Când o să ți se termine timpul pe Pământ și o să trebuiască să pleci acasă, o să iei cu tine înapoi numai câteva amintiri; pe cele care nu dor. Și asta nu neapărat pentru că așa vrei, ci pentru că așa funcționează. De fiecare dată când te întorci de undeva, se păstrează în memorie exclusiv clipele care te-au bucurat și care ți-au îmblânzit inima. E ca un cadou pe care îl primești la plecare. Tot ce va rămâne în urma trecerii tale pe aici va fi un ghem de momente frumoase, unice și aproape inexplicabile într-o lume atât de încurcată. E un mecanism de-o vârstă cu timpul, prin care se salvează și se conservă doar ceea ce merită perpetuat. Frânturi de peisaje surprinse în viteză cu coada ochiului, focul trosnind iarna în soba unei cabane, o noapte pe o plajă sub lună, un râs ca un ecou de dincolo de zilele fierbinți ale verii, apa rece a unui izvor de munte, frunzele pădurii toamna, privirea unui câine fericit cu noua lui minge, mirosul pomilor înfloriți… Astea nu se pierd niciodată, chiar dacă lumea în care s-au întâmplat nu e veșnică.
8 septembrie 2020
MESAJ PENTRU CEI CARE NE VOR DESCOPERI PRINTRE RUINE
se intampla uneori sa ratacesti ani
la rand prin pustiu
sau sa adormi cateva secole in
gradina din care vara nu pleaca niciodata
se intampla sa uiti un mileniu
intunecat pe drum si nimeni sa nu observe
si nimeni sa nu-l regaseasca vreodata
aici sau in alta parte
ca si cum s-ar fi risipit impreuna cu
povestile tuturor imperiilor
dizolvat de amintirile care au ars pe
dinauntru tot ce mai ramasese viu
nimeni sa nu regrete
ne simtitm vinovati ca ne-au parasit
zeii
dar se poate ca ei sa fi murit
pur si simplu
au fost parintii lumii noastre
creatori a tot ce am gasit cand am
respirat intaia oara
dar poate ca nu erau nemuritori
poate ca vesnicia nici nu exista
iar ei n-au de unde sa se mai
intoarca
s-ar putea sa fi ramas singuri si
asta sa fie tot ce avem
nimeni sa nu regrete
nu a gasit nimeni vreo cale de
scapare
si daca a gasit-o, nu s-a intors sa
ne spuna
si chiar daca s-a intors cineva si
ne-a spus, n-am crezut
si chiar daca am crezut, n-am miscat
un deget
nimeni sa nu regrete
cateodata cred ca aud muzica in cer
cred ca simt ce-mi spune padurea sau
ploaia sau vantul
cred ca inteleg albinele, serpii,
lupii, soimii, delfinii
alte dati sunt orb si surd si mut si
plang
nu mai vad rostul cuvintelor si orice
gest imi pare in plus
lipsit de sens ma simt si uit bucuria
si ma adancesc in durere
oricare va fi sfarsitul iluziilor pe
care le hranim
mi-ar placea sa cred ca n-a fost
degeaba
desi in clipele de intuneric sunt
sigur ca totul e o intamplare
chiar si asa, in lipsa oricarei sanse
de a da inapoi sau de a ma putea opri
nu regret nimic
o dupa amiaza de duminica pe un
acoperis cu prieteni
vin alb si fum alb si o panza alba
intinsa peste noi toti
ca o acceptare a noastra asa cum
suntem
ca o impacare cu ceea ce n-a mai
apucat sa se intample
iar cand seara a inundat orasul si
cerul s-a asezat peste noi
am mers fiecare acasa
am aprins lumini si ne-am pierdut
urma
zambind
fara regrete
asa am trait noi la inceputul celui
de al treilea mileniu din calendar
atata educatie am prins din zborul
curentelor care ne-au modelat
speram sa invingem raul cu dragoste
ne-am lepadat de toate invataturile
mincinoase si am luat-o de la zero
am renuntat la lumea care ne-a nascut
ca sa facem alta mai buna
niciun sacrificiu nu parea suficient
asa ca le-am facut pe toate
fara regrete