fi stricat tot
ma bucur ca nu depinde de noi

cateodata imi pare rau totusi ca n a iesit cum ne asteptam sau speram
dar am ales sa credem ca are rost

Nu am de ce sa ma tem

Cand a murit prima data ceva ce cunosteam,
De durere m-am ascuns intr-o pestera.
Cand a venit moartea a doua oara aproape,
A fost la un coleg de scoala.
A venit si cand eram la liceu de cateva ori
Si de-atunci nu s-a mai oprit.
Familie, prieteni, pasari, animale, paduri, n-a ales.
De fiecare data, de durere, ma intorc in pestera.
E ceva acolo care ma impaca.
Nu cineva, ceva.
Invizibil ochilor mei,
Imposibil de perceput cu vreun simt concret.
Nu o energie, ci un fel de a intelege.
Insa foarte prezent, si numai acolo.
E ca si cum locul acela ma ajuta sa stiu fara sa fiu suparat.
Ma linisteste compunand in mintea mea imagini si sunete,
Producand in inima mea vibratii.
Nu vrea sa ma sperie sau sa ma raneasca,
Dar nici nu ma minte.
Ma lasa sa vad celulele cum se divid,
Spiralele vii care cresc in tot ce traieste.
Mereu mi-e greu sa parasesc pestera si sa ma intorc aici,
Dar de fiecare data plec de acolo convins
Ca nu am de ce sa ma tem,
Nici pentru mine si nici pentru ce iubesc.

aproape

aproape că ai uitat ce te mână în luptă
cât de muritor ești si pe cine iubești
ecourile te țin treaz dar o să te odihnești tu
lumea s-a schimbat mai repede și mai mult decât sperai

drumul înainte si înapoi prin păduri și peste câmpuri
oamenii adormiți prin toată casa ca niște figurine fără aripi
vise ciudate și de neuitat împlinite pentru câteva zile
dar rămase in viață și respirând odată cu tine

cuvintele care te-au schimbat nu se mai aud
universul pentru care te-ai pregătit n-a apucat dimineața
nu i-ai intâlnit pe cei care te-au căutat sa te împace
ai putea crede că așa o să se termine de data asta

atâtea încercări aparent de netrecut date deja uitarii
nu știi ce tot aștepți dar simti că te-ar aștepta
mulți dintre noi nu suntem de-aici de fapt
o floare este la fel de frumoasă chiar dacă n-o vede nimeni

fara margini

cunosc îngeri si demoni
extraterestrii, intraterestrii
spiridusi, zâne, vrajitoare
şamani si zei antici

am calatorit înainte si înapoi în timp
la stanga si la dreapta lui
am vorbit cu spirite, animale si plante
viziuni, revelatii... e un deşert fara margini

un ragaz in care sa mai admiri

o sa te eliberezi pana la urma
o sa vezi
cand nu o sa te mai astepti
cand o sa uiti ce urmareai de fapt
cand toti cei pentru care credeai ca e important
nici nu vor mai fi prin preajma
sa afle
mereu cu ochii la ceas
mereu in drum catre altceva
in alta parte
cu alti oameni
intrebandu-te daca merita
sau daca o sa conteze vreodata
toata parada asta
uneori soarele tine la distanta vestile proaste
pentru o vreme
un ragaz in care sa mai admiri
in care sa te impaci
cu tot ceea ce te insoteste in drumul tau
si intr-o zi
dincolo de vara
dincolo de fierbinteala si sete
singur
te vei opri

vietile

în alta viata cred c-am fost albina
în alta, cuvânt din soapta divina
sarpe am fost, si pasare rara
sirena pe plaja, lasata sa moara
o data vraci, într-un sat uitat
alta data copac, pâna m-am uscat
am fost doar o unda si, cumva magic
pluteam în lumina într-un templu dacic
am trait în vid, atom sau celula
m-am nascut pe Marte si-am murit pe Luna
orasul cu îngeri e apus în ocean
iar acum sunt eu si ma uit pe geam

ne vedem în viitor

nu există măsură
când e vorba să doară
arzi pe dinăuntru
luminezi în afară

sunt alte proportii
si altii sunt sortii
bunicii si nepotii
sunt spitele rotii

rastalmaciti cu totii
viii si mortii
vrajile noptii
cheile portii

unii inteleg
alții poate nu
ne vedem în viitor
la un déja vu

visul

am o mie de ani de întuneric în spate
am lumină la mine şi o pană-ntr-o carte
tenişi din pânză
maioul cu frunză
bermude colorate
şi-o borsetă-ntr-o parte
tot înainte prin zi şi prin noapte
mulți au căzut dar mai suntem vreo şapte
ne ducem în ispită
un an cât o clipă
prin ceață şi şoapte
fără frică de moarte
suntem langa apa
urcam intr-o barca
sirenele ne cheama
dar le facem sa taca
ajungem pe mal
gasim un portal
ne apare un om
cu cap de animal
si-nca unul cu cap
de pasare maiastra
portalul se deschide
inaintea noastra
intram si se-nchide
decorul se schimba
auzim cuvinte
dar nu stim in ce limba

Așteptare

Te așteaptă să-i spui c-o să fie din nou.
Te așteaptă să-i arăți tărâmul despre care vorbeai.
Știe cine e și e acolo când nimeni și nimic nu te mai salvează.
Te vede când te rătăcești și te poate uita dacă minți.
Nu te-a lăsat să mori și va plăti pentru asta cu toată iubirea din lume;
De fiecare dată, fără să clipească și fără să regrete.
Te așteaptă să îți dezvăluie secretul care te chinuie dintotdeauna.
Speră să te vadă curând și știe că te-ai scufundat în tăcere.
Dincolo de toată ura și crimele de pe fața Pământului,
Te așteaptă în același loc în care ți-ai părăsit fericirea.

Ne topim

Paduri de brazi
Ingeri cazuti prin vaile dintre munti
Muzica si vinul si condamnarea la nemurire
Ei nu vor afla niciodata si e bine asa
Poate ca suntem uitati aici
Poate ca am fost parasiti
Unii vin si altii pleaca si asta e tot ce avem
Cat asteptam sa ne vina randul
Traind iluzia unei vieti care pare cumva suportabila cateodata
Stiind ca tot ce iubim o sa moara fara indoiala
Stiind ca o sa ingropam toate amintirile dragi
Ne prefacem ca apartinem unor triburi
Ne amagim ca suntem parte din adevar
Ca sa ni se para ca dam sens respiratiei si sangelui
Si poate ca suntem chiar mai mult de-atat
Poate ca suntem ultima generatie de zei
Cea mai putin divina
Cei mai tristi si mai pustiiti dintre urmasii inceputului
Cei mai romantici dintre martorii sfarsitului
Orice numai sa justificam crimele si demonii
Ca si cum am putea sa ne-ascundem
Fara certitudini si fara lacrimi dar intr-un loc sigur
Despre care stim ca de fapt nu exista
Iar cand vom renunta intr-un tarziu si insingurati
Vom auzi viori si ne vom topi in vibratii calatoare
Tot ce am crezut ca insemnam se va dizolva odata cu noi
Nimic si lumina ca un miracol si ca o intamplare
Ca niste fluturi care se topesc in soare

știi tu

sentimentul ăla de sfârșitul lumii
când cade noaptea peste oraș și peste toți nebunii
când e încărcătura aia de miroase a renunțare
când acceptăm că aia e și că o să ne omoare

momentul ăla când decizi să te oprești
când te uiți în jur și te întrebi unde ești
poate că a fost prea mult dintr-odată
poate că ești un mesaj într-o sticlă plutind pe apă

alte oglinzi te arată altfel și amețești și cazi
când te trezești ești lângă un foc într-o pădure de brazi
cum ai ajuns aici și cine sunt ei cei care sunt cu tine
ce e cu sfera de lumină care dispare și revine

între timp ești în altă parte cu altcineva
ai altă vârstă alt nume și bei o cafea
te uiți pe geam cum plouă și tragi dintr-o țigară
scrii niște cuvinte s-a făcut dimineață și e toamnă afară

n o sa mai fie niciodata la fel

cauta in tine o urma de ceva orice
o radacina chiar si aproape uscata ar fi suficient
o amintire sau o viziune care sa te readuca la viata
macar in noaptea asta
in vis esti viu
macar cateva minute cat sa poti vorbi din nou cu oamenii
ca si cum nimic nu s ar fi intamplat
macar cat sa te poata fulgera un gand din acela cu care sa salvezi lumea
pentru a cata oara?
si toate drumurile duc aici
in locul unde te intalnesti de fiecare data cu tine cel din trecut
cu tine cel din viitor si cu toti ceilalti tu
din universuri paralele si vieti cu alti oameni in alte locuri
nu aveti niciodata ce sa va spuneti
va purtati ca niste straini

moartea are un fel ciudat de a ne aminti cum vrem sa traim
capatul drumului e doar capatul drumului tau
ce o sa se intample cu toata dragostea asta cand n o sa mai fim aici s o numim?
unde se duc toate cuvintele si toata suflarea asta iscata din nimic?
unde ramane tot ce am invatat?
oricand se poate intapla orice inauntrul sau in afara noastra
independent de micile noastre frici su dorinte
dincolo de toate planurile pe care le impodobim cu tot ce avem mai bun
ne punem aripi dar n o sa fie niciodata acelasi lucru
n o sa mai fie niciodata la fel
ce mai ramane din tot ce am simtit?
mirosul ploii si al cafelei intr o dimineata
luna plina cu vrajile ei si toate stelele cu toate povestile
o sa mi le amintesc?
poate asta e pretul
uitarea
corabia asta n are barca de salvare
nu are carma
nu are ancora
vantul nebun ii umfla velele fara incetare
dar e rezistenta la furtuni
fara indoiala ca intr o zi se va izbi de stanci
dar pana atunci dansam cu valurile
ca si cum am fi in siguranta
ca si cum am fi singuri
ca si cum ar conta

copilul pe care l vezi alergand prin padure esti tu
el nu stie
sa nu i spui
e cea mai buna sansa a ta sa te ierti
sa vezi ca nu a fost vina ta
nu trebuie sa pleci pana nu te impaci cu tot ce te doare
e singurul fel in care iti poti pastra o parte din amintiri
dincolo de fiecare viata in parte
e important sa nu te plangi de ceea ce ti s ar putea face dor

ce se intampla cu toate senzatiile acelea minunate
pe care le simtim cateodata?
ce se intampla cu bucuria si lumina care iti inunda sufletul
atunci cand vezi lumea asta ca cea mai frumasa creatie posibila?
sunt doar fenomene electrice si chmice?
sunt imaginate ca o holograma si induse ca o unda?
atat? un program? o eroare, poate?
cum te impaci cu gandul ca tot ce iubesti moare?
cum ingropi impacat tot ce ti a zambit si ti a mangaiat clipele?
cum uiti sau ierti toate crimele oribile la care ai fost de fata?
cum uiti sau ierti fetele ucigasilor?
cum mergi mai departe ca si cum toate astea n ar fi fost?

tanarul pe care l vezi alergand prin padure esti tu
el stie
si te asteapta sa ii spui ceva
e cea mai buna sansa a ta sa te salvezi
sa nu l sperii
sa nu l intristezi
sa nu l amagesti
el abia te asteapta
are inima deschisa si mintea tulbure
sa i spui atat cat stii
nimic mai mult
o sa fie de ajuns
anii se duc si nu se intorc
de aia e bine sa te duci odata cu ei
sa nu ramai in urma lor
te ai prabusi sub greutatea a tot ceea ce puteai sa insemni
sa nu o iei inainte
nu e nimic acolo inca
te-ai inspaimanta daca ai stii ce poti sa devii

astept sa treaca o masina
ma uit si in dreapta
traversez
salut un trecator pe care l cunosc
merg mai departe pe langa cladiri
care obisnuiau sa insemne ceva
balcoane de pe care cade tencuiala
un batran ascunzandu se in spatele perdelelor
amintindu si
de tine
tu esti batranul acela
si tu stii
ai vrea sa ti spuna ceva
dar nu te mai recunoaste
nici macar nu stie cine e
sau unde se afla
ii fac semn
dar nu mi raspunde
poate nu vrea
poate nu m a vazut
n o sa stiu niciodata

am impietrit

totul a inceput cu apusul de vineri
si a continuat cu rasaritul de sambata
urmat de apusul de sambata
impreuna cu rasaritul de duminica
iar apusul de duminica a incheiat totul

dimineata
nimeni pe strazi
merg spre casa
ma vad cum trec in graba prin fata geamurilor unei vitrine
dar ma opresc brusc dupa ce trec de ea
fac stanga'mprejur si ma'ntorc in dreptul geamurilor
ma uit din nou la mine si
imi dau seama ca am in spate ghiozdanul
pe care'l purtam cand eram la scoala
nu mai am barba si arat ca un copil
sunt tot eu
in drum spre casa
e seara si sunt in alt oras
oameni trec dintr o parte'n alta
am impietrit
oare s-au intamplat cu adevarat toti anii de pana acum
si e doar o ratacire in care cred ca vin de la scoala?
sau chiar am 10 ani
si tocmai am vazut ce urmeaza pentru mine?

de cate ori imi aduc aminte
ca viata asta se poate termina oricand
ma simt mai liber