oamenii ii omoara pe cei care le dau speranta

cineva stie.
a vazut inceputul.

suntem compusi din atomi si molecule,
piele, carne, oase, creier, inima, ochi, sistem nervos...
oamenii sustin ca stiu varsta universului
si a planetei ciudate pe care ne aflam.

electricitate si vibratii,
energii de neinteles,
puteri de neconceput,
care au generat fiinta,
cu constiinta,
care incearca sa isi cunoasca inceputul.

trebuie sa fi fost ceva.
acel ceva, asta e intrebarea, de unde e?
cine l a facut sa se intample?
si pe acel cineva, cine l a creat?
iar pe creatorul lui, cine l a facut?
si tot asa.
nu cred ca asa cum suntem noi acum,
putem percepe adevarul.

oamenii ii omoara pe cei care le dau speranta,
ii consuma si ii arunca,
ii devoreaza si apoi rad de ei,
fara remuscari.

oamenii sunt cruzi.
urmaresc executiile ca niste judecatori supremi,
ai unei insante dincolo de divin,
din varful catedralelor lor omenesti.

as vrea sa ma intorc aici peste o mie de ani
sa vad daca am facut diferenta.
sper sa nu ne infranga astia.
sper sa reusim.

p.s.

am aflat cum se termina totul:
vor exploda toate stelele
si gaurile negre vor consuma toata materia din univers,
dupa care se vor uni intr-o singura gaura neagra.
intre timp,
noi suntem prizonieri ai secolului care trebuia sa fie o lectie.

geometrie

acolo de unde venim noi guverneaza alte principii
nu ne nastem unul impotriva celuilalt
nu adunam comori

n ai cum sa ma vezi
sunt un gand in deriva
in larg
si nu sunt al tau

cateodata nu intelegem de ce am ajuns aici
dar ne amintim si intregim constiinta
acolo unde mergem noi am mai fost

n ai cum sa ma tii in brate
sunt umbra a ceea ce putea fi
si nu s a intamplat
si nu stii

trecem prin oglinzi triunghiulare
ne ascundem prin temple si piramide
pana la ultima viata

nici macar o urma sa nu lasi

uita ma intre cartile pe care le ai abandonat
acopera ma cu un voal care sa miroasa a vara
si nu ma mai atinge niciodata
sa se puna praful si nici o adiere sa nu l tulbure
poate doar o raza de lumina
cand nu sunt nori seara
si trece auriu soarele prin fereastra
pentru cateva clipe

ingroapa adanc orice dovada
sa nu ma mai gaseasca nimeni vreodata
sa nu se afle secretul
sa nu ma poata readuce la viata
arde tot ce am scris
arunca cenusa in vant sa se risipeasca peste lume
nici macar o urma sa nu lasi
in afara pasilor tai pe nisip atunci cand pleci

orice

ce te impaca cu gandul ca mori?
ce te face sa simti ca merita sa traiesti?
ce sinonime ai mai gasit ca sa-ti inabusi bucuria?
ca sa-ti amani zambetul?
ca sa mimezi ca esti absent?
cat o sa te mai minti ca ti s-a parut?
ca nu a contat?
ca nu esti tu de fapt?
cat speri sa mai mearga?
ce esti dispus sa mai sacrifici?
cand o sa crezi ca a fost de-ajuns?
cand o sa te opresti din nebunia asta?
cum ai de gand s-o faci?
cred ca fiecare dintre noi este un miracol in sine
si asta ar trebui sa fie suficient.

toate ceasurile au sunat in acelasi timp

ne simtim ca si cum am fi ultimii dintre ai nostri
nici macar nu stim daca au murit sau ne au lasat singuri
nu recunoastem pe nimeni si nimic
nu suntem familiari nimanui
nu apartinem niciunde

nu stim daca suntem pedepsiti sau binecuvantati
daca ar trebui sa acceleram sau sa franam putin
daca e drumul bun sau daca exista macar o alta cale
nu stim sa citim in calendare sau sa masuram vremea
nu avem busola si nici carma sau ancora

adunati va vorbele si rostiti le asa incat sa conteze
puneti capat anilor de ratacire n pustiu
alungati blestemul care aproape ca ne a infrant
ridicativa si scuturati din zbor praful din par si de pe haine
luminati va privirile si asterneti va zambet
clipa noastra a sosit

iarta orice nu ti da voie sa uiti
ingrijeste ti ranile si refa ti puterile
cauta vraciul si lasa l sa ti vindece setea
transforma tot ce te apasa in oxigen
afla din nou sufletul tau de care ai uitat in desert
te asteapta cu bratele deschise si ii este dor
de adevar si de implinire

toate ceasurile au sunat in acelasi timp
s au deschis cerurile si portile iadului
nu mai ai la ce sa te intorci si nici unde sa te ascunzi
ti se dezvaluie lumea asa cum este
va trebui sa traiesti tot ceea ce urmeaza cu mult curaj
vei pierde pe rand oamenii dragi si amintirile cu ei
iar la sfarsitul timpului te vei dizolva intr un vis la rasarit

fara pareri de rau
fara povesti care mint si inseala
fara intelesuri ascunse si ghicitori ale bufonilor
gata cu armele ascutite aruncate spre tine cand esti cu spatele
gata cu hotii de liniste si tulburatorii de pace
gandurile ti se cumintesc si se prefac in statui de piatra
si se aseaza in cerc

pe trecere

Printre noi erau tot felul de fiinte. Dansau, radeau, ne priveau curioase, iesind dintre luminile jucause si panzele colorate din camera, de pe holuri, ascunzandu-se apoi la loc intre ele. Celule care alcatuiau tesuturi cu suflet si capabile de intrebari, asta vedeam. Corpuri cu viata sau fara, impartasind aceleasi elemente chimice pana la un punct. Felul in care percepem este ceea ce ni se intampla noua si numai noua, fiecaruia in parte. Nimeni altcineva nu a privit prin ochii tai lumile in care te-ai ratacit si nu stie nimeni de chemarea pe care numai tu ai auzit-o. Tot ceea ce mi s-a intamplat a fost inteles diferit de vremurile pe care le-am traversat. Un puzzle perfect… Daca o singura persoana dintre cele pe care le-am intalnit ar fi lipsit, sau daca ar fi aparut un alt personaj din senin… Un singur pas inainte sau inapoi la un moment dat, a facut diferenta intre ceea ce este si ceea ce ar fi putut fi. O picatura intr-un ocean… aparent insignifianta…

Gandul calatoreste peste timp, spatiu si uitare, peste indiferenta si urat, peste armate si imperii sangeroase, peste gloria imaginata a nebunilor, si se implineste, dincolo de regrete si greseli. Unii ii zic destin, soarta, altii cred ca e matematica pura. Artistii picteaza sau canta despre miracolul pe care incearca sa-l explice, sa-l inteleaga, sa-l iubeasca sau dimpotriva. Religiile par a fi uitat ce scrie in cartile vechi pe care le adapostesc in catedrale, adancind teama si confuzia, nicidecum misterul. Dar cercul se inchide si fara ei, oricare dintre ei, buni sau rai, sa n-ai grija. E cercul tau, parte a sferei din care se compune si care te-a alcatuit asa cum esti, privindu-te in oglinda, inflorind si prinzand radacini pe unde-apuci.

Daca am fi intarziat putin sau daca am fi ajuns prea devreme, am fi fost altcineva, si tu si eu. Un singur cuvant, spus sau nu, a schimbat totul, pentru totdeauna, iremediabil. Sunt sigur ca ti-l amintesti.

scrisoare

in paralel cu timpul acesta se intampla o multime de grozavii
din cand in cand se deschid ferestre
prin care putem doar sa privim intr-acolo
alte dati se deschid usi prin care putem chiar pasi dincolo
unii nu se mai intorc
altii se intorc si povestesc tuturor ce-au vazut
altii se intorc si nu mai scot o vorba pentru tot restul vietii
si in dimensiunea noastra vin calatori prin aceleasi usi
si ei ne privesc prin aceleasi ferestre
uneori iti poti da seama
simti
alte ori te trezesti intamplator altcineva in alta parte pur si simplu
dar nu te opresti
mergi mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat
de fiecare data pana cand intr-o zi
spre seara
te vei aseza sa privesti decorul
pe care l-ai pregatit cu atata grija
atata vreme
sper ca vei zambi multumit
descult pe nisip
in spatele ochelarilor de soare
pregatit
impacat
infinit