tot ce mi'am dorit in aceasta viata
s'a implinit.
straniu cum visele mele devin aievea
unul dupa altul,
cumva atat de frumos
si parca atat de usor
incat povestea asta nu pare adevarata.
sau poate ca imi doresc eu prea putin...
ciudat e ca acum nu stiu ce sa mai vreau
si nici incotro sa ma indrept.
oare nu se va mai intampla nimic
doar pentru ca nu mai stiu sa visez ceva nou?
unde voi merge?
care e urmatorul taram
in care sa ma pot rataci?
sunete impletite in imagini si paranoia,
pierderea constiintei temporale,
comprimarea spatiului
pana la nivelul de remuscare
ascunsa adanc in suflet...
e o lume fara de dumnezeu.
suntem singuri.
si mai liberi ca niciodata.
vara asta nu ma face decat sa simt
in aerul din oras
mai intepator ca niciodata
aproape ca pe un gust
parfumul dulceag si plictisit
al desertaciunii.