cand realizezi cat de mult a trecut, aproape ca nu iti mai poti imagina inca o viata. atatea nopti printre atatia oameni, in locuri de care nu mai stii unde le'ai lasat... priviri si soapte care te invaluie, lasandu'te sa uiti cat a fost real si cat ai visat de fapt, memoria ta atat de dispusa sa piarda... portul inghetat, noaptea prin gari, ratacit in zapada, ratacit intr'un camp de maci, in albastrul acela, in auriu... inca mai simti. te intrebi daca nu cumva esti singur. cum ai putea fi? tu n'ai fost niciodata singur. doar ai trecut prin oglinda si inapoi de atatea ori... si nisipul ala lipit de talpi, si padurea in care ti'ai vandut sufletul, si cantecul care te'a pierdut, sunt toate cu tine si sunt destinul tau. parfumul verii in care ai devenit tu... iti amintesti? despre asta a fost vorba tot timpul. nimic mai mult. si acum? oare ce urmeaza? chiar de'ar fi sa'ti pierzi pasii in praful aceluiasi drum, a meritat. pana si luminile au fost perfecte de fiecare data. apusul va fi mereu sfasietor, fiecare ploaie si fiecare sarut. iar drumul cel lung e inca departe de a se fi sfarsit. cu viteza din ce in ce mai mare, zambind...
