stii zilele alea cand te trezesti si stii ca ai ceva foarte important de facut, dimineata, si iti dai seama ca e ora doua dupa-amiaza si tu te indrepti in cu totul alta parte? exact o astfel de zi. iei autobuzul, ajungi prin centru, te faci ca ai treaba, de fapt chiar faci ceva important, care probabil nu va conta niciodata pentru nimeni, sau poate ca vei schimba destine prin ceea ce ai facut, dar nu te gandesti prea mult la asta. iti pui ochelarii de soare si te indrepti spre metrou. in pamant e alta lume. ciudata, diferita. toti se studiaza, mai direct sau mai pe furis, se analizeaza in geamul trenului ca in oglinda, vorbesc mai tare sau mai incet, asculta muzica...in fine. iesi de la metrou, treci de niste tigani care vand flori si strica peisajul, intri intr'un parc imens, te intalnesti cu un prieten vechi si iti pierzi mintile dupa cateva opriri pe niste banci, la soare. alei, discutii, povesti despre oameni de care va amintiti cu placere sau nu, despre suflet, despre nebunie, arta... apoi o luati la pas printr'un cartier, spre metrou. surpriza: portile de la intrarea in vile arata altfel, masinile sunt din reviste, oamenii din plastic, cainii lor sunt din filme si copiii din piatra. florile din pomii lor nu miros a primavara ci a birou. aici e diferit totul intr'un fel care te deranjeaza. te irita. te umple de sila. bineinteles, politia patruleaza, camerele vegheaza, totul e bine supravegheat, iar voi sunteti suspecti in spatiul lor paradisiac. simpla traversare a unui bulevard va readuce in lumea reala. de partea cealalta masinile sunt luate in rate, blocurile mai gri, o cersetoare de 14 ani iti cere maruntis de pe prima banca intalnita in cale. undeva la o casa el se opreste si iti spune ca acolo sta. stii ca urmeaza sa mergi singur mai departe. va luati la revedere, a fost marfa, o sa va revedeti. si pleci. ar trebui sa intri din nou la metrou, esti fix in partea cealalta a orasului decat unde ar trebui. cu toate astea iti zici ca mai bine mergi pe jos. pana acasa. desi stii ca e un drum lung si plin de praf, iti place prea mult soarele asta de amiaza. de aici incolo totul se schimba. dintr'odata amintesti fiecare intamplare petrecuta in fiecare loc pe langa care treci...fiecare zambet, sau parere de rau, fiecare cuvant soptit noaptea langa lac, erai inca la liceu...te opresti si te intrebi daca nu cumva vorbesti singur, zambesti si realizezi inutilitatea miracolului numit viata.
si ce betii, cu cati prieteni in mansarda vilei asteia de pe dreapta, de la numarul 77... si parcul circului in care ai filmat ceva odata, toboganul, multi baieti cu pietre si bate care se bat cu politia, tu printre ei, la un meci, lacul asta... suna telefonul.vorbesti, zambesti, te asezi pe niste scari, privesti linistit lumea ta, apoi te hotarasti, impacat, sa iti continui drumul.
incerci sa te comporti normal, sa nu pari ciudat, iesi din parc, te ratacesti pe niste strazi stranii, te intorci in parc, o masina de politie iti schimba cursul si te trezesti pe o alee laturalnica, iesind din parc, ai scapat. un mare bulevard, linie de tramvai... mai mergi totusi cateva statii pe jos. contactul vizual cu oamenii iti trezeste sentimente confuze care se amesteca in sirenele ambulantelor si in imaginea steagului negru arborat la un spital. nu mai poti. iei tramvaiul cateva statii. o noua aventura. e plin. nu faci bilet, normal. te enervezi la primele cuvinte pe care le auzi. oamenii saraci, ratati, sclavi, fricosi... o imagine din era comunista, care te sfasie. te tii strans de bara cu ochii pe geam, tigani cersind, saracie, miros, aglomeratie...cu totul altfel decat in cartierul francez. cobori. mai ai o singura strada pana acasa. dureaza o vesnicie. cat sa rememorezi traseul ciudat pe care l'ai parcurs. apoi liftul, cheia in usa si direct in pat, la tv. tot gandindu'te la viata ta, la telefonul pe care il astepti pentru un job, la faptul ca vei face maine la prima ora ceea ce trebuia sa faci azi, schimband canalele, lasi pe un post si dupa 10 minute te intrebi: "de unde fac astia rost de atatea blonde la emisiunea asta, "te pui cu blondele"? adica cine sunt ele, ce fac in rest, cu ce se ocupa, cat si'or lua pentru prostia asta hidoasa de emisiune?" a doua zi, la ora doua, esti in acelasi punct. e vineri. si te gandesti ca nu are nici un rost sa iti bati capul. weekendul asta e exact ce ai nevoie. te relaxezi, te pui pe picioare, si de luni, lumea e a ta.