DA' TU CINE ESTI ?

Intai ai rabdare si uita'te la clip.

au incercat de cand suntem mici sa ne faca la fel ca pe ei, la randul lor victime ale celor de dinainte. sa ne dorim averi, masini, case, succes, putere, ceasuri scumpe, tarfe. toate reclamele ne spun ca trebuie sa slabim sau sa ne mentinem, exista o pilula pentru orice. fara reteta. ne'au invatat sa muncim din greu ca sa obtinem putini bani si sa ne platim taxele la timp. ne'au invatat ca america a fost descoperinta in mod romantic de columb in 1492 si ca americanii au ajuns pe luna. mc donalds in fiecare oras, de mai multe ori, dependenti de coka, de cola, de televiziunile lor, de costumele lor infecte si cravatele lor legate ca un streang de gat. la birouri mici, muncind peste program pentru ei, care te pot da afara oricand. ne filmeaza, ne spun ce avem voie si ce nu, ne pun un pret pe orice. fara justitie, cu o politie care nu ne serveste si nu ne protejeaza. politia e doar un instrument de control, o uniforma care impune sila si nu respect. nu vi se pare ca totusi vorbim prea mult despre ei? istoria e mai lunga decat cartile de istorie, indiferent cine le'ar scrie. eu inteleg ca ei exista si ca sunt diabolici. sistemul o'ncearca cu noi si mi se pare inca functional tocmai pentru ca exista in discutiile si in preocuparile noastre. au putere pentru ca'i bagam in seama. ar trebui sa ne concentram pe ceea ce e cu adevarat frumos, catre ceea ce poate sa ne faca mai buni, sa ne conduca spre lumina. vad in jurul meu oameni intelegand ca e ok sa ai ochii in lacrimi din cand in cand. si mai ales atunci cand te coplesesc raspunsuri de care, pentru prima data, nu iti mai e frica. aminteste'ti o clipa frumoasa din copilarie, trebuie sa fi vazut o libelula pe un lac, un apus gandindu'te la o fata, un fluture, vara, undeva... aminteste'ti ce visai atunci, inainte ca ei sa te convinga ce poti si ce nu. esti tot ceea ce poti visa. esti ceea ce te preocupa. esti un card de credit sau niste ochelari de soare. esti un pantof incomod plimbat printr'o cladire de birouri sau o pereche de tenisi tociti care alearga dupa absolut. iar acum, priveste delfinii :)

PELICULA CU NUMELE TAU

avem senzatia ca suntem atat de multi cei care simt la fel...e de ajuns sa treci prin cateva paduri si lanuri de grau cu maci, sa ajungi prin niste sate uitate, sa te trezesti vaslind intr'o barca pe un lac, o rulota parasita pe mal, si iti dai seama ca vantul e mai puternic si ca vaslesti degeaba. revelatii la colt de strada, avalansa de sentimente intense, sfasietoare, cascade de revelatii ascunse sub ochelarii de soare...emotii care fac sa merite clipa. nimic rau nu se poate intampla. si totusi, din cand in cand ceva loveste in zidul nostru parca atat de firav dintr'odata. ceva rupe cercul din cand in cand, lasand realitatea sa patrunda si sa macine. unii cedeaza, altii aleg sa se creada mai presus si pierd, unii il gasesc pe dumnezeu in brosuri stupide, altii se bucura ca primaria ne lasa in sfarsit sa stam pe iarba in parcuri. asteptam. ne comportam ca niste pasageri intr'o sala de asteptare, in loc sa intelegem ca acum e aici si ca mai bine nu se poate. avem in noi viata. ar trebui sa ne traim iadul cu zambetul pe buze si raiul lacrimand de fericire. suntem macinati de mandrie ranita si de orgoliu infrant, in loc sa fim lumina si culoare si muzica. chiar daca majoritatea sunt niste cretini, chiar daca iti asumi ura lor aratandu'le dispretul, chiar daca reusesti sau nu in viata conform dorintelor parintilor tai, fericirea'ti e in alta parte. undeva unde pur si simplu nu poti sa ii convingi ca merita sau macar ca exista. de'aia e bine sa nici nu incerci. trebuie doar sa observi, sa asculti, sa intelegi si sa alegi sa faci lumina. implinirea destinului pur si simplu. fara teama de final, constientizandu'l insa si folosindu'l romantic intr'o propozitie, rostita intr'o seara... si'acum? ce urmeaza? ...un curcubeu fantastic in care se impletesc toate visurile si zambetele unei lumi. a ta. lumea in care traiesti e atat de frumoasa pe cat poti fi tu atunci cand ajungi la cel mai inalt varf. iubeste. si iarta. elibereaza'te de tot raul si falsitatea care credeai ca te tin in viata. du'te oriunde vrei. fi ceea ce'ti doreai sa fi. asta e libertatea la care visai si pe care nu puteai sa o explici. seamana intr'adevar cu ce ziceau unii. o impacare cu tot care iti inunda sufletul si te face sa vezi apusurile ca filmate pe pelicula. o nebunie :) trebuie sa incerci.

DESPRE IUBIRE

porneste in mortii ma'tii masina aia mai repede! blocheaza usile! misca'te! misca'te! accelereaza! hai!

in urma ramane o dara imaginara de miros chimic si colorat, usile benzinariei care se inchid dupa fugari, vanzatorul care nu intelege de ce se pravalesc afara ca disperatii unii care i'au lasat bacsis trei sute de mii la o ciocolata, un suc si'un pachet de tigari.

i'ai vazut fatza?
cred ca e turbat acuma, sa mor...

la iesirea dintr'un parc, un inger le'a vorbit. era primul inger pe care il vedeau. le'a aratat calea iar ei s'au dus. razand.

in apusu' asta perfect, un avion mic aterizeaza pe o pista in LA. doar o clipa inainte sa cobor cele cateva trepte. ochelari de soare, focul intr'o mana, apa in cealalta. in cateva minute vom fi pe plaja. exact ca in vis.

accelereaza! mai repede! mai repede!

nu merge mai repede!

ai grija la ala!

care?

intr'o clipa, zborul de pe pod, peste calea ferata, direct in apa mica a unui rau.
daca ar fi sa iubesti ai intelege ca e vorba de un sacrificiu asumat cu zambetul pe buze, ceva sublim... mai presus de orice, vreodata...

lanurile alea aurii, mereu sub albastrul ala perfect, tulburat de mici nori albi, parca pusi acolo de imaginatia noastra. soarele... iti amintesti lucruri pe care le credeai pierdute pentru totdeauna, si te bucuri. te intalnesti cu oameni pe care nu i'ai vazut de mult, au ajuns bine, sau nu, e ok, oricum... dar peste toate astea a trecut timp. mult timp, si totusi o clipa. mortii ei de clipa :)

esti bine frate?

da da :)
mai bine ca niciodata.

bai, sa mor... cum era ala in benzinarie :)))

ai vazut coaie ce tricou avea? =)))

da da da, cu steaua!!! =))))

"SALAM DE VARA CU CAPU' PE'AFARA"

mi'a dat fostul meu coleg si actualul meu prieten alex mullen o lista cu tipurile de salam uzual, gasit pe sub mana la baieti. iata:

"2.Salam de Sibiu cu capu` viu
4.Salam de casa pe sub masa
5.Salam de pui pe el sa te sui
6.Salam de crap cu gaura`n cap
7.Salam de caras cu gaura`n nas
8.Salam pletos cu capu pe jos
9.Salam de girafa sa ti-l pun pe ceafa
10.Salam de Costin cu capu fin
13.Salam de boss indreapta-l frumos
14.Salam de vitel cu capul chel
16.Salam cu masline te place pe tine"

ceva fin... :) cat despre cetatenii din autobuz, se pot scrie multe carti. de cand cu aerul conditionat in mijloacele de transport in comun, discutia se complica. toata lumea tipa sa se inchida geamurile, ca de'aia am platit, pentru aer conditionat. dar s'a facut deja cald. tocmai acum sa inchidem geamurile? da! la urmatoarea statie, cei care le'au inchis, evident, coboara. si se urca altii carora li se pare cald si le deschid. o doamna de pe scaun, care se plange teatral de boala ei care nu'i permite sa se miste din pat, ci doar sa umble cu autobuzul 123 la 0ra 11, plina de verva, o zice: "asa suntem noi romanii, prosti, avem aer conditionat si deschidem geamurile..." ma pis pe mine de ras in sinea mea, trecand pe langa tribunalul unde a venit lumea sa sustina analfabetul cu inima mare, ramas in constiinta babelor votante de iliescu cu numele generic de "free gigi". si oricum, petre roman a zis ca industria romaneasca e un morman de fiare vechi, ca sa faca el cu basescu combinatia cu strainii si sa se certe apoi de la bani, ca l'am vazut acum pe roman la liberali. asta e discursul in autobuz. zilnic. cate o domnisoara imbracata "office" imi dezaproba barba neingrijita si tatuajele, flirtand in acelasi timp cu soferul unui matiz de la stop, cu siguranta director de vanzari undeva, bine de tot. oamenii au un viitor impreuna. ceausescu a construit mai multca astia de acum, adica oamenii il lasau, de frica, sa ii puna la munca. acum nu se mai face nimic tocmai pentru ca aici ce exista, e blestemat, e facut in scarba, e sila aia de a mai fi obligat. antrenorii nostri castiga cupe europene, iar cand vin aici se umplu de penibil, pentru ca aici, cumva, zona asta, face ca totul sa fie altfel, atipic, sa nu funcioneze. aici e locul unde totul poate fi compromis. dar e ok. atata timp cat lumea infloreste in jur, atata timp cat toti copii isi pot lua de langa scoala droguri legale, din compusi chimici provocatori de cancer...e ok. e an electoral, liber la credite pentru case din imprumuturi externe...incredibil...e atat de la caterinca totul incat a trecut de mult chiar si de stadiul "ingrijorator", pentru "alerta maxima" e prea tarziu. ramane doar sa asteptam sa vedem cum se termina. si apoi, abia dupa ce totul se va fi facut scrum o data pentru totdeauna, oamenii pe care ii stiu eu vor fi gata sa isi asume noul inceput. biciclete si ochelari de soare, plaja in parc, party in padure, orasul din ce in ce mai viu si mai efervescent :) si asta datorita celor care o ard marfa, nu a pacalicilor esuati, aparent fericiti. mi se pare tare ca un parlamentar a descoperit niste defrisari ilegale, s'a facut comisie guvernamentala, i'a dat dreptate, dar hotii l'au dat in judecata pentru calomnie iar justitia l'a pus pe deputat sa'si ceara scuze hotilor pentru ca i'a facut hoti. marfa? oricum, chiar daca mi'a pasat vreodata de asta, a fost demult. aleg sa ignor total un sistem de invatamant la misto, o societate sclavagista si infricata dar plina de sfaturi benefice mie, fix ala pe care incearca sa il exploateze. ma strecor cum pot prin realitate numai pentru a avea bani sa'mi finantez propriul film. si vad in jurul meu oameni care fac la fel. si ma bucur enorm. muzica, de toate felurile, culori, plaja, zambete, locuri noi, oameni noi, mai tare de'atat n'a fost niciodata :) si ce bine ca spui asta la fiecare inceput de vara. ce bine ca ti'ai dat demisia si ca ai gasit in alta parte mai bine, sau daca nu, oricum aveai nevoie de o vacanta. o sa fie ok. ce bine ca ai prieteni alaturi de care descoperi sensuri, ce bine ca tu stii unde vrei sa ajungi, indiferent de haosul din jur. si oricum, sa stiti ca miron cozma a zis la emisiunea lu' bahmuteanu, printre cateva tarfe si zece vrajitoare sau alte ciori maneliste, ca el e rocker. ca mereu a fost. si ca el nu are nici o vina. ca iliescu l'a pus. deci miron cozma, ala de credeam ca a dat cu rockerii de asfalt prin bucuresti, el e de fapt victima, el e de fapt rockerul anti-iliescu. nu e tare de tot viata asta? hai ba mihaie sa facem un film :)))

CLICK HERE FOR NO REASON

ne'am nascut intr'o societate de consum care ne creste ca sa fim cat mai productivi, ca pe puii de la kfc. cat mai utili si mai neinsemnati ca univers fiecare in parte. ni se pun la dispozitie tot felul de dispozitive de comunicare de care nu avem neaparata nevoie dar pe care ajungem sa le consideram indispensabile si pentru care platim enorm. ele pot fi, evident, foarte usor de urmarit. de ascultat. putem fi localizati cu ajutorul cip-ului din pasaport, pe care unii in america si l'au bagat deja, demonstrativ, benevol, sub piele. pe cati bani, de fapt? si cat de bou sa fi ca sa faci asta si cat de iresponsabil in mesajul tau? avem banii pe carduri, bani care nu exista. suntem educati sa ne imbracam frumos, sa invatam in sistemul asta idiot, sa lucram in banci private sau institutii ale statului. tunsi regulamentar, mirosind a cel mai bun parfum, cu cel mai scump ceas, cel mai elegant costum. costumul este cea mai odioasa uniforma. asa ni se prezinta omul realizat, implinit. uniformizare, spalare de creier la televizor cu stiri si reclame, si mai ales cu ajutorul internetului. astia chiar au castigat. globalizarea a reusit speculand mandria, orgoliul. insa nimic nu e vesnic, in niciuna dintre lumi. pentru ca miracole se intampla. si chiar daca acum e vorba numai de bani, masini, case, droguri, arme si tarfe, intr-o zi, cei putini care simt cu inima si rad si plang si sunt nepasatori la minciuna asta de evolutie, vor reusi sa convinga din nou omenirea ca de fapt e totul atat de simplu si de frumos incat mutilarea asta spirituala in masa trebuie sa inceteze. nu avem nevoie de institutia numita biserica, ci de preoti care inteleg ideea de divinitate si o exprima in spatii sacre, deschizand inimi. nu avem nevoie de sistem de invatamant, avem nevoie de invatatori care sa invete oamenii sa scrie, sa citeasca, sa inteleaga sensuri. nu avem nevoie de un stat corupt sau de guverne internationale, ci de lideri care sa iubeasca planeta si oamenii, guvernand spre binele lor. pamantul ne ofera suficiente surse alternative de energie ca sa incetam poluarea. omenirea trebuie imbracata mai simplu, mai colorat, mai optimist. suntem invatati sa gandim negativ, competitiv, sa reusim orice'ar fi, scopul scuza mijloacele. nu e asa. opreste'te o clipa si imagineaza'ti alt sistem de gandire. simplificat. orice ar insemna asta pentru tine. ca si cum ai scapa de niste haine prea groase si vechi pentru vremea asta insorita si noua. ca un alt inceput. ai mai fost aici. nu e atat de greu. stii ca orice drum lung incepe cu primul pas. ai fost jos si ai plans, ai fost fericit, ai vazut oameni si locuri, stii ce iubesti, ce nu e bun pentru tine, stii ce alegi sa uiti... exista alti munti si alte mari in preajma carora vei simti dorul. si asta e bine. ca ai unde sa te intorci. nu conteaza ce ne spun audientele tv ca ne intereseaza, nu conteaza reclamele care ne spun cata nevoie avem de orice, nu conteaza modelele pe care ni le dau de urmat, filmele in care ne invata ce e succesul. ai nevoie exact de ceea ce'ti lipseste. liniste in viata ta, siguranta, prietenie, bucurii sincere. in deshert se pastreaza cel mai bine scrierile vechi, pergamentele prin care civilizatia a supravietuit. mari imperii au venit si au plecat ca si cum n'ar fi fost, de unele - poate cele mai importante - probabil ca nici nu stim... insa exista niste legi naturale, firesti, care ne'ar putea conduce catre lumina. ea, lumina, nu e departe deloc. dimpotriva, e chiar la indemana. nu trebuie decat sa iti smulgi zgarda si sa te scuturi de toata rugina secolului vitezei. nu spun sa distrugem ceva sau sa incetam sa evoluam, dar sa folosim ceea ce avem deja intr'un mod pozitiv, sa inventam gradini suspendate, biblioteci virtuale, muzee cu holograme... orice, numai nu arme, droguri chimice si copii spalati pe creier, votanti cuminti, in costumase, cu masinutze si cesuletze si fetitze perverse din plastic. stiti ce ma bucura enorm? ca vad tinerii in parcuri, la iarba verde, cu barcile pe lac, cu ochelari de soare sau fara, si imi dau seama ca tocmai ignoranta la care ne'a condamnat sistemul s'a intors impotriva'i si il va distruge pana la urma. e un fel de vesnic razboi rece intre cei liberi si cei care incearca din rautate si mai ales prostie sa inventeze corporatii si imperii. cei care se vor stapani de sclavi, in istorie, pierd mereu. nimic nu ma face sa cred ca de data asta vor invinge. e atat de multa frumusete pe pamant incat oricat de urati ar fi ei, va fi bine. generatia care credea in "CLICK HERE TO WIN" a disparut deja. sau cel putin e din ce in ce mai greu de pacalit. un pic de anarhie, de haos, o supradoza de libertate si fericire pura, neingradita, nedirectionata de moda, de media, un exces de liber arbitru. ideea e ca traim prea putin ca sa ne spuna cineva cum s'o facem. e luni dimineata. cu un simplu CLICK lumea e a ta :)

LUMEA E A TA

lui Mihai, basistul nebun, de ziua lui :)

stii zilele alea cand te trezesti si stii ca ai ceva foarte important de facut, dimineata, si iti dai seama ca e ora doua dupa-amiaza si tu te indrepti in cu totul alta parte? exact o astfel de zi. iei autobuzul, ajungi prin centru, te faci ca ai treaba, de fapt chiar faci ceva important, care probabil nu va conta niciodata pentru nimeni, sau poate ca vei schimba destine prin ceea ce ai facut, dar nu te gandesti prea mult la asta. iti pui ochelarii de soare si te indrepti spre metrou. in pamant e alta lume. ciudata, diferita. toti se studiaza, mai direct sau mai pe furis, se analizeaza in geamul trenului ca in oglinda, vorbesc mai tare sau mai incet, asculta muzica...in fine. iesi de la metrou, treci de niste tigani care vand flori si strica peisajul, intri intr'un parc imens, te intalnesti cu un prieten vechi si iti pierzi mintile dupa cateva opriri pe niste banci, la soare. alei, discutii, povesti despre oameni de care va amintiti cu placere sau nu, despre suflet, despre nebunie, arta... apoi o luati la pas printr'un cartier, spre metrou. surpriza: portile de la intrarea in vile arata altfel, masinile sunt din reviste, oamenii din plastic, cainii lor sunt din filme si copiii din piatra. florile din pomii lor nu miros a primavara ci a birou. aici e diferit totul intr'un fel care te deranjeaza. te irita. te umple de sila. bineinteles, politia patruleaza, camerele vegheaza, totul e bine supravegheat, iar voi sunteti suspecti in spatiul lor paradisiac. simpla traversare a unui bulevard va readuce in lumea reala. de partea cealalta masinile sunt luate in rate, blocurile mai gri, o cersetoare de 14 ani iti cere maruntis de pe prima banca intalnita in cale. undeva la o casa el se opreste si iti spune ca acolo sta. stii ca urmeaza sa mergi singur mai departe. va luati la revedere, a fost marfa, o sa va revedeti. si pleci. ar trebui sa intri din nou la metrou, esti fix in partea cealalta a orasului decat unde ar trebui. cu toate astea iti zici ca mai bine mergi pe jos. pana acasa. desi stii ca e un drum lung si plin de praf, iti place prea mult soarele asta de amiaza. de aici incolo totul se schimba. dintr'odata amintesti fiecare intamplare petrecuta in fiecare loc pe langa care treci...fiecare zambet, sau parere de rau, fiecare cuvant soptit noaptea langa lac, erai inca la liceu...te opresti si te intrebi daca nu cumva vorbesti singur, zambesti si realizezi inutilitatea miracolului numit viata.

si ce betii, cu cati prieteni in mansarda vilei asteia de pe dreapta, de la numarul 77... si parcul circului in care ai filmat ceva odata, toboganul, multi baieti cu pietre si bate care se bat cu politia, tu printre ei, la un meci, lacul asta... suna telefonul.vorbesti, zambesti, te asezi pe niste scari, privesti linistit lumea ta, apoi te hotarasti, impacat, sa iti continui drumul.

incerci sa te comporti normal, sa nu pari ciudat, iesi din parc, te ratacesti pe niste strazi stranii, te intorci in parc, o masina de politie iti schimba cursul si te trezesti pe o alee laturalnica, iesind din parc, ai scapat. un mare bulevard, linie de tramvai... mai mergi totusi cateva statii pe jos. contactul vizual cu oamenii iti trezeste sentimente confuze care se amesteca in sirenele ambulantelor si in imaginea steagului negru arborat la un spital. nu mai poti. iei tramvaiul cateva statii. o noua aventura. e plin. nu faci bilet, normal. te enervezi la primele cuvinte pe care le auzi. oamenii saraci, ratati, sclavi, fricosi... o imagine din era comunista, care te sfasie. te tii strans de bara cu ochii pe geam, tigani cersind, saracie, miros, aglomeratie...cu totul altfel decat in cartierul francez. cobori. mai ai o singura strada pana acasa. dureaza o vesnicie. cat sa rememorezi traseul ciudat pe care l'ai parcurs. apoi liftul, cheia in usa si direct in pat, la tv. tot gandindu'te la viata ta, la telefonul pe care il astepti pentru un job, la faptul ca vei face maine la prima ora ceea ce trebuia sa faci azi, schimband canalele, lasi pe un post si dupa 10 minute te intrebi: "de unde fac astia rost de atatea blonde la emisiunea asta, "te pui cu blondele"? adica cine sunt ele, ce fac in rest, cu ce se ocupa, cat si'or lua pentru prostia asta hidoasa de emisiune?" a doua zi, la ora doua, esti in acelasi punct. e vineri. si te gandesti ca nu are nici un rost sa iti bati capul. weekendul asta e exact ce ai nevoie. te relaxezi, te pui pe picioare, si de luni, lumea e a ta.

SHESDEAD

cand realizezi cat de mult a trecut, aproape ca nu iti mai poti imagina inca o viata. atatea nopti printre atatia oameni, in locuri de care nu mai stii unde le'ai lasat... priviri si soapte care te invaluie, lasandu'te sa uiti cat a fost real si cat ai visat de fapt, memoria ta atat de dispusa sa piarda... portul inghetat, noaptea prin gari, ratacit in zapada, ratacit intr'un camp de maci, in albastrul acela, in auriu... inca mai simti. te intrebi daca nu cumva esti singur. cum ai putea fi? tu n'ai fost niciodata singur. doar ai trecut prin oglinda si inapoi de atatea ori... si nisipul ala lipit de talpi, si padurea in care ti'ai vandut sufletul, si cantecul care te'a pierdut, sunt toate cu tine si sunt destinul tau. parfumul verii in care ai devenit tu... iti amintesti? despre asta a fost vorba tot timpul. nimic mai mult. si acum? oare ce urmeaza? chiar de'ar fi sa'ti pierzi pasii in praful aceluiasi drum, a meritat. pana si luminile au fost perfecte de fiecare data. apusul va fi mereu sfasietor, fiecare ploaie si fiecare sarut. iar drumul cel lung e inca departe de a se fi sfarsit. cu viteza din ce in ce mai mare, zambind...