de fiecare daca cand cedez, simt nevoia sa ma ridic si mai sus. niciodata caderea nu e altceva decat un avant spre inalt. depresia ca anticamera a extazului. primavara asta parca a mai fost. acelasi miros, aceeasi lumina, aceiasi oameni pe aceleasi strazi. cand te uiti mai atent, iti dai seama ca sunt doar cateva vitrine luminate mai colorat. cartierele de blocuri au ramas la fel de cenusii, la fel de departe de penibile mode trecatoare cu care ne identificam pe rand, mai mult sau mai putin. terenul de basket si marea arata la fel, chiar daca bancile, corporatiile si liderii politici auto impusi incearca sa ne distruga. nu au cum sa impiedice o fata de 14 ani sa se sarute in parc cu un baiat de la liceu. n'au cum sa ne ia muzica. nu se schimba nimic. si inainte erau razboaie, era inchizitia, erau cruciade, napoleon, hitler, caesar, stalin, bush, iliescu... nici unul dintre astia n-a putut sa ia zambetul de pe fata celor dispretuiti la vremea lor, dar care, efectiv, au dus lumea mai departe: pictori betivi, scriitori saraci, muzicieni drogati, regizori schizofrenici... civilizatii vin si se duc, ca si cum n'ar fi fost. odata cu ele, oameni. de diferite forme, culori, fiecare cu nebunia lui. nu cred ca ar trebui sa ne sperie vreun sfarsit de lume, au fost atatea anuntate si neintamplate. sentimentele, singurele constante. singurele in care trebuie sa ne incredem. adevarata lege de urmat, instinctul. restul e manipulare. tot ceea ce incearca sa ne invete inca de mici in familie, apoi in scoli, in societate, numai minciuni care ne supun. asumarea adevarului inseamna eliberarea prin instinct. trebuie sa ne preocupe cautarea luminii in lumea in care intunericul e la indemana tuturor. lumina exista si se dezvaluie celor care zambesc. neaparat sa ai ochelarii de soare la tine, destinul iti poate rezerva o surpriza oricand :)